Din 12 martie 2017, seara, cînd a anunțat c-o evaluează pe Codruța Kovesi, lăsînd să se înțeleagă că-i posibilă o solicitare adresată președintelui de a o revoca din funcție, Tudorel Toader, ministrul Justiției, e urmărit de presă peste tot unde se duce (deocamdată nu i s-a postat echipă tv la poartă, dar nu-i încă timpul pierdut!), pentru a i se pune aceeași întrebare:

O va revoca pe Codruța Kovesi?

De fapt, pentru a fi exactă, întrebarea ar trebui să sune altfel: Va propune ministrul Justiției președintelui revocarea Codruței Kovesi? Opțiunea pentru prima formulare nu ține de mania presei de a prescurta orice informație pentru a o transforma într-un titlu gen SMS trimis nevestei, știut fiind că acestea sînt cele mai scurte din lume. Opțiunea ține de luarea în calcul a unei realități. Revocarea propriu zisă depinde de președinte. Ministrul doar propune.

Chiar și în aceste condiții – ministrul doar propune, președintele dispune – întrebarea vizînd concluzia reevaluării e în ultima vreme principala întrebare a presei.

Așa cum se va vedea din grupaj, Tudorel Toader dovedește o mare măiestrie în a nu da un răspuns precis.

Răspunsul precis ar fi simplu:

Voi solicita revocarea.

Nu voi solicita revocarea.

Tertium non datur.

Deși se vede limpede că o scaldă, seara, la talk-showuri, chestiunea Ce a vrut să spună ministrul? devine principala enigmă de dezlegat. Nici enigme celebre, precum Cui dracu îi zîmbește Gioconda? care l-a făcut pe un poet teribilist român (Ștefan Roll) să scrie O oaie surîde ca Gioconda, sau 16-22 cine a tras în noi? (16- 22 decembrie 1989, desigur) n-au beneficiat de atîta bătaie de cap. Spre deosebire însă de enigmele celebre din istorie, pentru a căror prezentare s-au scris tomuri, cea privindu-l pe Tudorel Toader n-are parte de o dezbatere calmă, rece. Astfel de talk- showuri se duc pe televiziunile de știri adversare ale Codruței Kovesi. Prin urmare, taifasurile nu vizează o investigare intelectuală a zicerilor lui Tudorel Toader, ci scopul clar de a sugera că evaluarea va duce la revocarea Codruței Kovesi. De cealaltă parte, a Diviziei Presă a Binomului SRI-DNA și a TeFeLismului, se înregistrează o maximă nervozitate. Diviziei Presă a Binomului îi sar epoleții de indignare. Cum adică, îndrăznește cineva s-o evalueze pe Însăși Codrușa Kovesi? Aduși la Bruxelles cu avionul de Monica Macovei, autoarea Programului Să facem din România o școală de corecție, TeFeL-iștii din țară au fost cît pe-aici să-l bată pe Tudorel Toader, pentru că, simplu pămîntean, s-a gîndit s-o evalueze pe Fecioara Morală a Națiunii.

Deși în ultimele zile se observă un efort de a-l convinge pe Klaus Iohannis că șefa DNA va fi o concurentă la prezidențialele din 2019 (a se vedea sondajul Sociopol manipulatoriu), totuși e greu de crezut că președintele va semna propunerea ministrului. Dimpotrivă, e de așteptat ca Klaus Iohannis să profite de aventura PSD și, la fel ca în cazul OUG 13, să facă mare tărăboi, printre altele comandînd Sistemului să pună de un șir de manifestări TeFeListe.

Așa cum am mai scris e greu de crezut că, prin ministrul Justiției, PSD se va lansa în aventura periculoasă care ar fi propunerea de revocare a Codruței Kovesi.

Duminică seara, profitînd de posibilitatea de a-l întreba cîte ceva pe Liviu Dragnea la România tv, m-am interesat dacă președintele PSD e conștient de semnificațiile politice ale unei solicitări de revocare. Interlocutorul a băltit-o. Eu însă nu cred că PSD ar fi dispus să se avînte întrun scandal uriaș, cum s-ar anunța revocarea Codruței Kovesi.

Atunci de ce o scaldă Tudorel Toader, dovedind în răspunsurile sale un real talent de autor de scenarii de seriale ajunse la sezonul patru sau cinci? Eu, de exemplu, după vizionarea primului episod dintr-un serial (singurul care merită), mă uit la următoarele nu pentru a vedea ce se întîmplă (e limpede că un serial ajuns la sezonul șapte n-are cum să-l omoare pe eroul îndrăgit încă din sezonul cinci), ci pentru a vedea ce dracu mai născocesc scenariștii pentru a-l lungi la infinit.

