Doamna Ecaterina Salvaresso -o levantină din Constantinopol, Doamna Țării Românești. Ce rol major a avut această femeie de excepție ăn Evul Mediu românesc?

Doamna Ecaterina Salvaresso -o levantină din Constantinopol, Doamna Țării Românești. Ce rol major a avut această femeie de excepție ăn Evul Mediu românesc?

În Evul Mediu românesc, pretendenții la tron și domnitorii urmăreau să se căsătorească ei sau să-și căsătorească succesorii cu tinere din familii domnești sau cu tinere din familii străine influente.

Cu cine s-a căsătorit Doamna Ecaterina Salvaresso

Așa este cazul căsătoriei dintre Alexandru al II-lea Mircea și Ecaterina Salvaresso. Alexandru al II-lea Mircea se născuse în Transilvania, prin 1529, ca fiu al lui Mircea al III-lea, care se refugiase așteptând să ia tronul într-un moment favorabil pe plan internațional, adică să aibă acceptul Porții Otomane, care după închinarea domnitorului Mircea cel Bătrân, își făcuse obiceiul de a influența direct ocuparea tronului Țării Românești.

În tinerețe, a peregrinat la Constantinopol, unde se va căsători cu o tânără descendentă a unei familii de italieni, influențați foarte mult de civilizația greacă, Ecaterina Salvaresso, care se bucurau de trecere în sferele înalte ale politicii otomane din Constantinopol. Occidentalii care trăiau în Imperiul otoman erau creștini, respectau stilul oriental de viață, îl promovau și pe cel occidental pe cât era posibil.

S-a născut Mihnea

Europenii occidentali nu îi considerau nici turci (mulți urmași ai primilor europeni din Imperiul Otoman se născuseră acolo) dar nici europeni pentru că aveau elemente de comportament și chiar vestimentare din Imperiul Otoman. Numele găsit de occidentali, semenilor lor absorbiți de modul de viață otoman și oriental, a fost cel de „levantini”. Așadar, doamna Ecaterina Salvaresso era o „levantină”.

Data nu este cunoscută exact, fie în anul 1558, fie în 1565, aceasta din urmă fiind mai aproape de adevăr, deoarece în acel an se va naște fiul lor Mihnea, la 26 octombrie 1565.

Ecaterina Salvaresso și-a crescut fiul ca adept al politicii de înțelegere cu otomanii, ca garant al liniștii geopolitice în țară.

Ecaterina Salvaresso - protectoare a culturii

În calitate de Doamnă a Țării, Ecaterina Salvaresso a ctitorit, împreună cu soțul său Mănăstirea Slătioarele din Ocnele Mari. Conștienți că țara nu se poate dezvolta cultural decât prin generalizarea folosirii tiparului, cei doi au construit și dotat cu instrumentele necesare tiparnița de la Mănăstirea Plumbuita din București, în anul 1573.

Mihnea a fost asociat de tatăl său la domnie, în 1574, însă în noaptea de 27/28 septembrie 1577, domnitorul moare subit, ceea ce îi permite soției acestuia să își asume tutela domnitorului minor, primind numele de ”Doamna Ecaterina a Ungrovlahiei”.

Desigur că în lupta pentru păstrarea tronului, Ecaterina Salvaresso s-a folosit de relațiile sale, dar s-a identificat cu mentalitatea Țării Românești, astfel încât s-a botezat în religia ortodoxă și a dorit să șteargă impresia că este ”venetică”, dându-i de înțeles surorii sale Maria Fabrizi, într-o scrisoare din 24 februarie 1578, că „ești adevarat sora mea, ești sângele meu și te iubesc și te doresc, dar locul acesta nu suferă ca eu de atâta vreme să ma port după ritul grecesc… și acum Domnia Ta să vii sa mergi la o biserica frâncă (catolică n.a.) și noi pe de altă parte la altă biserică grecească.

Vremuri de intoleranță religioasă

E rușine și ne disprețuiește lumea. Aici sunt locuitorii oameni sălbatici, nu sunt ca la Constantinopole și Pera unde sunt amestecați grecii și frâncii la un loc și iarăși, pe de altă parte, această țară nu e moștenirea noastră; azi suntem, mâine nu suntem, dupa voia lui Dumnezeu, și ne aflam în mâna turcului și nici noi nu știm unde vom fi până la capăt”. Prin noțiunea de ”sălbatici”, ea se referea la intoleranța religioasă care făcuse ravagii nu de mult în Europa, în timpul Reformei religioase și a Contrareformei, ortodoxia fiind politică de stat.

Anterior, la 1 mai 1577, ea îi scrisese surorii sale despre fragilitatea domniei în Țara Românească, situație care, practic nu permitea inițiativele politice și eventualele reforme politico-legislative și economice pe termen lung: ” dacă aş crede că e de cuviinţă aş fi trimis să te aducă, însă aici, în ţara aceasta, au oamenii deprinderi nenorocite şi nu poţi locui aicea”. Între ”deprinderile nenorocite”, la loc de cinste se găsea instablitatea majoră a domniei.

Ecaterina Salvaresso - expertă în jocurile politice

Doamna țării a luat o decizie demnă de lumea modernă, deoarece l-a căsătorit pe fiul său Mihnea, cu Neaga, fiica clucerului Vlaicu, argumentând că trebuie ” să fie bărbatul bun, el cinsteşte femeia; pe oricare ar lua-o, va fi doamnă”. Astfel, legătura familiei domnitoare cu țara putea fi întărită, fapt ce dovedește că doamna preconiza o domnie lungă a fiului ei și, posibil al unui urmaș care să aibă ambii părinți pământeni.

În august 1583, împreună cu fiul ei, după mazilirea acestuia, au pornit în pribegie la Înalta Poartă, dorind reluarea domniei, într-un nou context. De aici, Ecaterina Salvaresso a primit drept de ședere în insula Rhodos, apoi, din 1584 și până în 1585 s-a mutat în actuala Libie, la Tripoli.

După ce Mihnea a luat iarăși domnia, ajutat și de unchiul său, domnitorul Petru Șchiopul din Moldova, el și Ecaterina Salvaresso au revenit în Muntenia, din 1585 și până în 1590, la moartea ei, fiul reușind să mai domnească până în 1591.

Știind că se pregătea mazilirea sa și exista riscul să fie ucis deoarece urma să fie surghiunit la Alep, dacă succesorul său cerea otomanilor acest fapt în schimbul unor favoruri materiale, Mihnea se va converti la Islam, în 1591 devenind popular Mihnea Turcitul. Ca musulman, el a luat numele de Mehmet-Beg și a primit administrarea sandjacului otoman Nikopole.