Românii, obligați să renunțe la micile plăceri. Prețul unei băuturi preferate crește, iar cantitatea vândută scade

Românii, obligați să renunțe la micile plăceri. Prețul unei băuturi preferate crește, iar cantitatea vândută scadeScumpiri. Sursa foto: Arhiva EVZ

Scumpirile la alimente îi vor afecta pe români care ar putea fi obligați să renunțe la micile plăceri zilnice. Prețul uneia dintre cele mai consumate băuturi, cafeaua, crește în contextul economic global.

Unul dintre marii producători anunță că va vinde boabele de cafea în cantități mai mici. Măsura este introdusă pentru a limita impactul creșterii prețurilor la acest produs.

Scumpirile afectează micile plăceri

Grupul elveţian Nestle este cel mai mare producător de cafea la nivel mondial. Reprezentanții companiei au decis să ia măsuri pentru a limita impactul pe care îl au scumpirile asupra profiturilor sale. Una dintre decizii este de a continua să majoreze prețurile la sortimentele vândute.  Cea de-a doua este de a reduce dimensiunile pungilor și, implicit a cantității de cafea vândute.

Scumpirile ar putea afecta inclusiv capsulele Nescafe şi Nespresso, a dezvăluit directorul diviziei de cafea de la Nestle, David Rennie. Acesta a prezentat o serie deinformații la o întrevedere cu investitorii. Prin aceste măsuri, potrivit publicației Bloomberg, grupul speră să facă față situației de pe piață.

„Nu suntem imuni la preţul cafelei, dimpotrivă. Dar am luat măsuri pe partea de preţuri şi vom continua să facem acest lucru”, a spus Rennie.

Începând cu anul 2022 şi până în prezent Nestle majorat preţurile de două ori. Grupul elvețian are avantajul că deține în portofoliul de produse și cafea instant. Astfel, Nestle este mai puțin dependent cafeaua prăjită sau de cafeaua măcinată comparativ cu alți competitori.

Cafea

Cafea Sursa foto: EVZ

Nestle vine cu o ofertă mai variată

Chiar dacă scumpirile va afecta profiturile grupului, Nestle caută soluții pentru a atrage noi clienți. Iar una dintre aceste variante este o ofertă mai variată a pachetelor de cafea, de diferite dimensiuni. De asemenea, o nouă tehnologie de extracție permite Nestle să obțină o cantitate mai mare de cafea din boabe, fără a afecta calitatea.

Măsurile grupului elvețian au loc în contextul majorării prețurilor pe piața cafelei. Scumpirile au fost influențate de condițiile meteo nefavorabile din ţările producătorare.

Principalii furnizori de cafea boabe sunt Brazilia şi Vietnam care se confruntă cu probleme de producție. Astfel, cotaţiile futures la cafea arabica au crescut cu aproximativ 50% în acest an. În paralel, cotaţiile futures la cafea robusta, utilizată la prepararea cafelei instant, au crescut cu aproape 65%.

Capsule de cafea, din aluminiu

Capsule cafea. Sursa foto: Rawf88 | Dreamstime.com

Scumpirile la cafea afectează România

Majorarea prețurilor la cafea afectează consumatorii români. România este una dintre țările europene unde scumpirile au fost la un nivel foarte ridicat.

Dacă lucrurile evoluează în această direcție, cafeaua va deveni un lux pentru mulți dintre consumatorii autohtoni. Atunci când vine vorba de creștere prețurilor la alimente, țara noastră pare decuplată de restul Uniunii Europeană. Conform statisticilor Eurostat, scumpirile ne afectează mai mult decât pe ceilalți europeni.

Consumatorii români plătsc unul dintre cele mai mari prețuri la cafea, raportat la venituri. În Bucureşti o cafea espresso, la restaurant, costă aproximativ 15 lei. Un cappuccino este, în medie, 20 de lei. Iar cei își cumpără băutura preferată la pachet achită de la 5 la 20 de lei, în funcție de vânzător și calitatea produsului.