DNA nu mai este o instituție atractivă! De ce au fost oprite motoarele
- Mihai Soica
- 11 februarie 2020, 23:43
Viitorul șef al DNA, procurorul șef adjunct de la Sălaj, Crin Bologa, crede că DNA nu mai este o instituție atractivă pentru cetățeni și din acest motiv nu mai sunt atât de multe dosare în lucru cum era în perioada 2012-2016.
Bologa a spus la audierile din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii că sesizările la DNA, depuse de cetățeni dar și de diverse instituții ale statului, au scăzut cu 60 la sută. De asemenea, procurorul Bologa s-a referit și la scandalurile în care a fost implicată instituția în ultima vreme, mare parte din acestea fiind intens mediatizate de presă. "S-a redus cu peste 60% numărul de sesizări, atât de la cetăţeni, cât şi de la alte instituţii ale statului ... de exemplu în 2015 au fost 3.300 de sesizări, iar în anul 2018 au fost 1.515 sesizări.
Am constatat o scădere a încrederii cetăţenilor în activitatea DNA ca urmare a scandalurilor în care a fost implicată în ultima perioadă, cu expunere masivă în mass-media şi nu întotdeauna cu respectarea adevărului. De asemenea, o altă cauză este nerespectarea legii de către instituţii ale statului cu atribuţii de control, care au constatat fapte de competenţa DNA, dar nu au făcut sesizări către DNA. A scăzut masiv şi numărul sesizărilor de la serviciile cu atribuţii în culegere de informaţii, după decizia Curţii Constituţionale", crede procurorul Bologa.
De asemenea, magistratul care a spus că va revigora activitatea DNA, în prezent aflată în ”moarte cerebrală”, s-a referit și la faptul că instituția nu mai este atractivă pentru tinerii procurori care doresc să lucreze în prima linie împotriva corupției, unul dintre motive fiind atacurile denigratoare împotriva anchetatorilor, dar și a membrilor de familie ai acestora. "De ce nu mai este atractivă Direcţia Naţională Anticorupţie? Atacurile personale asupra procurorilor şi a familiilor acestora şi expunerea publică cu multe informaţii denigratoare, unele neadevărate, începerea unor acţiuni disciplinare ca urmare a unor plângeri ale persoanelor cercetate, dar şi atacurile asupra instituţiei au făcut ca mulţi procurori să nu îşi mai dorească să aplice pentru a ajunge la DNA. În acest moment în care 25% din funcţii sunt neocupate", a mai spus la audieri Crin Nicu Bologa.