REVOLTĂTOR! ABUZURILE DNA ies la IVEALĂ. UN procuror a fost VÂNAT și OBLIGAT să plece din MAGISTRATURĂ. DETALII INCREDIBILE
- Iulia Moise
- 14 august 2018, 21:33
Jurnaliștii de la Lumeajustitiei.ro prezintă în exclusivitate cum a fost lucrată fosta procuroarea DNA Mariana Alexandru de Direcția Națională Anticorupție pentru a fi forțată să plece din parchetul anticorupție și chiar din magistratură.
După ce a fost pensionată subit în 2014, Mariana Alexandru a primit în urmă cu numai câteva zile documentul care confirmă informația care circulă de mult în mediile judiciare. Și anume că Mariana Alexandru a fost amenințată cu dosare penale, dacă nu pleacă din magistratură. Deși nu poate fi suspectată că fiind un procuror ușor de intimidat, Mariana Alexandru a decis în 4 septembrie 2014, după orele 18.00, să plece din DNA și să demisioneze din magistratură, fiind conștientă că în plină dictatură a Binomului, putea fi distrusă, fără probe.
Surse judiciare demne de toată încrederea au mărturisit pentru luju.ro. că în dată de 4 septembrie 2014, la orele 9.00 dimineață, Mariana Alexandru a găsit pe biroul sau din DNA o foaie pe care era scrisă deja demisia să, aceeasta trebuind doar să o semneze. La câteva minute de la acest moment, tot DNA-ul știa grozăvia care i se înscena Marianei Alexandru, acesta fiind amenințată în interiorul instituției că dacă nu semnează demisia i se va face dosar penal, lucru care a determinat-o pe fosta procuroare DNA să plece din sediul instituției. În aceeași zi, din dispozițiile procurorului Călin Nistor au fost încetate și detasarile ofițerilor de poliție judiciară cu care lucra Mariana Alexandru, respectiv Gheorghe Gabriel și Constantin Morari.
Aceleași surse au precizat și faptul că la câteva ore de la momentul la care a găsit demisia scrisă pe birou, în jurul orelor 18.00, Mariana Alexandru s-a întors în DNA pentru a-și semna demisia, astfel cum a fost obligată de la vârful parchetului, mărturia acestor relatării fiind chiar imginile surprinse de camere de supraveghere din zona.
Deranjați probabil de atitudinea fostei procuroarea DNA Mariana Alexandru, și crezând că nu va da curs solicitărilor lor, procurorii DNA i-au deschis în aceeași zi, la orele prânzului, dosarul penal nr. 364/P/2014 în care s-a dispus începerea urmării penale pentru infracțiuni precum abuz în serviciu, favorizarea făptuitorului sau sustragere ori distrugere de înscrisuri. Vă vine sau nu să credeți, DNA a suspectat-o pe Mariana Alexandru că l-ar fi favorizat pe fostul premier Adrian Năstase!
Este vorba despre dosarul în care, în 6 august 2018, după patru ani de așa zise verificări, procurorul Iulian Pancescu de la Secția de combatere a corupției din cadrul DNA a decis clasarea cauzei, stabilind că "fapta nu există".
Suntem conștienți totuși că același dosar care în 2018 a fost clasat ar fi putut să mai fie ținut mult și bine în DNA, dacă nu era înființată prin lege Secția de investigare a infracțiunilor comise de magistrați în PICCJ, și nu se dispunea desființarea Serviciului condus de Florentina Mirică, înființat pe vremea când DNA era condusă de Laura Codruța Kovesi, mai informează luju.ro.
Mai grav este că mai sunt sute de magistrați care nu au habar că au făcut obiectul unor anchete ale DNA, dar care vor primi, prin poștă, o ordonanță de clasare.
Căci, este evident că motoarele Serviciului condus de procuroarea Florentina Mirică funcționează în aceste zile la capacitate maximă pentru a finaliza, cel mai probabil prin clasări, cele aproximativ 300 de dosare privind magistrați, astfel încât, atunci când vor trebui să predea Secției speciale de la PICCJ dosarele cu magistrați să nu se vadă cine erau judecătorii și procurorii ținuți cu dosare.
