Diverse aspecte ale zilei de 23 August 1944. HOROSCOPUL LUI DOM PROFESOR

Diverse aspecte ale zilei de 23 August 1944. HOROSCOPUL LUI DOM PROFESOR

Tradiţional, pe 23 august, Martirul Lupu. ”Se ţine cu stricteţe pentru a nu supăra pe strămoşul lup.” Pamfile, 1997, p. 224. „Numele martirului Lup a fost asociat firesc animalului de pradă”. Antoaneta Olteanu, Calendarele poporului român, pagina 377. Julius Lips, (Obârşia Lucrurilor) marele savant german, spune că omul primitiv, primitiv tehnologic, dar la fel de capabil emoţional ca şi oamul de astăzi, admira Natura, puterea furtunii şi a trăsnetului, energia fiarelor, ordinea cosmosului şi misterul stelelor.

Dar ceva l-a atras şi la mirat pe omul din paleolitic: lupul. Organizarea lupilor, haita care respectă întotdeauna o ordine strictă şi avantajoasă, urmare unor „alegeri”, sistemul eficient de vânătoare colectivă. Un model social pe care omul l-a imitat imediat, mai ales în organizarea vânătorii, apoi şi în trib. Iar astăzi, în partidele politice...

De aici până la „totemul lup”, „strămoşul lup” şi „fratele lup” nu a mai fost decât un pas. Lupa Capitolina, simbolul Romei, lupoaica care a salvat pe Remus şi Romulus.  Steagurile dacice, care erau o carte de vizită: „atenţie, NOI suntem lupii, voi, romanii, sunteți o copie...”.

Nu ştiu dacă Regele Mihai cunoştea încărcătură mistică a zilei de 23 august când, în anul 1944, într-o miercuri, la orele 22, noaptea, a făcut anunţul (înregistrat la Palat) la postul de radio naţional în care spunea că România iese din război de partea Axei şi se alătură Aliaţilor. Surpriză pentru unii, confirmarea intrigilor pentru alţii.

Ne puteți urmări și pe Google News

Dragi lupi, padawani şi hobbiţi aveţi suficiente surse de dezinformare în televiziuni şi „reviste de specialitate” ca să mai spun şi eu ceea ce ştiu şi să vă dezorientez de la „linia oficială”. Imi aştept rândul, vine el, nu aveţi grijă, morile zeilor macină rar, dar extrem de fin! Legenda spune de o casetă înregistrată în anul 1974, la 30 de ani de la eveniment, undeva, în Elveţia. Credem, că, de nişte britanici. Bunul Rege, un adevărat Scorpion, lasă înţepătura mortală pentru mai târziu. Dar nu a venit încă timpul, să se odihnească în pace! Ce soartă, ce destin a avut bătrânul demn rege... ca în Shakespeare!