Așa și Tudorel Toader. Bag seamă la el un talent deosebit de a amîna răspunsul fără a micșora tensiunea polițistă a așteptării. Din două motive:

1. Evaluarea Codruței Kovesi e o premieră în Istoria ultimilor doi ani. De-a lungul timpului, printr-un PR meșterit de Divizia Presă a Binomului, dar și prin preocuparea ei bolnăvicioasă de publicitate, Codruța Kovesi și-a creat în România un statut absurd, incompatibil cu posesoarea unei funcții într-o democrație. În ultima vreme, ea a fost ținta unor critici. A fost însă o vreme cînd fie și tentativa stîngace de a-i spune public c-ar trebui să se mai pieptene, trecea drept o blasfemie. Imediat, Divizia Presă a Binomului îl lua la ciomăgit pe cel care cutezase să pună la îndoială bretonul Codruței Kovesi. În aceste condiții, faptul că un ministru al Justiției îndrăznește să anunțe c-o va evalua pe Codruța Kovesi, fără ca a doua zi să fie arestat pentru abuz în serviciu, pare de domeniul fantasticului. E ca și cum cineva ar anunța c-o evaluează pe Fecioara Maria în postura de Mamă a Pruncului Sfînt, cu posibilitatea, fie și teoretică, de a o declara mamă denaturată. Codruța Kovesi e un demnitar al statului român. Nu e nici premier, nici lider de partid, nici președinte, nici măcar actriță care a luat Oscarul în rolul Ofeliei. E un procuror adjunct al procurorului general. Potrivit democrației, ea poate da seamă instituțiilor care au drepturi constituționale în a o verifica. Imaginea de persoană intangibilă, de Elena Ceaușescu fără Nicolae, atrage atenția asupra metastazelor în care a ajuns cancerul folosirii luptei împotriva corupției pentru răfuieli mafiote.

2. În mai multe rînduri, întrebat dacă va solicita revocarea Codruței Kovesi, ministrul Justiției a ținut să scoată în relief faptul că el o evaluează pe șefa DNA și pe șeful Parchetului General în virtutea legii. Marți, 21 martie 2017, între presă și ministrul Justiției a avut loc următorul dialog:

„Reporter: Bun, gestul dumneavoastră de a declanșa aceste evaluări a fost determinat de ceva. Ce anume a determinat această decizie, să declanșați evaluări asupra activității șefei DNA, respectiv procurorului general al României?

Tudorel Toader: Evident că știți răspunsul la întrebare, dar eu vă voi da un răspuns generic: potrivit Constituției, Ministerul Public își desfășoară activitatea sub autoritatea ministrului justiției și vă mulțumesc.”

Răspunsul lui Tudorel Toader dă seamă de ceea ce se urmărește la ora actuală de către ministru. Și anume să se exerseze public o prevedere constituțională. Cea potrivit căreia Ministerul Public, inclusiv DNA, își desfășoară activitatea sub autoritatea ministrului Justiției. Articolul 132 din Constituție scrie limpede:

(1) Procurorii își desfășoară activitatea potrivit principiului legalității, al imparțialității și al controlului ierarhic, sub autoritatea ministrului justiției.”

Așa-zisa luptă împotriva corupției, care a dat DNA statutul Securității staliniste de pe vremuri, a trecut în plan secund această prevedere. Deși ea exista, nici un ministru pînă la Tudorel Toader n-a cutezat s-o aplice și mai ales să facă caz de ea. Unii precum Monica Macovei erau din aceeași gașcă, alții s-au temut de DNA, iar cei mai mulți au fost ofițeri acoperiți ai Binomului.

Nu cred că Tudorel Toader va finaliza evaluarea cu solicitarea de revocare a Codruței Kovesi.

Presupun însă că va da publicității un Raport cu multe observații critice mai ales în privința DNA.

Zgomotul din jurul faptului că șefa DNA e evaluată de o ființă pămîntească, în cazul ei, doar Dumnezeu dacă și-ar fi putut permite, sigur că Sfîntul Petru, nu, întreținut cu abilitate de Tudorel Toader, îi produce Codruței Kovesi mai multă pagubă de imagine decît solicitarea de revocare. Ba mai mult, e mai eficientă decît solicitarea de revocare. Dă posibilitatea formării în opinia publică a credinței – ținînd de democrație – că șefa DNA nu e nici Ana Pauker, nici Elena Ceaușescu și cu atît mai puțin Fecioara Morală a Națiunii.

E pur și simplu un demnitar al statului român.

Un demnitar cu uriașe privilegii plătite din banii noștri, ai contribuabililor.

Gîndiți-vă numai la ce salarii primesc cei cărora SRI le-a încredințat misiunea de a-i spune Șefei în fiecare dimineață:

Vai ce bine arătați azi! Sunteți mai chipeșă decît Alina Bica și mai bine îmbrăcată decît Elena Udrea!