De crasă rea-credință, pentru că de imbecilitate absolută nu-l pot crede, Virgil Popescu, ministru al energiei pe atunci, anunța în vara anului 2020: „Am luat astăzi aceste măsuri pentru a definitiva liberalizarea pieței gazelor naturale. Sunt convins că această liberalizare va duce la o scădere cu un procent între 10-15% și mă aștept ca în perioada imediat următoare, în cursul lunii iulie, cel mai târziu la începutul lunii august, acest lucru să se vadă și în facturile cetățenilor”. Inutil să mai arăt astăzi că lucrurile nu doar că au stat fix pe dos, ci că scumpirea gazelor a pus populația la pământ. Creșterea prețurilor i-a afectat pe români atât direct, prin explozia costurilor din facturi, cât și indirect, prin creșterea prețurilor la absolut toate produsele și serviciile. Măsura a dus la alimentarea suplimentară a bugetului, pe seama scăderii nivelului de trai al populației, fără ca vreun ales al neamului să combată în vreun fel eficient sinistra măsură drapată în minciună și efectele ei devastatoare pentru populație. Le-a convenit, pentru că au crescut veniturile la buget, pe seama sărăcirii celor deja săraci.

Pe același model de prostire a populației, acela prin care măsurile care îl duc pe român de râpă sunt prezentate a fi binefaceri, premierul Marcel Ciolacu a anunțat introducerea unui impozit pe cifra de afaceri a băncilor. Foarte ciudat, nicio bancă nu a avut nimic de protestat, nu au tras nicio sfoară la schimbat de miniștri și premieri, și nici nu și-au scos salariați la mitinguri de dărâmat guvernul, așa cum au făcut-o în alte cazuri. Bănuiala mea este că au știut: nu urma să nu li se întâmple nimic neplăcut, au fost asigurați că profiturile uriașe nu le vor fi afectate și că vor putea scoate în continuare aceleași profituri astronomice.

Introducerea acestui impozit, așa cum este lesne de priceput, ar fi adus mai mulți bani la bugetul de stat. Asta, pe lângă faptul că s-ar fi constituit într-o măsură morală, într-o țară în care doar multinaționalele, în frunte cu băncile, s-au dovedit a fi cu adevărat „șmechere”. Chiar, așa, în toiul dezbaterilor, Premierul Ciolacu ne-a anunțat ferm, ca un nou Băsescu decis să dea capete în gură, că „s-a terminat cu șmecheria”. Nu se referea însă la șmecheria băncilor și multinaționalelor, ci pregătea paravanul în dosul căruia să compenseze diminuările de profit aduse băncilor de introducerea impozitării pe cifra de afaceri. Cum așa?

Păi, simplu. Prin introducerea în Legea privind reforma fiscală a unor noi plafoanele la plățile în numerar, micșorate cu aproximativ 80%, față de cele de până acum. Limitarea operațiunilor de încasări și plăți în numerar va afecta persoanele juridice, persoanele fizice autorizate, întreprinderile individuale, întreprinderile familiale, liberii profesioniști, persoanele fizice care desfășoară activități în mod independent, asocieri și alte entități cu sau fără personalitate juridică. Adică pe toată lumea.

Bun, și ce se va întâmpla în consecință?

Simplu, va crește masiv numărul celor care vor fi obligați să facă plăți și încasări prin bănci. Contra unor comisioane. Adică, un bun care putea fi cumpărat până acum cu suma X, va costa suma X+comisioanele băncii, iar un bun care putea fi vândut până acum cu suma Y, va aduce vânzătorului suma Y-comisioanele băncii.

Această diferență constituită de comisioanele pe care le vor plăti toți cei mânați de Marcel Ciolacu la ghișeele băncilor, va compensa pe deplin plata impozitului pe cifra de afaceri plătit de bănci. Băncile și-au făcut calculele și au anunțat vinerea trecută creșterea comisioanelor cu aproape de dublu. Înțelegem acum de ce bancherii au stat liniștiți la auzul introducerii impozitului pe cifra de afaceri. Știau că ce li se va lua cu stânga, căci PSD-ul de stânga zice că este, li se va da înapoi cu dreapta, căci partenerul de coaliție de dreapta spune că este.

Sigur, premierul Marcel Ciolacu și corul PSD-ist care îi prezintă această șmecherie străvezie drept o mare binefacere, nu puteau recunoaște public faptul că plafonarea are drept scop creșterea cifrei de afaceri a băncilor, prin scăderea drastică a plafonului plăților în numerar. Și atunci, au spus că măsura plafonării este de fapt este o măsură pur anti-evazionistă.

Adică, toată lumea care face o plată sau încasează niște bani în numerar este susceptibilă de evaziune fiscală, toți cei care nu au chef să îndese bani în buzunarele băncilor, toți cei care nu vor să plătească comisioane care să le adauge artificial costuri și să le afecteze bugetele, sunt infractori. Aspectele profund neconstituționale ale plafonării le las pentru momentul în care voi scrie despre procesele care urmează și despre excepțiile de neconstituționalitate care se vor ridica.

Am ajuns și la cel mai grav aspect.

În condițiile în care aceste plafoane de plată în numerar ar fi rămas neschimbate și volumul plăților făcute prin bănci ar fi rămas la același nivel, suma reprezentată de impozitul pe cifra de afaceri ar fi ajuns la bugetul de stat, cu diminuarea rezonabilă a obscenelor profituri realizate de bănci. Măsura limitării plafoanelor nu face nimic altceva decât ca suma ajunsă la buget, aparent în baza impozitului pe cifra de afaceri, să fie doar vărsată de bănci, după ce a fost luată de la o populație obligată cu japca de premierul Marcel Ciolacu să opereze doar prin bănci. De fapt, aportul suplimentar la buget nu va fi obținut prin taxarea băncilor, ci de la populație, prin taxarea ei de către bănci.

Dar Guvernul Ciolacu nu a reușit doar să mai bage ceva în sacul fără fund al băncilor, ci și în sacul cu procente al AUR.