Dinamo a semnat cu un fost jucător de la Arsenal Londra: „Bine ai venit, Cătălin Cîrjan”

Dinamo a semnat cu un fost jucător de la Arsenal Londra: „Bine ai venit, Cătălin Cîrjan”Cătălin Cîrjan. Sursa foto: Facebook

Dinamo a semnat cu mijlocașul Cătălin Cîrjan, fost jucător la Arsenal Londra. Claudiu Niculescu e convins că tânărul jucător, 21 de ani, „se va integra și se va adapta la ceea ce-i cere antrenorul”.

Dinamo a semnat cu Cătălin Cîrjan

Dinamo l-a prezentat oficial pe mijlocașul Cătălin Cîrjan, după ce a semnat un contract pe trei ani cu echipa. Noul jucător al lui Dinamo va purta numărul 10 pe tricou.

„Bine ai venit, Cătălin Cîrjan! Clubul Dinamo 1948 București este încântat să anunțe contractarea serviciilor jucătorului Cătălin Cîrjan. Mijlocaș central, 21 de ani și crescut de Arsenal Londra, Cătălin va îmbrăca tricoul alb-roșu pentru următoarele trei sezoane. Născut la București, puștiul a trecut pe la Viitorul Domnești, în 2019 a ajuns la juniorii tunarilor, iar sezonul trecut a evoluat pentru FC Rapid, în 17 meciuri de Superligă și 2 de Cupa României”, a scris Dinamo pe contul de socializare.

Ar putea fi o imagine cu 1 persoană, jucând fotbal, jucând fotbal şi text care spune „်ခးခ 0943. DINAMO S BUCURES CURES Benevo* Beneva WIN WIN'Z.RO Dany RO CASINO&SPORT SPORT CASINO reno:atio reno atio 194”Sursa foto: Dianmo/ Facebook

Claudiu Niculescu: Este un tânăr cu reale calități

Claudiu Niculescu spune că trasferul lui Cătălin Cîrjan este o miscare bună deoarece este „un copil talentat”

„Am văzut calități la Cătălin Cîrjan cât timp a jucat la Rapid (...). Este un mare câștig pentru Dinamo, pentru că e copil talentat. Cîrjan o poate ajuta pe Dinamo să-și îndeplinească obiectivul pe care-l are în acest sezon, acela de a se califica în play-off.

La Rapid, Cîrjan l-a avut concurent la regula U21 și pe Andrei Borza, pe care s-au dat bani mulți. Să vedem cât de repede se va integra, se va adapta la ceea ce-i cere antrenorul. Eu zic că este un transfer bun. Este un tânăr cu reale calități, de mare viitor. Acum, depinde doar de el”, a spus Claudiu Niculescu.

Cătălin Cîrjan, mesaj pentru Arsenal: Am cele mai frumoase amintiri

Cătălin Cîrjan s-a despărțit de Arsenal. Tânărul fotbalist le-a transmis un mesaj celor care l-au făcut ceea ce este astăzi: „Am fost atât de norocos să pot juca și să învăț de la unii dintre cei mai buni jucători din lume”.

„Mulțumesc, Arsenal. Am intrat în club ca un copil și am plecat ca un bărbat! Am cele mai frumoase amintiri, dar am trecut prin niște situații foarte dificile, cum ar fi accidentările mele. Am căzut, dar m-am întors mereu mai bun și mai puternic, dar nu am putut face toate acestea fără ajutorul și sprijinul întregului staff și al jucătorilor. Am fost atât de norocos să pot juca și să învăț de la unii dintre cei mai buni jucători din lume și cei mai buni antrenori. Acum este timpul să merg mai departe și să încep un nou capitol în cariera mea!”, a scris Cătălin Cîrjan pe Instagram.