După 70 de milioane de ani, dinozaurul pitic vrea să revină acasă, în Ţara Haţegului, dar nu are încă toţi banii de drum. Este vorba despre un proiect internaţional în care este implicată şi Administraţia Geoparcului Dinozaurilor Ţara Haţegului prin intermediul căruia un exemplar de Magyarosaurus dacus a fost refăcut la scară naturală, în Calgary - Canada.
Autorul lucrării este canadianul canadianul Brian Cooley, unul dintre cei mai cunoscuţi paleoartişti din lume. Suma necesară pentru ca "dinozaurul pitic" să ajungă din Canada acasă este de ordinul zecilor de mii de euro. "O parte din bani sunt deja obţinuţi din sponsorizări, însă mai e nevoie de donaţii. Pe moment nu vă pot comunica o sumă exactă. Cei care doresc să contribuie la readucerea dinozaurului pitic acasă o pot face prin intermediul site-ului https://www.kickstarter.com/projects/1318817492/a-transylvanian-dwarf-dinosaur-needs-a-ride-home" anunţă Adina Popa, purtător de cuvânt al Administraţiei Geoparcului Dinozaurilor.
Piesa de bază a unui viitor muzeu
Până la Rotterdam, dinozaurul reconstituit de Brian Cooley va veni cu vaporul, apoi va traversa Europa încercând să ajungă prin cât mai multe geoparcuri de pe continent. După ce va ajunge în Ţara Haţegului, exemplarul de Magyarosaurus dacus îşi va găsi adăpost în incinta sediului Administraţiei Geoparcului din comuna General Berthelot. Asta până când va fi inaugurat un muzeu al dinozaurilor, în Ţara Haţegului.
Un "pitic" de 7 metri
Magyarosaurus dacus este un dinozaur unicat la nivel mondial, a cărui prezenţă a fost atestată până acum doar în Bazinul Haţeg. Era un erbivor de aproximativ 6-7 metri lungime şi cântărea aproape o tonă. Fosilele sale au fost descoperite chiar de Franz Nopcsa (1877 – 1933), primul paleontolog care a pus Ţara Haţegului pe harta celor mai importante locuri din lume cu faună fosilă de dinozauri din Cretacic (perioadă în care Ţara Haţegului era o insulă în Marea Tethys, iar dinozaurii de aici nu atingeau dimensiuni impresionante din cauza resurselor de hrană limitate).
Iniţial, Nopcsa l-a catalogat ca aparţinând genului Titanosaurus, larg răspândit în India, America de Sud şi Europa, iar pentru a-l individualiza, a denumit specia locală dacus, în onoarea strămoşilor daci. Ulterior, un paleontolog german a observat că fosilele respective sunt diferite de cele ale genului Titanosaurus şi i-a dat un nou nume – Magyarosaurus, făcând referire la naţionalitatea lui Nopcsa.