Dispare buletinul de vot?! Metodă de ultimă generație pentru votare

Dispare buletinul de vot?! Metodă de ultimă generație pentru votare

Se pare că Bulgaria ține pasul cu tehnologia. Tocmai a fost aprobată o lege electorală conform căreia votarea va putea fi făcută și în mod electronic.

Bulgarii pot decide începând cu următoarele alegeri dacă doresc să voteze în mod tradiţional, introducând buletinul de vot în urne, sau prin intermediul unui aparat de vot, după ce joi legea electorală a fost modificată în acest sens, transmite Agerpres.

Amendamentul a fost introdus de partidul conservator populist GERB. Prin această modificare este permisă din nou recent abolită metodă de vot, prin utilizarea buletinelor tradiţionale, în paralel cu utilizarea aparatelor de vot.

Opoziţia, alcătuită din Partidul Socialist Bulgar (BSP) şi DPS (majoritar formată din etnici turci), a respins reintroducerea buletinelor de vot, invocând o posibilă falsificare a rezultatelor.

Ne puteți urmări și pe Google News

Maşinile de vot permit cetăţenilor să voteze la secţii prin apăsarea unui buton.

În Bulgaria nu este reglementat votul prin corespondenţă. În străinătate, bulgarii îşi pot exprima acest drept la ambasadă sau consulat.

Preşedintele Rumen Radev, un apropiat al taberei socialiste, s-a opus reintroducerii votului cu buletinele de vot: „Aceasta este o încercare de a menţine posibilitatea manipulării alegerilor”, a declarat şeful statului.

Potrivit sondajelor de opinie recente, GERB şi socialiştii din opoziţie sunt într-o cursă electorală strânsă.

Protestatarii care critică guvernul de la Sofia, acuzându-l de corupţie şi dependenţă de oligarhi, solicită organizarea de noi alegeri de mai bine de două luni şi susţin exprimarea votului doar cu ajutorul aparatelor de vot pentru a se evita falsificarea rezultatelor.

Următoarele alegeri parlamentare sunt programate pentru martie 2021.

Cabinetul de coaliţie populist-naţionalist al premierului Boyko Borisov este la putere din 2017.

Calendarul electoral:

9 septembrie - desemnarea judecătorilor în BEC

în termen de 5 zile de la înfiinţarea Biroului Electoral Central, cel mai târziu la data de 15 septembrie - depunerea la BEC a protocolului de constituire a alianţelor electorale

7 octombrie - termen limită pentru depunerea listelor de candidaţi şi a candidaturilor independente pentru Senat şi Camera Deputaţilor, în circumscripţia electorală pentru cetăţenii români cu domiciliul sau reşedinţa în afara ţării

22 octombrie - termen limită pentru depunerea listelor de candidaţi şi a candidaturilor independente în circumscripţiile electorale din ţară

30 octombrie - imprimarea buletinelor de vot prin corespondenţă pentru circumscripţia electorală pentru cetăţenii români cu domiciliul sau reşedinţa în străinătate

2 noiembrie - constatarea rămânerii definitive a candidaturilor pentru circumscripţiile electorale din ţară

4 noiembrie - stabilirea ordinii candidaţilor pe buletinele de vot în circumscripţiile electorale din ţară

6 noiembrie - începerea campaniei electorale

3 decembrie, ora 24,00 - depunerea sau livrarea plicurilor exterioare conţinând documentele de vot prin corespondenţă la sediile birourilor electorale pentru votul prin corespondenţă

5 decembrie, ora 7,00 - încheierea campaniei electorale

6 decembrie, ora 7,00 - începerea votării

6 decembrie, ora 21,00 - încheierea votării.