Din vârful mausoleului lui V.I. Lenin

Din vârful mausoleului lui V.I. Lenin

Rușii au știut întotdeauna să organizeze o paradă militară, iar Ziua Victoriei a fost mereu cel mai spectaculos dintre toate spectacolele. De data asta, în acest an, parada a fost umbrită, la propriu, de condițiile meteorologice nefavorabile care au anulat zborurile pe deasupra Pieței Roșii ale ultimelor inovații în materie de forțe aeriene ale Federației Ruse.

Acest lucru nu ar fi trebuit să se întâmple. În mod obișnuit, dacă exista vreun pericol ca această mare zi să vadă ploaie, atunci forțele aeriene ar fi trebuit să facă norii ofensatori să plouă cu o zi înainte, astfel încât soarele să poată străluci pe 9 mai. Până acum așa a funcționat, numai anul ăsta se pare că n-a mai fost posibil. Ceea ce este, în sine, o metaforă a ceea ce se întâmplă acum în Rusia.

Au existat multe speculații că Vladimir Putin va folosi discursul său din vârful mausoleului lui V.I. Lenin pentru a face un anunț politic major, fie încetarea războiului din Ucraina, fie dimpotrivă, punând „operațiunea militară specială” la nivel de război. La urma urmei, aceasta ar fi deblocat noi opțiuni, inclusiv o mobilizare parțială sau totală a rezervelor umane pentru întărirea forțele armate de pe front.

În schimb, audiența a fost “tratată” cu retorica obișnuită, în linia dietei propagandiștilor TV care de multe săptămâni spuneau cam aceleași lucruri. Că Ucraina este în strânsoarea naziștilor și își dorește arme nucleare. Că America este înclinată spre hegemonie globală, iar refuzul Federației Ruse de a se pleca – spre deosebire de degenerații rusofobi ai Europei – au făcut din aceasta o țintă a agresiunii printr-un război proxy. Că soldații ruși care luptă în Ucraina sunt descendenții spirituali ai Armatei Roșii care s-a luptat cu Hitler. Și așa mai departe.

Ne puteți urmări și pe Google News

În schimb, ceea ce a fost o surpriză în discursul lui Vladimir Putin a fost că nu a încercat să declare o victorie din situația actuală, făcând referire numai la ocuparea de către armata rusă a unei fâșii de pământ de-a lungul coastei de nord a Mării Azov și la încercarea de a extinde controlul asupra Donbasului. Altfel, Federația Rusă a fost nevoită să-și abandoneze planurile grandioase de a cuceri întreaga Ucraină.

Vladimir Putin s-a concentrat asupra luptei în desfășurare și asupra costurilor de vieți omenești. Nu întâmplător semnase și un decret prezidențial care oferea beneficii suplimentare familiilor celor care luptă în Ucraina. Liderul de la Kremlin spunea că rușii și-au plecat capetele în memoria „tovarășilor de arme care au murit într-o luptă dreaptă – pentru Rusia”.

Este evident că acesta nu este discursul unui conducător de oști care se gândește la vreo retragere de pe câmpul de luptă. Mai degrabă, el semnala că războiul va  dura mult timp.

Totuși, acest 9 mai a fost o zi afectată nu doar de vreme, ci și de inevitabila conștientizare că ceea ce Vladimir Putin crezuse, cândva, că va fi o sărbătoare a unei victorii glorioase, una care îi va fixa locul în panteonul eroilor-monarhi ruși, nu a fost în schimb decât o prefigurare a luptelor care urmează să vină.

Suferința a devenit o forță unificatoare în Rusia

Idolatrizarea armatei sovietice este tragedia modernă a Federației Ruse. Rușii sunt îndemnați să creadă într-un fir de aur care leagă realizările unei Armate Roșii victorioase de ceea ce soldații lor comit astăzi în Ucraina.

Acesta este motivul pentru care era de așteptat ca, la parada de Ziua Victoriei, Putin să-ți exprime din nou poziția asupra „operațiunii militare speciale” în termeni de luptă împotriva „naziștilor”. Pentru asta, echipamentul militar modern care a defilat în Piața Roșie a fost introdus și condus de un tanc antic, din „Marele Război Patriotic”, așa cum este cunoscut în Federația Rusă, al Doilea Război Mondial.

