DISCURS FABULOS al lui Mircea Ionescu Quintus. Ce spune de perioada în care Alina Gorghiu era DOMNIŞOARĂ şi ce rol are DUMNEZEU în partid

DISCURS FABULOS al lui Mircea Ionescu Quintus. Ce spune de perioada în care Alina Gorghiu era DOMNIŞOARĂ şi ce rol are DUMNEZEU în partid

Președintele de onoare al PNL, Mircea Ionescu Quintus, prezent la Consiliul Național de Coordonare (CNC) al partidului, a fost pus pe glume. El a spus, în discursul său de sâmbătă, că îi este greu să o numească doamnă pe Alina Gorghiu, pentru că el a ales-o de când era domnișoară.

"Îmi e greu să vă spun doamnă, că eu v-am ales când erați domnișoară și asta înseamnă că membri partidului nostru evoluează, că nici eu nu mă consider bătrân, mă consider vârstnic. Liberalii nu îmbătrânesc, cine a îmbătrânit înainte de vreme știm pe unde sunt, la un partid care încă se consideră liberal (Călin Popescu Tăriceanu, co-președintele ALDE - n.r.)", 

Despre PNL, Mircea Ionescu Quitus a afirmat că nu a fost niciodată mai puternic ca astăzi, drept urmare unii politicieni n-au de ce să le plângă liberalilor de milă în aparițiile televizate.

"Văd pe la televiziuni că s-au adunat niște tovarăși care plâng cu lacrimi de crocodil pentru partidul nostru. Eu vreau să le transmit un mesaj: am fost președintele și am trăit bine în acest partid și am plecat ca președinte al tineretului național liberal (...) Când auzim numele Brătienilor trebuie să ne ridicăm în picioare. Noi suntem urmașii Brătienilor! PNL niciodată nu a fost așa de puternic ca astăzi!”, a afirmat Quintus.

Ne puteți urmări și pe Google News

Quintus și-a încheiat discursul cu un mesaj special pentru liberali: "Dumnezeu este liberal!".

CNC al PNL s-a reunit, sâmbătă, pentru a o valida în funcția de președinte unic pe Alina Gorghiu și pentru a lansa programul de guvernare al partidului.