Dialog devastator între Țiriac și Halep: „Nu-mi mai da bună ziua! Vezi-ți de treabă”

Dialog devastator între Țiriac și Halep: „Nu-mi mai da bună ziua! Vezi-ți de treabă”

Fostul mare tenisman Ion Țiriac a recunoscut că, în ciuda faptului că are au o legătură strânsă de prietenie cu Simona Halep, el nu ezită să o critice pe sportivă. Discuții aprinse între cei doi înainte au avut loc la antrenemente, la US Open și la Wimbledon. „Eu o bruschez din când în când, dar asta e natura mea, nu am cum să mă schimb”, a mărturisit omul de afaceri.

Omul de afaceri Ion Țiriac a dezvăluit că, deși are o legătură strânsă cu Simona Halep, între cei doi nu este, mereu, o situație roz și că nu ezită să o critice pe sportiva care a ocupat locul 1 în clasamentul WTA. Ion Țiriac a făcut publice, pentru SportEd Talks, două dialoguri dure cu Simona Halep din ultima perioadă, transmite Fanatik.ro.

Discuții aprinse la US Open și Wimbledon

Managerul din umbră al Simonei Halep a dezvăluit că a avut o discuție aprinsă cu Simona Halep după meciul din primul tur de la US Open 2019, atunci când a învins-o pe Nicole Gibbs în trei seturi, scor 6-3, 3-6, 6-2.

Ne puteți urmări și pe Google News

„Eu o bruschez din când în când, dar asta e natura mea, nu am cum să mă schimb. Știi care e nenorocirea? La sportul ăsta totdeauna am dreptate”, a spus Ion Țiriac. Afaceristul a relatat și dialogul purtat cu Simona Halep, a scris ziare.com.

Ion Țiriac: Să îți fie rușine când te uiți în oglindă față de mine, față de toată lumea. Unde ești? Simona Halep: Păi da, domnu’ Țiriac dar n-am văzut… Ion Țiriac: Unde ești, cum ești? Simona Halep: Da, dar nu mă luați așa! Ion Țiriac: Nu vrei să te iau așa? Du-te! Nu-mi mai da bună ziua și vezi-ți de treabă! Du-te!

Replici dure la Wimbledon

Al doilea episod a avut loc la Wimbledon, acolo unde Simona Halep a câștigat trofeul în 2019. „Dacă mă întrebi pe mine de ce a câștigat Wimbledon îți spun că nu știu”, a relatat Ion Țiriac. Acesta a continuat și a explicat ce i-a transmis Simonei după meciul din turul 2: „Băi, fato, du-te, băi, acasă! Sau dacă rămâi intră pe teren și mori acolo!“. Mai mult, discuțiile aprinse au continuat și înaintea finalei dintre Simona Halep și Serena Williams, când sportiva din România i-a spus că îi este frică să intre pe teren.