În urma acestui dosar, doi oameni – SOV şi Ilie Ion Cezar – au fost arestaţi preventiv pentru 29 de zile în 29 aprilie 2011. Ulterior, pe 3 februarie 2012,  SOV e condamnat  la 6 ani închisoare cu executare, iar Ilie Ion Cezar, la cinci luni închisoare cu executare. La Curtea de Apel, pe 21 iunie 2012, lui  SOV i se mărește pedeapsa, la un an închisoare. A lui   Ilie Ion Cezar rămîne aceeași ca la fond.

Afacerea văzută de mine în 2011

Cînd am izbucnit Afacerea Ghiță șantajat de SOV,   colaboram la B1 Tv. Eram un adversar în scris al lui SOV. Folosirea  televiziunii sale în conspiraţia din 2009 împotriva lui Traian Băsescu (urăsc în chip automat orice conspiraţie împotriva unui om, oricît de ticălos ar fi acesta), parada de autoritate pe care o făcea, folosirea competiţiei 10 pentru România ca să mituiască politicieni şi jurnalişti,  salariile uriași date celor care-l slujeau – mă revoltaseră,  şi,  cum s-a întîmplat şi cu alţi atotputernici ai clipei, îl contestam pe rupte. Contractul cu pe atunci necunoscutul Sebastian Ghiţă mi s-a părut una dintre afacerile prin care SOV păcălea cîte un prost pentru a-i lua banii. Impresie cu atît mai tare cu cît – cred c-am  scris atunci despre asta – Sebastian Ghiţă nu proba prin nimic din trecut că ar avea legătură cu presa. Am urmărit apoi Scandalurile publice provocate de cearta dintre cei doi. Şi cearta asta am considerat-o drept una obişnuită în lumea capitalismului moldo-valah.

În seara zilei de 3 aprilie 2011, Sebastian Ghiţă, manager la Realitatea Tv, post deţinut de SOV, trimite prin e-mail, pe adresa sesiză[email protected] o plîngere împotriva lui SOV pe motiv că acesta l-ar şantaja ca să obţină suma de 15.000 de euro. Dacă nu dă această sumă, SOV îl va omorî pe el, îi va omorî toată familia și, după aia, îi va strica și imaginea publică printr-o campanie de presă bine regizată.

Plîngerea penală la Parchet mi s-a părut drept unul dintre momentele deja clasice în răfuielile dintre oamenii de afaceri români.
mai ales că ea venea la capătul unor   confruntări publice  dintre cei doi și  ele tipice investitorilor români.

Proba invocată de Sebastian Ghiță pentru a dovedi că SOV îl amenință cu moartea pentru a-i lua 150000 de euro și depusă la dosar e înregistrarea de către Sebastian Ghiţă, cu un reportofon, pe ascuns, a unei discuţii avute cu SOV, în automobilul acestuia, într-o parcare de pe raza localităţii Pucheni în ziua de 2 aprilie 2011. Potrivit Declaraţiei date atunci de Sebastian Ghiţă, întîlnirea a fost cerută de SOV prin intermediul lui Ion Ilie. Ştim acum că între SOV şi Sebastian Ghiţă era o pricină de bani. Sebastian Ghiţă devenise managerul Realitatea TV, se încheiase un contract, SOV – zice Sebastian Ghiţă – a venit cu noi pretenţii financiare pe parcursul derulării contractului. Mă rog! o tipică pricină de bani între doi oameni de afaceri, amîndoi fără scrupule cînd vine vorba de parale, amîndoi rechini. De regulă, astfel de pricini se soluţionează de Tribunal (în foarte puţine cazuri), pe maidan, şi pe cale amiabilă (cele mai multe).

Sebastian Ghiţă – ştim acum – avea misiunea de a-l scoate pe SOV din joc.

Nu ştim dacă pricina de bani a fost provocată de el (înclin să cred că aşa e) sau de întîmplare.

Sigur e că SOV dovedea mai mult decît alţi oameni de afaceri vanitatea stupidă de a nu fi luat de prost cînd e vorba de parale.

În parcare, SOV se dă mare mafiot

În înregistrare, SOV bate cîmpii,  dîndu-se mare cu postura sa de capi di tutti capi ai României postdecembriste:

„Tu vii dintr-o lume, totuşi, cinstită, ordonată, civilizată, ai tăi au fost OK. Eu vin dintr-o mahala ţigănească, vin de prin pîrnaie, vin din contrabandă cu de-ăştia. Asta e o lume… Eu am făcut eforturi disperate să nu mă dau în fapt, de unde vin şi cine sînt. Prietenul tău M îţi poate confirma că mi-a dat OK ca să împuşc rakeţii care vor să se stabilească pe teritoriul României. Şi că am împuşcat sute, nu zeci.”