DNA s-a făcut că nu îl vede pe Lucian Papici
Astfel, potrivit ordonanței de clasare dispusă în dosarul nr. 364/P/2014, privind-o pe fosta procuroare DNA, pe care Lumea Justiției o prezintă în exclusivitate, Mariana Alexandru a fost cercetată în mod halucinant de parchetul anticorupție timp de aproape 4 ani, pentru presupuse fapte de favorizarea făptuitorului, reținerea sau distrugerea de înscrisuri și abuz în serviciu contra intereselor publice, pentru că în final să se dispună închiderea dosarului în temeiul art. 16 alin. 1) lit. a) din Codul de procedura penală care prevede că „fapta nu există”.
Conform documentului, dosarul Marianei Alexandru a avut la baza un referat întocmit de fosta consilieră a procurorului șef Laura Codruța Kovesi, judecătoarea Dana Tițian, în baza căruia DNA s-a sesizat din oficiu, mai scriu jurnaliștii luju.ro.
În esență, dosarul Marianei Alexandru a fost deschis după ce comisarul de poliție Gheorghe Moise a anunțat printr-un referat din 18 august 2014 că aflase, la începutul lunii februarie 2014, de la unul dintre ofițerii de poliție judiciară cu care procuroarea Mariana Alexandru lucra, respectiv Gheorghe Gabriel, că într-o încăpere de la mansardă sediului DNA din Știrbei Vodă s-ar află mai multe documente contabile care aveau legătură cu dosarul Zambaccian, dar și cu dosarul privindu-l pe fostul ministru al Transporturilor Miron Mitrea, cauza disjunsă din Zambaccian. La acel moment, Gheorghe Gabriel a precizat că respectivele documente care reprezentau înscrisuri și evidente contabile au făcut obiectul unei expertize contabile în cursul urmăririi penale.
De menționat că dosarul privindu-l pe Mitrea fusese soluționat prin rechizitoriu, însă cauza a fost restituită de Înalta Curte pentru vicierea procedurii de prezentare a materialului de urmărire penală. Ulterior, cauza a fost preluată de procurorii Doru Țuluș și Petru Narita, care au dispus trimiterea în judecă a ex-ministrului Transporturilor în octombrie 2013.
În ce îl privește pe fostul premier Adrian Năstase, sintetizând, procurorul Pancescu a reținut că, după disjungeri și denunțuri, întrucât procuroarea Mariana Alexandru nu a soluționat cauza, dosarul a fost repartizat procurorului Dănuț Volintiru. Motivul pentru care a fost amânată soluționarea cauzei de către Mariana Alexandru a fost legat strict de Decizia CCR nr. 270/2008 și de respingerea de către Camera Deputaților a solicitărilor de aviz pentru începerea urmăririi penale față de fostul premier Adrian Năstase, timp în care față de soția acestuia, Dana Năstase, și Irina Jianu a intervenit prescripția răspunderii penale. Față de această situație, DNA a considerat că Mariana Alexandru și-ar fi îndeplinit defectuos atribuțiile de serviciu, întrucât a permis că faptele să se prescrie față de unele persoane, în condițiile în care susțineau aceștia, "nu există niciun impediment de cercetare și ascuderea documentelor care nu au însoțit și nu se regăsesc la dosarele pentru care s-au ridicat".
Culmea este că în cauza privindu-l pe Adrian Năstase a fost introdus în 2006 și procurorul Lucian Papici, însă doar procuroarea Mariana Alexandru a fost cea care a fost vizată de anchetă colegilor săi din DNA.
După ce ani de zile a fost suspectată de diverse, procurorul Iulian Pancescu a stabilit, probabil neavând încotro, dată fiind evidență, că faptele de care procuroarea Mariana Alexandru a fost cercetată nu există, iar această nu a făcut decât să aplice procedura și să respecte legislația în vigoare.