Discursul lui Sprânceană despre Visa Waiwer, criticat: În politica externă nu există salvatori de moment și nici decizii schimbate prin intervenții personale
- Mădălina Sfrijan
- 8 februarie 2026, 12:06
Dragos Sprânceană. Sursa foto: Instagram Postarea lui Dragoș Sprânceană reprezintă o construcție de mesaj, menită să creeze impresia unei influențe directe asupra deciziilor strategice ale Statelor Unite, afirmă omul de afaceri Avram Gal, făcând referire la scandalul legat de programul Visa Waiver. Pe Facebook, Avram Gal a comentat postarea lui Dragoș Sprânceană, care susținea că ar avea o influență directă asupra deciziilor Statelor Unite, subliniind diferența dintre mesajul emoțional și felul real în care funcționează diplomația.
Avram Gal, despre mesajul lui Dragoș Sprânceană
Potrivit lui Gal, discursul lui Sprânceană urmărește construirea unei imagini de actor cu acces direct la Washington, sugerând că ar fi intervenit pentru „salvarea” României. Această abordare, explică Gal, este tipică comunicării politice orientate spre impact emoțional rapid, dar contrastează puternic cu realitatea administrativă american.
„Postarea recentă a lui Dragoș Sprânceană, prezentată drept „BREAKING NEWS”, nu este doar un mesaj politic obișnuit, ci o construcție de mesaj menită să creeze impresia unei influențe directe asupra deciziilor strategice ale Statelor Unite. Dincolo de emoția generată, textul trebuie privit rece: ce transmite, ce sugerează și mai ales ce efecte urmărește. Întregul discurs este construit pe ideea unei lupte personale, în care un individ ar fi intervenit direct la vârful administrației americane pentru a „salva” România”, a scris el.
Potrivit omului de afaceri, „această formulă nu este întâmplătoare, pentru că proiectează imaginea unui acces exclusiv la puterea globală și încearcă să legitimeze autoritatea prin asociere cu oficiali americani de rang înalt, o tehnică des întâlnită în comunicarea politică orientată spre impact emoțional rapid”.
Ce ar fi în spatele mesajului
Programul Visa Waiver nu poate fi modificat prin discuții individuale în câteva ore. Deciziile depind de evaluări tehnice și inter-agenții realizate de Department of Homeland Security și State Department, pe baza unor criterii stricte de securitate și indicatori statistici. Sistemul american este conceput să limiteze influențele externe, iar ideea că un politician român ar putea schimba singur aceste decizii este, potrivit lui Gal, greu de susținut din punct de vedere geopolitic.
„Chiar și la nivelul conducerii politice de la Washington, procesele sunt filtrate birocratic și nu depind de intervenții punctuale. Mesajul analizat pare mai degrabă o încercare de repoziționare personală pe scena internă, printr-un discurs anti-sistem care atacă simultan mai multe tabere politice și creează impresia existenței unui canal privilegiat cu Statele Unite. În realitate, procesul Visa Waiver este redus la o dramă personalizată — cineva ar fi scos România, altcineva ar fi readus-o — o simplificare care servește perfect viralizării, dar care nu reflectă mecanismele reale ale diplomației americane”, a adăugat el.
Dragoș Sprânceană susține că ar fi intervenit pentru România
Analiza lui Gal mai arată că mesajul lui Sprânceană funcționează ca o repoziționare politică internă. În viziunea sa, siscursul anti-sistem atacă mai multe tabere politice și sugerează existența unui canal privilegiat cu Statele Unite.
„Discursul transformă o procedură tehnică într-o poveste despre influență individuală, iar această personalizare este cheia strategiei de comunicare: construirea unei imagini de actor cu acces direct la Washington, capabil să intervină acolo unde instituțiile ar fi eșuat”, mai arată el
El arată că efectele urmărite sunt evidente: consolidarea percepției de putere externă, tensionarea relațiilor dintre liderii politici interni, mobilizarea emoțională a unui public dezamăgit și creșterea vizibilității prin afirmații greu de verificat, dublate de sugestia existenței unor conversații care ar putea fi făcute publice. Din punct de vedere strategic, Gal susține că discursul funcționează mai degrabă ca instrument de poziționare politică decât ca o relatare fidelă a proceselor diplomatice reale.
„În politica externă nu există salvatori de moment și nici decizii schimbate în câteva ore prin intervenții personale. Relațiile dintre state sunt construite prin instituții și proceduri, iar atunci când diplomația este transformată într-o poveste despre influență individuală, adevărata întrebare devine nu cine spune mai tare că are acces la putere, ci ce rol încearcă să își creeze în percepția publicului”, a scris pe Facebook omul de afaceri Avram Gal.


Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.