Din când în când mai răsfoiesc câte un album de artă. Urmarea e o profundă întristare. Nu poți să nu-ți dai seama că, vorba lui Eminescu, ” S-au întors mașina Lumii!”… Omul perfect nu mai este gândit în trecut, așa cum știam noi, ci în viitor. Este un organism viu, care urmează a fi construit, imaginat, inventat, fabricat, în viitor.

Omul perfect a ajuns să fie cel visat de transumaniști. La care nu mai contează frumusețea fizică,  relațiile lui sociale, dar nici talentele lui artistice. Pentru aceste forme de viață  perfecțiunea umană nu va fi cea generată de nemurirea lui. Frumusețea nu va conta. Pentru ei inteligența va fi creată de mașini și nu va mai fi necesară omului de tip nou.  Opera lor de artă  va fi una genetică.

Devine clar din ce motiv o parte din noi ar trebui să fim eliminați. Pentru că noi vom continua să credem că omul perfect aparține cumva paradisului pierdut, locul pe care a trebuit să-l părăsim din cauza unei greșeli. Noi veneram ”Omul” aflat mai întotdeauna la starea de spirit a celui care și-a pierdut orice speranță de a găsi ceea ce era el în starea sa inițială, pierdută din vina lui. Numeam starea aceasta anume, starea de melancolie.…

Acea melancolie care pe vremuri era considerată principala stare a producerii al artei, a fost până nu demult,  considerată ca stare a perfecțiunii. Inaccesibil și frumos, așa cum este paradisul pierdut. Mai suntem cred, câțiva, (puțini? mulți?) care trăim cu un fel de speranță, care în timp devine iluzie, că la un moment dat ceva miraculos se va întâmpla și viața ne va fi schimbată. Avem, unii dintre noi o vârstă, avem amintiri, și parcă ne vine să spunem (cu voce tare) că, de fapt viața noastră nici măcar n-a început…

În cazul meu, ceea ce mă face să mă includ în categoria celor norocoși, de partea mea este faptul că deși m-am zbătut într-o mare de dezamăgiri, am prins schimbarea vieții noastre în 1989. Iar una dintre cele mai mari bucurii este cea a libertății manifestată în umilul fapt că nu trebuie să dau seamă de ceea ce gândesc. Că îmi permit să nu știu ce gândesc și să aflu scriind.

Cel mai trist este că melancolia despre care spuneam este anulată brutal de faptul că pe zi ce trece, viața este tratată din ce în ce mai mult ca un bun economic. Astfel, spitalul urmează să fie golit, iar practica medicinei este pe cale să cedeze locul folosirii protezelor. Generații întregi care apar succesiv în lume nu sunt deloc interesate de ce și cum am ajuns la asta.

Totuși, câte unul, cum ar fi filosoful Jacques Attali  răspunde la această întrebare bazându-și analiza contemporană și prospectivă pe o vastă sinteză istorică care arată, ”în dimensiunile lor globale, principalele momente de cotitură din istoria medicinei, a spitalului, a epidemilor, a carității, a asigurărilor, punctate de hegemoniile succesive ale vindecătorului, preotului, polițistului și apoi doctorului, a cărui domnie se apropie acum de sfârșit”. În transumanism nu va mai fi nevoie de melancolie, dar nici de doctori, de specialiști, etc.

Între timp, cineva, un guvern de pe această Lume, a trecut peste toate aceste ”amănunte”, lansând un mare adevăr al acestei transformări dorite în lume, zicere care rezolvă orice problematică a viitorului uman.  Sigur, o să spuneți, că este vorba de China, cu toată istoria ei, cu ”Revoluția culturală”, etc. Așa e, însă guvernul chinez este printre puținele din lume, care îți permite să le spună direct, ”supușilor” ce vrea de la ei.

Locuitorii din Shanghai, oraș aflat în lockdown după o creșterea a cazurilor COVID, sunt îndrumați de drone și de câini-roboți să respecte măsurile de siguranță. Un clip postat pe internet arată o dronă cu lumini roșii intermitente, care zboară deasupra clădirilor de apartamente, dintr-un cartier rezidențial din Shanghai, difuzând un mesaj sonor. „Rezidenți din Jiuting. Controlați dorința de libertate a sufletului dumneavoastră. Nu deschideți fereastra și nu cântați”.

