Germania a fost liderul coalițiilor europene care au provocat cele două războaie mondiale. După înfrângerea din Primul Război Mondial, țara s-a refăcut, iar cu ascensiunea lui Adolf Hitler în perioada Marii Crize Economice (1929-1933), Germania a început să-și pregătească revanșa. Însă, în 1945 Germania a ieșit din război devastată. Învingătorii au decis au decis să împartă și să mențină sub control strict teritoriul german, conform acordurilor de la Yalta și Potsdam.

În cartea „La est de Cortina de Fier”, Corneliu Filip relatează ceea ce s-a discutat la Yalta în anul 1945 cu privire la situația Germaniei.  „La Yalta, pe 11 februarie 1945 cei „Trei Mari” au hotărât în principiu. „Vom lua asemenea măsuri, incluzând completa dezarmare, demilitarizare şi împărţire a Germaniei. Aşa cum ei considerau că se impune pentru viitoarea pace şi securitate”.

Concepții diferite

Conflictul privind viitorul postbelic al Germaniei era determinat de concepțiile diferite ale principalelor puteri învingătoare. Americanii doreau integrarea economică și umană a Germaniei într-o „lume unitară”, dar proiectele lor nu erau clar definite. Pe de altă parte, sovieticii nu doreau ca potențialul german să ajungă sub controlul americanilor. În carte, autorul precizează: „Așa cum arăta un specialist german în analiza acestei perioade, politica americană în problema Germaniei avea de ales între două posibilităţi: 1) Germania să rămână unită, dar să fie foarte sensibilă la penetrarea politicii sovietice ori a influenţei lor, 2) Să se facă împărţirea; în zonele vestice, occidentale să se ocupe de salvarea lor, închizându-şi porţile faţă de pătrunderea influenţei estice.

La rândul lor ruşii au căpătat convingerea că într-o Germanie mai mică, sub control propriu, nu va exista nici o forţă politică aptă să se ridice contra blocului politic de stânga susţinut de ei.”

Totodată, divizarea Germaniei, conduce automat la împărțirea capitalei sale, Berlin. Aici, autorul amintește despre declarația comună a Aliaților din iunie 1945. „Zona Marelui Berlin va fi ocupată de forţele fiecăreia dintre cele patru puteri. Pentru administrarea în comun a acestei zone, se va înfiinţa o autoritate inter-aliată de guvernare constituită din patru comandanţi, desemnaţi de respectivii lor comandanţi şefi.”

Trofeul învingătorilor a fost cu siguranță cucerirea și stăpânirea Germaniei. Deși a fost devastată, țara a menţinut la cote înalte potenţialul industriei de război sub conducerea lui Albert Speer.

O consecință a Blocadei Berlinului

Autorul precizează: „Dar, Blocada Berlinului pe lângă constituirea celor două state germane a mai avut o consecinţă esenţială. Angajamentul SUA în Europa, părăsirea definitivă a izolaționalismului. Astfel, la debutul Blocadei pe 13 iunie, Senatul SUA a adoptat cu 64 de voturi la 4 contra „rezoluţia Vandenberg”. Prin aceasta era autorizat guvernul să asocieze SUA la angajamente de securitate regională în timp de pace în afara continentului nord-american. A urmat pe 9 septembrie, după două luni de negocieri cu reprezentanţii Tratatului de la Bruxelles (semnat pe 17 martie în acelaşi an), o declaraţie, constatând că „coexistenţa paşnică” pe termen lung în URSS a devenit imposibilă, este necesară crearea unei Uniuni comune de apărare a Occidentului. Au urmat alte luni de negocieri care s-au finalizat pe 4 aprilie 1949 cu semnarea Tratatului de Constituire a Alianţei Nord Atlantice, adică NATO.”

De asemenea, el adaugă: „Totodată în paralel cu Blocada Berlinului, au continuat acţiunile de constituire a RFG şi RDG. Procesul de divizare a Germaniei se desfăşura accelerat. La 1 septembrie 1948 la Bonn încep lucrările Consiliului Parlamentar, preşedinte fiind ales Konrad Adenauer. Peste încă două săptămâni, Franţa consimte la aderarea zonei sale la Bizonia anglo-americană.”

Însă, subiectul este mult mai amplu și este detaliat pe larg în cartea „La est de Cortina de Fier”. Dacă v-am stârnit curiozitatea, puteți comanda cartea de pe edituradecarte.ro