Înregistrarea din 2 aprilie 2011 s-a difuzat atunci, prin binecunoscuta şmecherie a plasării în presă de către procuror a pieselor din dosar compromiţătoare pentru acuzat la toate televizunile de ştiri. Eram – dacă nu mă înşel – în direct la B1 tv, în emisiunea în care eram invitat permanent al lui Robert Turcescu.

Potrivit articolului 207 din Codul Penal, şantajul presupune în chip necesar crearea unei temeri reale la persoana şantajată pentru obţinerea unui folos. În cazul lui Sebastian Ghiţă, aşa cum se contura doar din ceea ce dăduse publicităţii Parchetul, șantajul consta în constrîngerea acestuia de către SOV sub ameninţarea cu moartea pentru a-i da lui SOV suma de 150.000 euro. Un bogătaş precum SOV părea aiurea să facă astfel de ameninţări reale pentru o sumă atît de mică, folosită de el pentru nevoile mărunte.

Auzind înregistrarea am pufnit în rîs, recunoscînd fanfaronadele lui SOV.

Nu-mi imaginam că aceasta era proba crucială,  căreia i se adăugase declaraţia următoare a lui Sebastian Ghiţă:

„În această întîlnire m-a ameninţat de mai multe ori cu suprimarea fizică dacă nu accept condiţiile impuse de el, inclusiv plata sumei de 200 de mii de Euro. Mi-a spus textual că vrea să-mi dea lecţia supremă, să mă omoare, că a omorît mulţi rakeţi pe care i-a îngropat în dealurile Moldovei. M-a ameninţat că îmi poate da drumul la gaze, în casă şi astfel o să mor împreună cu familia. I-am atrs atenţia că m-a ameninţat de foarte multe ori cu moartea. Mi-a vorbit mult timp de posibilităţile de care dispune pentru a omorî oameni. ”

Am fost sigur că la dosar sînt şi alte probe suficient de puternice pentru a dovedi că Sebastian Ghiţă, om de afaceri tînăr, un rechin al afacerilor, i-a dat lui SOV 150.000 de euro sub imperiul groazei că acesta o să-l omoare, o să-i omoare familia şi, după asta, îi va strica imaginea. E drept, după trimiterea plîngerii, pe 3 aprilie 2011, Sebastian Ghiţă, potrivit documentelor depuse de el la dosar încheie un contract cu o firmă de pază pentru a-i păzi locuinţa. Ştiind însă de ce sînt în stare oamenii de afaceri cînd vine vorba de parale mi-am spus pe fondul Scandalului dintre cei doi că plîngerea ţinea tot de mijloacele de luptă dintre doi oameni de afaceri.

Pe 20 aprilie 2011, potrivit procedurilor, are loc flagrantul. Pe 19 aprilie 2011 la sediul Parchetului sînt consemnate seriile bancnotelor de 50 de euro care alcătuiesc suma de 150.000. Această sumă nu e dată direct lui SOV. Sebastian Ghiţă o dă unui martor, care i-o dă lui Ilie Ion Cezar. La ora 17.10, într-un biroul de la sediul Realităţii, echipa de procurori îl prinde pe Ilie Ion Cezar primind banii.

Pe 29 aprilie 2011 SOV şi Ilie Ion Cezar sînt arestaţi preventiv.

Despre SOV ştiam afacerea cu FNI, cu FNA, ştiam că lua bani dintr-o parte pentru a finanţa regeşte o televiziune din care făcuse un ciomag. Cu toate acestea, din ceea ce se dăduse publicităţii, dosarul mi se părea subţire. Eram însă convins că procurorii noştri fuseseră traşi pe sfoară  de omul de afaceri Sebastian Ghiţă, care voise – şi reuşise – să folosească Justiţia pentru o reglare de conturi în stil mafiot, cu un alt mafiot, SOV.

Am descris starea mea de spirit iscată de Afacere pentru a dovedi  că încă de pe atunci Dosarul mi se păruse subţire. Nu era singurul dosar care, la vremea respectivă, mi se păruse inconsistent. Ca mulţi alţi jurnalişti credeam în declaraţiile oficiale despre măreţia Statului de drept din România. Nu-mi imaginam că va veni o vreme în care multe dintre aceste dosare, date publicităţii, pe fondul unor dezvăluiri precum cele ale Elenei Udrea, ale lui Traian Băsescu, ale lui Sebastian Ghiţă, ale Alinei Bica şi ale lui Daniel Dragomir, se vor dovedi că erau  fabricate, sub semnul folosirii Anticorupţiei pentru răfuieli politico-mafiote.

