Evenimentul Zilei > EVZ Special > Dialog exploziv cu Răzvan Theodorescu, vicepreședintele Academiei Române: „România 100 este o mare tâmpenie! Vin maghiarii cu Ungaria 1.000 și ne-au terminat!”
Dialog exploziv cu Răzvan Theodorescu,  vicepreședintele Academiei Române: „România 100 este o mare tâmpenie! Vin maghiarii cu Ungaria 1.000 și ne-au terminat!”

Dialog exploziv cu Răzvan Theodorescu, vicepreședintele Academiei Române: „România 100 este o mare tâmpenie! Vin maghiarii cu Ungaria 1.000 și ne-au terminat!”

Istoric de artă și fost politician, Răzvan Theodorescu este, din 20 aprilie 2018, și vicepreședinte al Academiei Române. Și mai este, înainte de toate, un cărturar fin, care nu se sfiește să privească adevărul (personal) în ochi. Față-n față cu Răzvan Theodorescu, înainte de a dezlănțui cavalcada răspunsurilor, te simți privilegiat. De ce? Aflați mai jos.

-Evenimentul zilei: – Ați publicat o carte de memorii extrem de valoroasă – „Despre cultura de ieri și românii de azi (RAO, 2017)”. Cum era, stimate domnule profesor, cultura de ieri în comparație cu cea de astăzi? Dar românii de ieri în comparație cu cei de astăzi?

– Răzvan Theodorescu: – Cultura de ieri – și nu doar cultura interbelică -, dar și momente ale epocii comuniste au fost cu mult peste ce se întâmplă astăzi, aici, la noi. Tocmai pentru că eu am fost o victimă a perioadei neo-staliniste, anii ’58-’60 – am fost dat afară din Universitate, am legat fiare pe șantier -, iar tribunalul a admis de curând că am fost victimă politică, repet, tocmai pentru acest lucru, recunosc că în anul 1965 am fost reabilitat tot de către comuniști, dar și că din acel moment și până în 1971, chiar 1977, dar mai diluat, a început un moment de destindere, de liberalizare a naționalcomunismului. Atunci, din toate punctele de vedere – de la roman la film, de la pictură și sculptură la muzică -, a fost un moment de înflorire, de efervescență culturală pe care – îmi pare rău s-o spun, nu generalizez – după 1990 nu l-am mai trăit.

– Românii de ieri în comparație cu cei de azi…

– Am spus mereu că românul, masa de români e reprezentată de românul rural. Înainte, chiar dacă economic n-o ducea grozav, din punct de vedere al alfabetizării românul făcea parte dintr-o masă inteligentă. Pe această deșteptăciune nativă se altoise și o instrucție la nivelul satului. Bine, vorbesc de românii după 1948. Oamenii învățau, citeau… Am fost impresionat, domnule Saiu, când eram senator de Iași, cum în satul de origine al familiei mele – la Lespezi, în Moldova – s-a hotărât ca biblioteca comunală să poarte numele „Răzvan Theodorescu”… Când n-am mai fost senator, a fost pusă pe spate firma cu numele meu, în așteptarea altui nume, mai puternic. Dar nu din acest motiv am fost impresionat. Eh, atunci am primit o listă cu bibliotecile din județul Iași. Vreau să vă spun că încă din secolul XIX aproape fiecare sat din acea zonă a Moldovei avea o bibliotecă. Erau părți ale ruralități care citeau. Spre deosebire de lumea de azi, din lumea satului de ieri pleca spre oraș o grămadă de copii cu un anumit grad de cunoștințe, nu așa, la întâmplare.

-Așadar, românii erau mai citiți, mai inteligenți, mai pregătiți în comunism decât acum, în democrația capitalistă…

– Noi eram mai instruiți în epoca comunistă, da! Am avut cămine culturale în care acum se orgnizează nunți și botezuri. Bine, și aceste evenimente aparțin folclorului… Oricum, românii erau atunci mai informați. Acum și-au pierdut instrucția. Îi spuneam unui politician, cândva, că-mi pare rău că-i numai deștept și nu-i și inteligent… Nu vreau să-i menționez numele…

– Băsescu?

