Dispariția avionului Malaysia Airlines. Tatăl unuia dintre pasageri a dat în judecată Boeing și Malaysia Airlines

Dispariția avionului Malaysia Airlines. Tatăl unuia dintre pasageri a dat în judecată Boeing și Malaysia Airlines

Januari Siregar, al cărui fiu în vârstă de 25 de ani se afla la bordul avionului de tip Boeing 777 care a dispărut pe 8 martie și despre care se bănuiește că s-ar fi prăbușit în Oceanul Indian, a depus ieri o plângere la un tribunal din Illinois împotriva Malaysia Airlines și a companiei Boeing.

Plângerea a fost depusă de firma de avocatură Ribbeck Law, care reprezintă zeci de rude ale pasagerilor zborului 214 al companiei Asiana Airlines, implicat într-un accident la aterizare pe aeroportul din San Francisco în iulie 2013. Potrivit avocaților, clientul lor dorește să afle dacă aeronava de tip Boeing avea vreun eventual "defect" de fabricație sau vreo avarie de natură mecanică, ori dacă Boeing a comis vreo eroare.

"Credem că cele două pârâte citate trebuie să răspundă pentru catastrofa zborului MH370. Este extrem de important pentru victimele pe care le reprezentăm ca toate părţile responsabile să răspundă în fața justiţiei fără excepţie", subliniază firma într-un comunicat publicat la Kuala Lumpur, citând-o pe însărcinata cu proceduri aeronautice Monica Kelly.

Firma de avocatură nu a precizat valoare daunelor solicitate, estimând doar că este vorba despre "milioane de dolari". Căutările au fost reluate

"Astăzi căutările se vor extinde pe o suprafaţă de 80.000 de kilometri pătraţi," a anunţat Autoritatea australiană pentru Securitate Maritimă (AMSA). La rândul său, premierul australian, Tony Abbott, a dat asigurări că operaţiunile de căutare vor continua atâta timp cât există speranţa că pot fi descoperite rămășițe ale aeronavei Malaysia Airlines. La operațiunile de căutare participă Australia, Noua Zeelandă, Statele Unite, Japonia, China şi Coreea de Sud. În afară de navele chineze, cel puţin 12 avioane vor încerca să găsească epava aeronavei Boeing 777.

Cursa MH370, a companiei Malaysian Airlines, a dispărut pe 8 martie, în timp ce se deplasa de la Kuala Lumpur spre Beijing. La bordul avionului erau 239 de pasageri şi membri ai echipajului. CITIŢI ŞI:

  • Enigma dispariţiei avionului cu 239 de oameni la bord. Teroriştii sau piloţii au prăbuşit aeronava în Ocean
  • Dispariția avionului Malaysia Airlines. Cum a fost localizată aeronava Boeing 777
  • Secretul avionului din Malaezia: Cine este FEMEIA MISTERIOASĂ care l-a sunat pe căpitan? / VIDEO
  • Concluzia anchetatorilor: Avionul Malaysia Airlines a căzut în Oceanul Indian
  • Dispariția avionului Malaysia Airlines: "Ceea ce s-a întâmplat e un act voluntar al cuiva din cabina de pilotaj"
  • Avionul DISPĂRUT: Franța a transmis NOI IMAGINI prin satelit cu posibile rămășițe ale aparatului