Noi sărbătorim, ne rezervăm excursii, bem porcește, mergem în cluburi. Din când în când privim la Tv, să ne informăm. Așteptăm vorbele frumoase ale politicienilor, care n-au curajul, ca cei din China, să ne spună ce iși doresc de la noi…  Și, totuși.

Nu putem spune că n-au fost schimbări de substanță în discursul public din România. În bine!

Doar că nu mai există ideea de discurs, există ”Narativ”. Nu mai poți spune că ceva nu s-a mai întâmplat până acum, ci că acel ceva este ”fără precedent”. Gradele de comparație s-au evaporat, totul fiind ”extrem de”. Nici n-a trecut bine epoca ”fiarelor contorsionate”, și a scenelor emoționante,  că totul a devenit peste noapte ”epic” sau ”fabulos” și ”halucinant”, expozeul terminându-se cu noul și majestuosul ”ramâne de văzut”!

Doar că dincolo de pandemii și războaie, de ură și dezbinare, de confiscarea libertății individuale în numele unei siguranței iluzorii, dincolo de neomarxismul grețos, de trans-umanism, de ideea supravegherii în masă, de minciuna salvării planetei, de interzicere a fumatului, de corectitudine politică dusă la absurd, de nedreptate și deznădejde, există oameni care privesc cu suspiciune (cel puțin) formele de globalizare care rânjesc din viitor.

Dincolo de amenințarea bine manageriată a fricii în spatele mitului transumanist, unii, melancolicii pe cale de dispariție mai văd că se ascunde o rețea gigantică de interese economice. Transumaniștii nu sunt decât produsul unei societăți în care  banii, băncile, multinaționalele industriale și politice domnesc și creează o adevărată „economie a promisiunilor”.

Din păcate, cel puțin Europa, cea de la care așteptam  să adopte o stare de veghe permanentă, s-a lăsat momită cu rețetele neomarxismului, în esență o refolmulare mieroasă a sincerului : ”Controlați dorința de libertate a sufletului dumneavoastră. Nu deschideți fereastra și nu cântați”.

Ce facem noi acum este specific ţărilor care pe moment nu sunt implicate în război. Privim  cu frică la tot ce se petrece, tragem concluzii, și încercăm chiar luarea de măsuri de într-ajutorare a Ucrainei, ca şi când am fi deja parte a conflagraţiei. Pare că am uitat că până acum Occidentul a privit, a aşteptat şi s-a complăcut într-o indecizie prelungită. Ani şi ani de zile, oamenii au auzit numai mizeriile gândirii corecte politic, a văzut cum problemele importante ale Lumii Occidentale erau cum anume să sprijine transsexualii, homosexualii și alte asemenea categorii,  cum să se oficializeze învățarea onaniei copiilor de patru ani, și cum în instituțiile oficiale să nu se mai folosească cuvintele ”Crăciun”, ”Paști”, numele ”Maria”, și ”Ioan”.

Cînd Europa se ocupa de ”transgenderism” și Soros pompa bani în organizațiile lui ”tefeliste”, parcă nici nu existau politicile pro Putin ale lui Merkel, nici oligarhii, nici injectarea a miliarde de euro ale rușilor în ”imaculatul” Vest. Europenii nu-și mai dădeau rând care să îngenuncheze mai repede, ba pe stadioane, pentru ”black lives matter”, ba în Parlament, în fața Gretei, siderați de profunzimea vorbelor ei întru salvarea Planetei…

Acest spirit deformat a anulat atenția și devenirea normală a Europei. Iar acum se miră cum le vine greu să urmeze fără ezitări măsurile severe care se impun asupra Rusiei lui Putin. Nu  e adevărat că avem de a face cu o lipsă de comunicare dintre guvernanţi şi popoarele lor, așa cum tind politicienii să explice, ci cu o lipsă totală a melancoliei umanist-creative, a atenției, stării de veghe a societăţii, în ansamblul lor, strivite de neomarxism. Ce va urma, nu putem ști decât abia la sfârşitul acestei perioade dure. Iar rezultatul, dacă starea de veghe a acelei Europe ai cărei piloni sunt Evanghelia, Filosofia greacă și Dreptul roman nu va renaște, va fi catastrofal.