Sebastian Ghiță se autodenunță drept denunțător cu misiune

Au trecut de atunci şase ani.

Între timp au apărut multe indicii că Sebastian Ghiţă era – şi în 2011 – dacă nu ofiţer acoperit, atunci măcar colaborator de nădejde al SRI. Imaginea unui Sebastian Ghiţă speriat de ameninţările cu moartea ale lui SOV, gata să-i dea 150.000 de euro,  mi s-a părut și mai departe de realitate.

Pe 29 decembrie 2016, Sebastian Ghiţă a făcut un nou autodenunţ public, după cel privind rolul jucat în operaţiunea Albirea Codruţei Kovesi. De data asta, Sebastian Ghiţă, victima şantajului din martie-aprilie 2011, dezvăluie, cu documente, c-a fost vorba de un dosar fabricat pentru a-l vîrî pe SOV la zdup în care el a fost pilotat de Codruţa Kovesi cum şi ce să facă:

„Practic, doamna Kovesi îmi spunea, îmi cerea hîrtii, date, documente, denunţuri, care să îl acuze pe Vîntu şi care să o ajute pe dînsa în acest dosar. Îmi spunea negru pe alb faptul că doreşte mai mult, că doreşte un contract prin care să se vadă că familia mea e ameninţată, sau un supliment de contract la contractul de pază, care să justifice, conform legii, de ce eu am făcut acea plîngere.”

În aceste condiţii, potrivit unei logici pe care Camil Petrescu, inspirat de Husserl, o numea a schimbării semnificaţiei (după ce-ai constatat că nevasta te înşeală, toate faptele de pînă atunci, semnificate de tine ca pure întîmplări, capătă o altă semnificaţie), Dosarul Şantajarea lui Sebastian Ghiţă apare într-o altă lumină.

Şi anume, folosirea Justiţiei aşa-zis independente pentru răfuieli politico-mafiote.

Toate datele şi problele apar acum drept dovezi zdrobitoare ale unui Dosar fabricat pentru înfundarea lui SOV.

Cum a fost executat mafiot SOV folosind aşa-zisa independenţă a justiţiei pentru răfuieli politico-mafiote?

Preocupat cum sînt de verificarea critică a tuturor Scandalurilor, am făcut rost de Rechizitoriul din Dosarul nr. 347/P2001, datat 20 mai 2011, Bucureşti, semnat de Marius Iacob, şeful Secţiei de urmărire penală şi criminalistică din cadrul Parchetului de pe lîngă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, ajutat de subordonatul său, procurorul Remus Budăi, şi aprobat sub aspectul legalităţii şi temeiniciei de însăşi Codruţa Kovesi, la vremea respectivă procuror general.

Documentul are 41 de pagini.

E semnat nu de oricine, ci de şeful celei mai importante Secţii a Parchetului.

E verificat sub aspectul temeiniciei nu de oricine, ci chiar de Procurorul general.

Din cîte se ştie, în ultimul timp am citit cu creionul în mînă multe rechizitorii, primite de la persoane care se consideră victimele justiţiei din Româniai.

Despre unele (Dosarul Truică, Dosarul Berca), am scris.

Despre altele voi scrie.

Toate rechizitoriile citite de mine pînă acum sînt sub aspectul dovedirii faptelor (principala datorie a unui astfel de Documente) documente ale halucinaţiei care poartă un nume:

Procuror român.

Rechizitoriile sînt tot ce vreţi: proză proastă, telenovelă ieftină, editoriale de propagandă şi agitaţie.

Numai rechizitorii, nu.

Nici unul nu-l întrece însă, în materie de înlocuire a probelor cu însăilatul de telenovelă, pe cel din cazul SOV.

Întreg Rechizitoriul se reduce la interpretarea psihologică a înregistrării din 2 aprilie 2011  pentru a ne convinge că vorbele lui SOV i-au produs  lui Sebastin Ghiţă o teamă reală.

Scopul Rechizitoriului e de a forţa urieşeşte o realitate banală (SOV făcea fanfaronade) pentru a-l transforma pe SOV în  Zmeul Zmeilor şi pe Sebastian Ghiţă într-o Ileana Cozînzeana.

Citiți și nu vă cruciți!

