La începutul primăverii anului 1992 ajungeam la Nucșoara, în casa bătrânilor eroi anti-comuniști Elisabeta și Gheorghe Rizea.

Sărăcie lucie, dar și demnitate. Gheorghe era mai neputincios decât soția sa. Am petrecut o zi alături de ei.

Pentru că nu-mi venea să cred ce-mi spuneau, cum că încă mulți consăteni îi priveau cu dușmănie, m-am dus până la prăvălia din sat, unde am lăsat să se înțeleagă că făceam oarece cumpărături pentru bătrânii anti-comuniști. Am mai adăugat, în treacăt, că mulți dintre noi, românii, nici nu meritam să le tăiem calea.

Cei mai mulți m-au privit cu o dușmănie de nedescris. O femeie încă tânără mi-a șoptit că aș face mai bine să mă duc de unde am venit.

Ajuns la București am sintentizat tot ce am simțit acolo în titlul articolului despre Elisabeta, pe care l-am publicat în cotidianul Dreptatea: „Cumințenia pământului”.

Mi-am amintit toate astea cu prilejul împlinirii a 17 ani de când Domnul a chemat-o la El pe Elisabeta Rizea. Era 6 octombrie 2003, când încă mai credeam că scăpăm pentru totdeauna de comunism.

Or, e tot mai evident că balaurul mai are multe capete, din care cel mai agresiv, acum, este cel neomarxist, care a reușit să-și pună până și papă. Poate n-ar fi rău ca suveranului pontif, ce tocmai a anunțat lumea că proprietatea privată ar trebui să fie a tuturor, să i se citească înainte de culcare despre patimile Elisabetei Rizea și, mai ales, pentru ce valori a pătimit.

Pentru viitorul nostru, mi se pare obligatoriu ca toți românilor să li se spună povestea eroinei anti-comuniste din Nucșoara.

Poate așa vor înțelege că propovăduitorii autohtoni ai neomarxismului, în frunte cu Dacian Cioloș și Dan Barna, USR-PLUS, pot deveni la fel de periculoși ca Dej și Ceaușescu, dacă le oferim ocazia.

De fapt când am scris în titlu că doar liderii neomarxiști se mai nasc din spuma mării la cei doi mă refeream.

Că nu se nasc așa e simplu de aflat. S-a scris destul pe temă în ultimul timp, iar internetul este accesibil oricăruia dintre noi.

Despre Cioloș aș mai aminti aici doar că e șeful grupului lui Macron din Parlamentul European, iar despre Barna și ascensiunea sa vă recomand să citiți excelentul articol „Nume de cod: ELSA. Veriga lipsă dintre Dan Barna și serviciile secrete - de unde a apărut pepiniera USR”, publicat în urmă cu un an de ziuanews.ro.

În aceste vremuri de sminteală a lumii ar trebui să avem mereu în gând ce spunea George Santayana: „Cei care uită trecutul sunt condamnaţi să-l repete”.

Sau, mult mai aproape de noi, venerabila doamnă Simona M. Vrăbiescu Kleckner în recenta sa carte „ Rolul trecutului asupra prezentului”, scrisă în timpul pandemiei de COVID-10 și care se găsește în librării:

„Dacă vor câștiga democrații, atunci supremația Americii va intra pe drumul distrugător al socialismului extrem, care va fi învingător”, și „În final, aș dori să fie aleși cei care să readucă încrederea în fosta noastră cultură tradițională, așa cum am trăit-o înainte de 1945. Ca atare, sper în rezultate favorabile pentru Partidul Național Liberal, care să apere independența României și să readucă țării respectul internațional după 75 de ani. Cred că a venit timpul. În caz contrar, România va continua pe drumul distrugător al socialismului”.

Nu mă lasă inima să închei fără o dedicație pentru papa Francisc:

„Uite aşa-mi vin în minte... cum mi-au băgat ochelari d-ăştia de tablă, ferească Dumnezeu să ştiţi ce-i asta, şi m-a luat de braţ, că nu vedeam nimica pe coridor.

Şi, ori că mi-a pus el piedică, ori m-am împiedicat - că am venit pă brânci, aşa, jos.

Şi el mi-a dat cu bocancu aici, în coastă. Trăieşte în Piteşti. [...] El are burtă şi eu m-am uscat, că mă vedeţi cum sunt, numai piele şi os.

Sunt ca o mască acum, doamnă, de chinurile care au fost pe mine şi de inima rea pe care am avut-o.

Aşa. Şi să viu acasă să nu mai găsesc nimic!! Nimic n-am găsit. Dacă mă tăiam la un deget, eu n-aveam cu ce mă lega.

Tot ce-am lăsat în casă şi în magazia mea şi în curtea mea - n-am mai găsit nimic.

Nu mai pot să-mi spun tot amaru care a fost în mine şi tot chinu cu care m-a chinuit hoţii ăştia…”, spunea Elisabeta Rizea despre anchetatorul său de la Pitești.