– Da. Deșteptăciunea doar în combinație cu instruirea dă inteligența. El nu e instruit. Așa și poporul român azi. E deștept. Dar atât.

– Atunci, Băsescu nu poate fi și inteligent, rămâne doar un român deștept.

– Clar.

– Mai avem, astăzi, oameni de stat?

– Nu. Și este pentru prima oară când România nu mai are oameni de stat. Oamenii de stat sunt cei care se gândesc la generațiile viitoare. Oamenii politici sunt cei care se gândesc la alegerile viitoare. Pe aceștia din urmă îi avem noi acum. Gândiți-vă la un lucru, domnule Saiu, la trei mari proiecte ale românilor: 1959 – Unirea mică, 1877 – Independența și 1918 – Marea Unire au fost făcute de două generații în care toți erau oameni de cultură. Bălcescu, Ion Brătianu, C. A. Rosetti, Ion Ghica, Alexandru Ioan Cuza – în prima generație. Apoi, Nicolae Iorga, Iuliu Maniu, Vasile Goldiș, Ionel Brătianu – care pentru mine este cel mai mare politician pe care l-au avut vreodată românii -, Ion Inculeț – a doua generație. Toți, aproape fără excepție, erau membri ai Academiei Române.

– Care a fost, în opinia dumneavoastră, ultimul om de stat al României?

– Iuliu Maniu, cel care a murit la Sighet, în 1953. De atunci, n-am mai avut oameni de stat, ci doar oameni politici. În momentul de față, e secetă generală. Avem oameni care se descurcă. De pildă, îl apreciez pe Călin Popescu Tăriceanu, un liberal care s-a unit acum cu socialiștii. Au experimentat asta și germanii, nu este o noutate. Dar este, repet, o secetă generală în ceea ce privește oamenii de stat.

– Tăriceanu a penetrat ușor, ca să spun așa, rândurile PSD-ului probabil tocmai pentru că acestui partid i-a lipsit acolo, în față, o figură proeminentă…

– Eu rămân un om de stânga – știți bine -, dar PSD-ul din ultima vreme nu a acordat oamenilor de carte o importanță cât de cât. Gândiți-vă că acest PSD l-a avut, de exemplu, pe Alexandru Athanasiu, un om extrem de bine pregătit. L-a avut pe Adrian Năstase… Oameni cu relații în străinătate, respectați. Nu zic, avem și acum oameni politici cu relații afară. Așa este domnul Iohannis, de pildă, cu relații la Berlin. Și domnul Dragnea are relații în SUA…

– În Israel mai degrabă…

– Și-n Israel. Bun, dar, cum să spun?, altul era nivelul din urmă cu ani buni.

– Deci, greșeala PSD-ului ar fi marginalizarea oamenilor educați, instruiți… Și, de aici, căderea României.

– Gândiți-vă că în PSD-ul despre care vorbesc eu erau atâția și atâția profesori universitari și academicieni. În guvernul Năstase eram mai bine de jumătate din miniștri profesori universitari. Dar pe bune, nu pe puncte.

– Aici e discuția. Au și cei de acum profesori universitari și doctori. Dar falși…

– Sunt în Comisia aceasta de doctorate la Ministerul Educației. Eh, sunt liste întregi cu doctorate care sunt făcute pe puncte, cu oameni care cer să li se retragă doctoratul. Nu mai dau nume… Dar, cum să vă spun, o pagină întreagă cu nume care cer să li se retragă titlul de doctor. Pentru că știu că pot fi prinși cu fofârlica.

– Sunt nume celebre?

– Toate! La un moment dat, aveam în față un dosar care era cel al primului-ministru de la acea dată. Domnul Tudose… Omul voia să i se retragă titlul de doctor. El știa de ce, nu eu. Ceea ce era de salutat. Culmea este că totul se tergiversa. Și asta nu de către Ministerul Educației, ci de către instituția unde i se acordase doctoratul… Probabil că, între timp, s-a rezolvat. Vedeți? Eu mi-am făcut doctoratul în șapte ani! E o schimbare incontestabilă de paradigmă. Toată lumea vrea să obțină repede ceea ce și-a propus. Așadar, românii de astăzi sunt deștepți, fanteziști, buni negociatori, oportuniști, din când în când trădători… Oportunismul pare un termen negativ, dar uneori trebuie să adopți și poziții oportuniste, în funcție de oportunități.