Cultul acelui război, cu care Vladimir Putin a hrănit cu asiduitate poporul său, servește mai multor scopuri. Cel mai important este că poate fi singura idee pe care Kremlinul se poate baza pentru a uni o națiune care se confruntă cu standarde de trai extrem de diferite, corupție și dezamăgirea față de politica de orice tip. La urma urmei, comunismul și cu o jumătate de măsură de democrație s-au dovedit a fi niște eșecuri lamentabile. În schimb, credința că URSS a avut un rol decisiv în salvarea lumii de fascism face ca oamenii să nu fie atât de cinici.

Concentrarea pe trecutul pur, distrage atenția de la prezentul dezastruos. Ajută, de asemenea, să alimenteze o narațiune a victimizării, în care Federația Rusă este în permanență amenințată de forțe externe criminale și rapace, pline de ură irațională. Frica de dușmanii de la porți ajută la abaterea atenției de la furt și de la politicile falimentare.

Această temă s-a reflectat, inevitabil, în discursul lui Vladimir Putin, la parada de 9 mai. Rusia a sperat la dialog, a spus el, dar NATO are alte planuri. „Plănuiau un asalt asupra pământurilor noastre istorice, inclusiv asupra Crimeei. NATO a început cucerirea militară a teritoriilor care se învecinează cu ale noastre. Acest lucru este absolut inacceptabil pentru noi.” Prin urmare, Rusia nu avut de ales, declara el.

Putin a cultivat acest fetiș de război, cimentând înfrângerea Germaniei naziste în temelia poveștii naționale a Rusiei. Manualele școlare post-sovietice, care în anii 1990 au pus sub semnul întrebării comportamentul lui Stalin și al Armatei Roșii, au fost „actualizate” pentru a îndepărta moartea inutilă a milioane de oameni din cauza conducerii incompetente. Cetățenii sunt încurajați să defileze cu portretele militarilor sovietici morți în războaie, autocolantele de pe mașinile din Moscova anunțând  - „Berlin – We Can Do It To You Again!”

Este, de asemenea, un cult cvasi-religios, ca și cea mai mare parte a orientării târzii din cariera lui Vladimir Putin, către mesianism. Preoții ortodocși stropesc cu „apă sfințită” rachetele balistice și armele grele în timp ce într-un parc tematic de lângă Moscova, inaugurat pentru forțele armate ale Federației Ruse, a fost ridicată o catedrală pe pereții căreia sunt pictați “sfinții” Iosif Visarionovici Stalin și Vladimir Putin. “Ziua Victoriei este cea mai sfântă sărbătoare din țara noastră. A fost și va rămâne cea mai sfântă sărbătoare pentru toți rușii”, spunea Dmitri Peskov, purtătorul de cuvânt al Kremlinului, fără să țină cont de sărbătorile de Crăciun sau de Paște.

Într-o ultimă respirație propagandistică post-invazie, aruncarea îndoielii asupra realizărilor militare ruse este clasificată drept răspândire de „știri false” și a devenit o infracțiune gravă. Luna trecută, Irina Gen, o profesoară din orașul Penza, a fost reclamată de propriii ei elevi pentru că a spus că Federația Rusă este un stat totalitar. Acum riscă până la un deceniu de închisoare. La fel va face și un tânăr muzician și artist din Sankt Petersburg, Sașa Skolicenko, care a încercat să protesteze schimbând etichetele de preț, într-un supermarket, cu știri despre invazie.

Vladimir Putin nu avea nicio obligație să facă vreun anunț strategic, major, pe 9 mai. Data a căpătat o semnificație aparte din cauza importanței războiului împotriva Germaniei naziste, în ideologia Rusiei lui Putin, și a necesității de a lua decizii cu privire la ce urmează să facă în războiul împotriva Ucrainei. Dar acum, când ziua de 9 mai a trecut și, odată cu ea, povara de a trăi la înălțimea triumfurilor din 1945, Putin ar putea descoperi că alianța ruso-occidentală care a câștigat al Doilea Război Mondial și pe care liderii americani, ruși și europeni o sărbătoreau în comun, în fiecare an în luna mai, s-a încheiat.