Din cetatea filmului european. Cannes 2016, mare aglomerație și pentru premiul prostului gust
- Marcela Feraru
- 23 mai 2016, 00:00
Festivalul de la Cannes nu este doar o competiție cinematografică. Și, spre deosebire de Oscaruri, nu e o festivitate care durează o noapte
Cannes înseamnă două săptămâni de vis, cu vedetele cele mai „glamour” ale momentului, etalându-şi nu doar talentele, ci şi frumuseţea sau originalitatea – şi, uneori, chiar secretele…Este motivul pentru care populația Cannesului se triplează pe parcursul celor două săptămâni. Balcoanele din faţa Palatului se închiriază la preţuri incredibile, iar pe trotuarul din faţa covorului roşu şi al celor 24 de trepte, scaunele şi scările sunt legate cu lanţuri de cei care ţin să se afle în primul rând chiar dacă nu au o invitaţie. Unii se aşază încă de dimineaţă şi aşteaptă ore în şir momentul în care limuzinele îşi depun încărcătura! Alții, îmbrăcați deja în smoking-uri sau rochii de seară, afișează cartoane cerșind o invitație pentru a putea vedea, în premieră și alături de idolii lor, filmele selecționate la festival.
FOTO;Elena Lenina a vrut să iasă în evidență și a reușit FOTO: AGERPRES
Spuneam că festivalul de la Cannes nu este doar o competiţie cinematografică. Frumoasele se întrec între ele, casele de modă care le îmbracă – la fel, şi nu mai puţin marii bijutieri ale căror creaţii sclipesc la gâtul vedetelor. În această aglomeraţie de paiete, desigur, e greu să ieşi în evidenţă. După cum v-am relatat în aceste zile, fiecare încearcă să atragă, într-un fel sau în altul, atenţia. Până într-acolo încât nu mai rămâne ca la viitoarea ediţie, cea mai curajoasă să vină, practic, dezbrăcată!
Discreția actrițelor noastre
Anul acesta a fost însă mare aglomeraţie şi pentru premiul prostului gust. De la rochia „fileu de pescar” a manechinei Iman la costumul „Saturday Night Fever” din dantelă bleu pe cămașă leopard a lui Soko, trecând prin mini-rochia hârtie creponată a Karolinei Kurkova sau versiunea tapiserie ultra-lungă a actriţei Alice Taglioni, a fost, da , un adevărat festival! Şi, mai ales, nu rataţi look-ul grotesc al Elenei Lenina încununat de o adevărată sculptură capilară! Ca să nu mai vorbim de plastronul afişat de Marion Cotillard.
Nimeni nu le-a luat peste picior pe actriţele noastre, criticii şi-or fi spus că, dată fiind mizeria care deborda din filmele româneşti, n-or avea mijloace… Păcat, căci nu sunt deloc mai puţin înzestrate de natură decât rivalele lor din occident. În fine, help! Data viitoare să le ajute cineva!
Inconsecvență
Revenind la competiţia cinematografică, nici jurnaliştii şi nici criticii nu au reşit să fie consecvenţi mai mult de 24 de ore. Filmele fluierate azi erau date câștigatoate mâine şi viceversa. La ora la care citiţi aceste rânduri câştigătorul va fi deja cunoscut şi probabil palmaresul va confirma ceea ce vă spun…