Digitalizarea în contextul pandemiei COVID19

Digitalizarea în contextul pandemiei COVID19

Actuala pandemie COVID-19 demonstrează cât de importante au devenit activele digitale pentru economiile europene și modul în care rețelele și conectivitatea, datele, IA ( Inteligența Artificială), precum și competentele digitale menite să susțină economia și societatea, care permit continuarea activității, nu în cele din urma urmărind stoparea răspândirii virusului și accelerarea și distribuirea de medicamente și vaccinuri.

Autor: George Negoiță, coordonator proiecte, Asociatia Producătorilor și Distribuitorilor de echipamente de Technologia Informației și Comunicațiilor - APDETIC

Începând din 2014, Comisia Europeană a monitorizat progresele digitale ale statelor membre în cadrul rapoartelor privind Indicele economiei și societății digitale (DESI).

Indicatorii DESI sunt deosebit de relevanți pentru redresarea economică după criza provocată de COVID-19, România este foarte avansată în ceea ce privește acoperirea VHCN (Very High Capacity Networks) și se situează pe locul 14 în UE în ceea ce privește gradul de pregătire pentru utilizarea rețelelor 5G.

Pe de altă parte, România a rămas în urmă în ceea ce privește indicatorii referitori la competențele digitale și are o performanță slabă în ceea ce privește digitalizarea întreprinderilor și serviciile publice digitale, ocupând locul 26 în Uniunea Europeană la digitalizare.

România se situează pe locul 26 din cele 28 de state membre ale UE în cadrul Indicelui economiei și societății digitale (DESI) pentru 2020, iar la capitolul conectivitate România se situează pe locul 11.

În 2019, România si-a îmbunătățit rezultatele în ceea ce privește acoperirea, dar a stagnat în ceea ce privește utilizarea.

În special, acoperirea de bandă largă de mare viteză a crescut până la 82%, dar se situează încă în urma majorității statelor membre (media UE este de 86%).

Interesant este de remarcat faptul că în raportul de țară DESI se precizează faptul că, în ce privește indicatorul privind gradul de pregătire pentru utilizarea rețelelor 5G, România are un punctaj de 21%, similar cu media UE.

În total, în România s-a alocat 38% din spectrul armonizat la nivelul UE pentru serviciile de comunicații pe suport radio de bandă largă.

Potrivit Strategiei privind piața unică digitală pentru Europa lansată de Comisia Europeană, se arată faptul că în Europa se poate genera o creștere suplimentară în valoare de până la 250 de miliarde EU creându-se astfel sute de mii de locuri de muncă.

Prin planul de Redresare și Reziliență propus de Comisia Europeană, România ar putea accesa 30 miliarde euro, mare parte din aceasta sumă fiind destinată digitalizării, aceasta fiind oportunitatea de a-și dezvolta și moderniza atât infrastructura, cât și întreaga economie bazată pe digitalizare.

Putem spune că digitalizarea reprezintă viitorul economiei românesti, iar oportunitățile pe care le oferă noile tehnologii digitale trebuie valorificate la maxim în contextul global actual.

O implementare rapidă ar aduce României un avantaj competitiv în fața altor țări, reducând astfel și decalajele din domeniul digitalizării și oferind de asemenea o poziție mai favorabilă în piața globală.

Adoptarea tehnologiilor moderne va aduce un plus economiilor naționale, pe lânga creșterea conectivității, care va conduce implicit la o productivitate sporită și un mediu economic competititv, permițând accesul consumatoriilor la beneficiile acestei noi tehnologii revoluționare.

Datorită vitezei superioare a noii rețele 5G, dezvoltarea spre exemplu a telemedicinei va avea un avânt vizibil, IoT și infrastructura orașelor inteligente va putea facilita atât monitorizarea la distanță a pacienților și chiar a operațiilor remote.

5G va fi cu siguranță o oportunitate și pentru industria auto în ceea ce privește extinderea producției de mașini autonome, interconectate.

În mod practic, cu ajutorul reţelelor 5G în care conexiunile sunt mai rapide, IMM-urile își vor optimiza procesele interne, vor adopta sisteme inteligente de management operațional, soluții de marketing digital și eCommerce și își vor creste competitivitatea pe piețele pe care activează.

Un exemplu în acest sens îl reprezintă Germania, care a fost cu un pas înaintea multor state europene în adoptarea noii tehnologii.

Utilizarea 5G în cazul Germaniei în perioada de “lockdown” a adus multiple beneficii, facilitând implicit lucrul de la distanță și noi oportunități de afaceri.

Germania este un exemplu de adaptare rapidă la cerințele transformării digitale actuale, și se estimează că un mare operator de telefonie mobilă acoperă peste 10 milioane de abonați.

Dacă pentru unele companii noua tehnologie 5G nu reprezintă o evoluție importantă, pentru marea majoritate va reprezenta o evoluție spectaculoasă, atât în ceea ce privește efectele benefice asupra productivității, cât și asupra competitivității.

În anul pandemiei se certifică faptul că majoritatea companiilor care au pus accentul pe digitalizare au avut numai de câștigat.

În acest context favorabil, mediul online a trecut în prim planul companiilor și instituțiilor publice, accentuând nevoia de a implementa noi tehnologii avansate.

 

 

 

Ne puteți urmări și pe Google News