Dezvăluiri. Războiul clanurilor din Baia Mare a fost confundat cu un jaf
- Simona Ionescu
- 6 mai 2020, 18:14
Crima Organizată din Maramureş
În Maramureş, crima organizată acţionează de zeci de ani de zile. Oraşul Borşa mai este denumit şi Mica Sicilie. Grupările de aici au toate caracteristicile Mafiei. Violenţa, spectru larg de fărădelegi, dar şi, poate cel mai important, penetrarea structurilor statului. Adică fix cei care ar trebui să o combată, sunt membri de frunte ai ei. Mafia maramureşeană se ocupă cu de toate. Tăieri ilegale de păduri, braconaj la capre negre, trafic de carne vie, trafic de ţigări, trafic de maşini furate. Aveau lângă Torino inclusiv un atelier unde, prin mijloace extrem de moderne, se modificau seriile la şasiul şi motorul maşinilor furate şi comercializate apoi în România.
În urmă cu aproape 15 ani, făceam, la sesizarea unor cetăţeni din Maramureş, o anchetă la faţa locului despre cum acţionează mafia locală. Am fost mai întâi ameninţat făţiş, iar apoi fugărit cu arme de foc pentru a fi executat. Când au venit la Bucureşti ca să dea, chipurile, drept la replică la ceea ce scrisesem eu, unul dintre membrii grupului, comandantul comandourilor care se ocupau cu reglările de conturi şi pedepsirea celor care nu se supuneau dorinţelor mafiei a intrat în redacţie având asupra lui patru grenade defensive. A fost neutralizat de gărzile de corp care mă însoţeau atunci. Acel personaj a fost împuşcat mortal în Italia, de către carabinieri.
Cine nu se supunea mafiei, era aspru pedepsit: de la incursiuni ca-n filme, noaptea, şi tras asupra locuinţei celui pedepsit, de-i făceau pereţii sită şi geamurile ţăndări, până la montarea de calupuri de explozibil sub casa celui vizat. Din fericire, omul vizat a scăpat cu viaţă şi cu casa întreagă. Explozibilul, furat de una dintre minele din zonă, era expirat şi nu a mai explodat.
De ce îşi făceau la acea vreme de cap mafioţii? Pentru că unul dintre capii lor era la vremea respectivă chiar şeful poliţiei judeţene.