Citiți și   luați-vă o batistă pentru a vă șterge lacrimile provocat de hohotele de rîs:

„De altfel, sub acest aspect este relevantă afirmaţia inculpatului care, pentru începutul întîlnirii, a definit caracteristicile care fac diferenţa dintre mediile lor sociale şi datorită cărora numai inculpatul are puterea discreţionară. Astfel, enumerarea sacadată, apăsată a experienţelor din viaţa sa, a faptelor josnice despre care, cu mîndrie şi autoritate, spune că nu îi sînt strine, a mahalalei care l-a format, în care asasinatele la comandă erau constante ale existenţei a fost făcută cu scopul de a amplifica forţa cu care poate tranşa în favoarea sa orice situaţie. Descrierea lecţiilor pe care şi le-a însuşit în puşcărie şi care l-au călit, autoritatea pe care a avut-o asupra reţelelor organizate de hoţi, făceau ca asocierea cu mediul ordonat, civilizat în care s-a format partea vătămată (un mediu slab, lipsit de forţă, conform criteriilor sale) să amplifice forţa inculpatului, care şi-a încheiat tabloul arătînd că i-a lichidat şi pe cei mai temuţi asasini la comandă – racheţii – a căror notorietate negativă nu mai avea nevoie de alte argumente în plus.

Totodată, pentru spori credibilitatea ameninţărilor şi temerea părţii vătămate, inculpatul a afirmat că a procedat în acelaşi mod şi în alte situaţii şi a dispus uciderea a zeci de alte persoane, fără a fi pedepsit întrucît a beneficiat de protecţia unui fost director al Serviciului Român de Informaţii. (…)

De asemenea, inclupatul a afirmat că are influenţă asupra grupurilor de crimă organizată ţigăneşti, pe care le controlează din perioada anterioară anului 1989, că poate influenţa deciziile politice, că are acces la rapoartele serviciilor de informaţii şi că provine dintr-un mediu infracţional, astfel încît eventualele consecinţe judiciare ale faptelor sale nu sînt importante.”

 Potrivit Rechizitoriului, Sebastian Ghiță, unul dintre stîlpii de nădejde ai SRI, rechin al afacerilor de la o vîrstă tînără, ditamai bărbatul,   îl vede pe SOV ca pe un fel de   Naș al tuturor mafiilor din România și, speriat că el și va familia vor  umple dealurile Moldovei cu cadavrele lor, s-a grăbit să-i dea 150000 de euro!

Evident, potrivit înţelegerii cu Sebastian Ghiţă, îndrumat să-şi facă contract cu o firmă de pază, Rechizitoriul foloseşte contractul pentru a putea evita ceea ce se impune ca probă într-un astfel de dosar:

Oferirea de către SOV a unor detalii menite a-l convinge pe Sebastian Ghiţă că chiar ar putea să fie omorît, omorîtă familia şi terfelită imaginea:

„Detalierea planurilor de a ucide partea vătămată nu reprezintă o condiţie a laturii obiective a infracţiunii, aşa încît lipsa unor detlii nu înlătură elementul material al infracţiunii, deoarece simpla afirmaţie a intenţiei de a suprima viaţa părţii vătămate în contextul dat a fost suficientă pentru existenţa ameninţării. Sub aspect subiectiv, atitudinea ulterioară a părţii vătămate confirmă temerea care i-a fost creată. Astfel, după întîlnirea din 02.04.2011 partea vătămată a sesizat la 03.04.2011 organele de urmărire penală, iar la data de 04.04.2011 (prima zi lucrătoare) a solicitat instituirea pazei la locuinţa personală, de către o societate specializată”.

Rechizitoriul îl trimite în judecată şi pe Ilie Ion Cezar, un colaborator de-al lui SOV. Potrivit Documentului, acesta e mai fioros decît SOV:

„Aceasta cu atît mai mult cu cît G.S. ştia despre ILIE ION CEZAR că are un anturaj dubios, că se antrenase în «Legiunea Străină» şi că fostul şef al Serviciului de Informaţii Externe, îl acuzase pe acesta în intervenţiile publice pe care le-a avut în anii anteriori că este persoana pe care VÎNTU SORIN OVIDIU ar fi plătit-o ca să-l asasineze – dosar nr. 104/P/2002 despre care au apărut numeroase relatări în presă.”

Dezvăluirile lui Sebastian Ghiţă, analiza probelor şi a Rechizitoriului arată limpede că ne aflăm în faţa unei execuţii mafiote de către Statul mafiot prin intermediul Justiţiei, a lui SOV.

E normal ca o astfel de dezvăluire să declanşeze în presa independentă o dezbatere serioasă, aplicată, despre un adevăr ţinînd de prezent, dar şi de istorie:

Folosirea Justiţiei ca armă  a Răfuielilor politico-mafiote în România postdecembristă.

 

Te-ar putea interesa și: