Diana Buzoianu îi confruntă pe parlamentarii AUR: Au creat panică națională! Au propagat fake news
- Bianca Ion
- 8 decembrie 2025, 19:36
Diana Buzoianu. Sursa foto: Fcaebook/Diana BuzoianuMinistrul Mediului, Diana Buzoianu, a intrat într-un schimb tensionat de replici cu parlamentarii AUR, după ce a venit în Legislativ pentru a explica situația generată de problemele apărute la barajele Paltinu și Vidraru. Ea i-a acuzat pe reprezentanții AUR că au amplificat criza apei prin „fake news-uri” care, susține ministrul, au alimentat o stare de panică la nivel național.
Scandal și circ în Parlament
În plenul Parlamentului, Diana Buzoianu a prezentat modul în care autoritățile au gestionat situația generată de criza de la Paltinu, subliniind că, încă de la debutul incidentului, prioritatea sa a fost una singură: „să aducem apă în localitățile care astăzi sunt afectate de această criză”. Ea a explicat că Ministerul Mediului și structurile implicate și-au concentrat toate eforturile pentru restabilirea alimentării, menționând că „există apă menajeră în toate localitățile”, iar distribuirea apei potabile va fi posibilă imediat ce DSP finalizează verificările.
Buzoianu a atras însă atenția asupra atmosferei tensionate create în spațiul public, punctând că, în timp ce echipele din teritoriu lucrau pentru a restabili serviciile, „alții nu făceau decât să propage propagandă”. Deputata a vorbit despre „muntele de fake news-uri” apărut în jurul situației de la Lacul Paltinu, subliniind că este esențial ca opinia publică să vadă exact cum s-au desfășurat lucrurile, dincolo de speculații și manipulări.
Ministrul a prezentat apoi o succesiune cronologică a avertizărilor tehnice primite de instituții, explicând că Administrația Bazinală Buzău-Ialomița a transmis, încă din 17 iunie, existența unor lucrări necesare la Paltinu, asigurând totodată autoritățile că acestea nu vor afecta alimentarea cu apă. Atât în iulie, cât și la începutul lui octombrie 2025, instituția a reiterat aceste informații, menționând clar că nu există riscul întreruperii furnizării pentru populație.

Parlamentul României. Sursa foto: INQUAM Photos/George Călin
Diana Buzoianu, explicații despre situația din Prahova
Potrivit ministrului, la întâlnirea din 22 octombrie, specialiștii au semnalat doar posibilitatea creșterii turbidității apei, fără ca operatorul ESZ să ridice obiecții. La discuția următoare, din 6 noiembrie, Prefectura Prahova a cerut explicit confirmarea că populația nu va rămâne fără apă, iar instituțiile locale au dat din nou aceleași asigurări, subliniind că neefectuarea lucrărilor ar fi fost de fapt un risc.
Chiar și așa, pe 28 noiembrie, furnizarea a fost oprită de către operator, fără notificarea prealabilă a autorităților centrale sau locale. Ministrul a precizat că informația despre sistarea alimentării a ajuns la minister abia în dimineața următoare, prin apelurile primarilor, în timp ce autoritățile din teritoriu nu comunicaseră absolut nimic.
Diana Buzoianu, reacție furibundă în Parlament
Pe fondul acestei disfuncționalități administrative, susține Buzoianu, s-au răspândit în spațiul public afirmații false, care au alimentat o reacție disproporționată la nivel național.
„Fals! Documentul de pe 9 noiembrie menționează fix invers, că dacă nu s-ar fi făcut această lucrare exista riscul de alimentare cu apa să fie oprit. A fost menționat că chiar aici în această ședință că eu aș fi semnat ordinul să înceapă lucrările de la Paltinu și că mi s-ar fi atras atenția că nu se pot face aceste lucrări. Fals!
O minciună de 2 lei! Fals. Nu există niciun ordin semnat de mine pentru că pur și simplu nu există această atribuție la Ministerul Mediului pentru astfel de lucrări. A fost menționat de asemenea că s-a început o campanie națională de dărâmare a barajelor din România. Fals. Nu există nici măcar o singură campanie la nivel național sau la nivel european de dărâmare a acestor baraje.”
Întrebări privind responsabilitatea pentru isteria publică
Ministrul a ridicat și problema beneficiilor politice obținute de cei care ar fi alimentat cu intenție spațiul public cu informații eronate:
În cadrul intervenției din Parlament, Diana Buzoianu a ridicat problema responsabilității în valul de informații false care a circulat în ultimele zile. Ea a subliniat că „întrebarea este simplă: Cui i-au fost benefice toate aceste fake news-uri?”, amintind că panicarea populației nu a fost un efect accidental, ci rezultatul unor mesaje răspândite intenționat. Buzoianu a insistat asupra faptului că autoritățile competente „vor spune cu siguranță” cine a profitat de pe urma amplificării „unei isterii naționale și a unei panică națională” alimentate de zvonuri nefundamentate.
Parlamentara a explicat că aceste situații nu vor trece neobservate și că instituțiile statului vor fi sesizate pentru a clarifica cine se află în spatele manipulărilor care au tensionat opinia publică. În același timp, Diana Buzoianu a transmis că, dincolo de speculații, Ministerul Mediului își continuă direcția strategică: „La Ministerul Mediului vom continua reformele. Ne vom asigura că este reformată și Apele Române, și RomSilva, și toate celelalte autorități din subordine”, a conchis aceasta.
Recomandările noastre
1 comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.


Buzoianu si faptul ca 120.000 de oameni nu au apa tot fake news e?