 

România negociază Theodorescu. cu UE cu căciula în mână!

Cunoscut drept un tip eurosceptic, Răzvan Theodorescu a ținut să comenteze această etichetă lipită în pripă de numele său. Cu argumente: „Am scris o carte – „Cele două Europe” – a cărei teză este următoarea: noi am trăit și trăim într-o Europă întemeiată pe alte structuri decât Europa centrală și apuseană. Uitați, exemplul Visegrád (n.r. – organizație formată din patru state central-europene: Cehia, Polonia, Slovacia și Ungaria, asociere similară uniunii economice vest-europene Benelux) este, poate, cel mai potrivit. Ce să caute România acolo? Este o aberație! Ei moștenesc vechea structură a Imperiului austriac. Ei negociază cu UE din poziția vertical. Noi o facem cu căciula în mână! Și-atunci, ce să căutăm în grupul Visegrád? Ce facem, ne vindem gazele din Marea Neagră ca să ne primească și pe noi acolo? De ce?”.

 

Relație (politică) catastrofală cu Rusia

Răzvan Theodorescu își trage sufletul, apoi reia în forță: „Din păcate, noi putem să-l înjurăm pe Orbán cât vrem, dar Viktor Orbán, pentru Ungaria, are o politică a lui, inclusiv în relația cu Rusia. Noi ce politică avem în relația cu Rusia? Una catastrofală! Eu am voie să spun acest lucru fiindcă am fost acum mai bine de 50 de ani victima atitudinii antisovietice. Dar una este Uniunea Sovietică, alta este Rusia lui Putin astăzi. Să fim realiști!” „Adică să profităm (economic) de imensitatea Estului? Dar cum altfel decât cu voia rușilor?”, întreb firesc? „Da, pentru că lumea Asiei se ridică. Acum o sută de ani Paul Valéry spunea: „Ce este oare Europa? Este o mică peninsulă a Asiei”. Se ridică lumea Pacificului, a Atlanticului. Civilizația vest-europeană, mediteraneeană, începe să decadă”.

 

Întoarcerea regelui – Iliescu se consideră manipulat de Theodorescu și Măgureanu

 

Răzvan Theodorescu ne-a dezvăluit un episod care a făcut senzație la sfârșitul anilor ’90: „Un lucru care nu se știe, și e bine să fie cunoscut pentru istorie, este că, pentru câteva ore, la 25 decembrie 1990, Ion Iliescu a fost de acord cu rămânerea Regelui Mihai în țară. Ce s-a întâmplat? Neavând imagini de la venirea regelui – iar eu chiar am ținut să le am (Răzvan Theodorescu fusese numit pe 9 februarie 1990 președintele Radioteleviziunii) -, reprezentantul unei rețele tv americane, Olimpiu Gheorghiu, mi-a propus 59 de secunde, de imagini, gratuit, din partea companiei sale. Le-am dat pe post… Nu înainte ca Iliescu să mă întrebe de ce vreau să le difuzez”.

Roman: „Tot ce mai lipsește este o țărăniadă!”

Ce a urmat? „I-am explicat că vreau să le dau din rațiuni istorice și tehnice. În plus, am adăugat că mi se pare potrivit ca regele să fie lăsat să intre în țară. Era opinia istoricului din mine. La un moment dat, în biroul meu, în timp ce vorbeam cu Ion Iliescu – era seara târziu -, a apărut profesorul Virgil Măgureanu. A ascultat schimbul nostru de replici, a menționat că și lui i se pare potrivit ca regelui să i se permită revenirea în România, dar a mai spus că trebuie anunțat și Guvernul. Iliescu și-a dat acordul”.

 

Iliescu se sucește

Decizia inițială avea să fie întoarsă la 180 de grade în doar câteva ore: „Guvernul se temea însă de reacția FSN-ului. Se vorbea chiar de posibilitatea ca FSN-ul să răstoarne mașina regelui – rememorează Răzvan Theodorescu. Dar cine reprezenta atunci Guvernul României? „Petre Roman era prim-ministru, eu cu el discutam. Mi-a și spus când a venit vorba de rege: „Tot ce mai lipsește este o țărăniadă!”.

Bine, Roman exprima punctul de vedere al partidului aflat atunci la guvernare, nu era vina lui. Cert este că a doua zi Ion Iliescu a considerat că a fost manipulat, că eu l-am manipulat. Oricum, trebuia să fac această mărturisire. Ion Iliescu a fost de acrod cu revenirea regelui în țară pentru câteva ore. Apoi, sigur, a urmat ce a urmat”, povestește Răzvan România negociază Theodorescu.

 

Monarhist sau fesenist?

În 1992, Regele Mihai avea să fie lăsat să intre în țară de același Ion Iliescu. „Așa e, am acoperit evenimentul la televiziune și cu ce m-am ales? FSN-ul m-a acuzat că sunt monarhist, GDS-ul m-a acuzat că sunt fesenist. Singurii care mi-au mulțumit au fost reprezentanții casei regale”.

 

Doi jurnaliști care dorm în aeroport

De remarcat că, potrivit amintirilor lui Răzvan Theodorescu, primii oameni care au aflat de venirea Regelui Mihai în România au fost doi jurnaliști. „Eugen Preda, un excepțional ziarist, mâna mea dreaptă la Radio, auzise ceva despre sosirea regelui pe Otopeni, așa că, pentru a nu pierde momentul, a trimis doi jurnaliști să doarmă în aeroport. Aceștia au aflat primii, au informat mai departe și așa am știut noi înaintea primului ministru, înaintea serviciilor secrete… L-au sunat pe șeful pașapoartelor, ăla habar n-avea”.

 

Întâlnirea cu Erdogan

Răzvan Theodorescu a rememorat și o întâlnire cu actualul lider al Turciei: „China de acum sau Turcia lui Erdogan merită privite mai atent. L-am cunoscut pe Erdogan în 2004, când eu eram ministrul Culturii, iar el prim-ministrul Turciei. I-am spus, prin tălmaci, că Turcia va intra cu siguranță, și ea, în Uniunea Europeană. Știți ce mi-a răspuns? Tot prin tălmaci, pentru că Turcia și China se consideră încă mari imperii… Că Uniunea Europeană va intra în Turcia și nu invers! Priviți acum: ei au semnat parteneriate cu China și cu Rusia, n-au mai intrat în UE. Istoria se repetă”.

 

Incursiune în politica externă

-Vor fi vreodată rușii un partener corect în relația cu noi?

– Rușii nu vor fi niciodată un partener corect, dar trebuie să ai relații bune cu ei. Rușii, până la Războiul Crimeei și Pacea de la Berlin, au fost așteptați de români. Când ne-au luat însă județele Basarbiei, elitele românești au devenit anti-rusești. A rămas în fibra românului această opoziție. Cu Rusia însă trebuie să ai relații reci, dar corecte. A spus-o Nicolae Titulescu. Carol al II-lea a repetat-o.

– Vom mai recupera vreodată tezaurul de la ruși?

– Niciodată. E o aberație să mai credem acest lucru;

– Turcia lui Erdogan este privită cu reproș de elita europeană, sunt acuzate abuzurile…

– Și Turcia, și Rusia sunt două dictaturi estice, foste imperii, unde autocrația este dominantă. Marea masă îl urmează pe Erdogan, noul sultan. Să nu uităm însă că românii nu sunt nici ei iubitori de democrație, ci de autoritarisme, autoritarisme în mănușă de catifea, e adevărat, dar autoritarisme;

– Reușim să ne strecurăm, să ne descurcăm în politica externă?

– Suntem praf! Să lăsăm deoparte aici relația catastofală cu Rusia. Dar ce facem cu Ungaria, vecinul mai mic, dar orgolios, și el cu veleități de fost imperiu? Păi, când noi venim cu tâmpenia asta – «România 100» -, ei vin cu «Ungaria 1.000» și ne-au terminat.

 

Publicat in categoriile: EVZ Special
Ne puteți urmări și pe pagina noastră de Facebook sau pe Google News
Accesează: