Criza economică a venit cu mii de probleme – şomaj, deprecierea consumului, falimente, psihoze – şi cu o invitaţie: aceea de a regândi lumea în care trăim.
‘Capitalismul este aici doar pentru a rămâne’ a scris, decenii la rând, pe frontispiciul democraţiilor occidentale. Era epoca “sfârşitului istoriei”, a prognozelor ultraoptimiste şi a sentimentului că nimic rău nu se mai putea întâmpla. Generaţii după generaţii s-au trezit dimineaţă de dimineaţă pentru a produce, ca într-un imens matrix, acelaşi lucru, de fiecare dată: bunăstare.
Apoi, ca din senin, piesele au început să cadă în cascadă, de parcă cineva aranjase un joc de domino menit să prăbuşească totul în jurul său. Vocile savante i-au spus “criza creditelor subprime”, nimeni nu prea a înţeles ce mai e şi cu grozăvia asta, o vreme lunile au trecut în inerţie, după care a coborât dezastrul.
Haos pe pieţele financiare, state intrate cu totul în incapacitate de plată, planuri de salvare de sute de miliarde de euro şi încă ceva, cu totul neprevăzut: reîntoarcerea în vocabularul mondial a unor cuvinte demult uitate – “planificare” şi “naţionalizare”.
Învăţăturile lui Marx pentru urmaşii săi
În lumea occidentală, disputa a izbucnit cu furie. De fapt, ea nu s-a stins niciodată: capitalism sau altceva? Un lucru interesant: în Vest, Marx (căruia EVZ i-a dedicat un “dosar” acum câteva luni, la 125 de ani de la moartea filosofului) a fost şi este încă una din figurile emblematice ale gândirii filosofice moderne. Criza i-a crescut şi mai mult cota: în 2008, editorul german al lucrărilor semnate de “bătrânul Karl” anunţa că a vândut cât în 2006 şi 2007 la un loc.
Lectura nu a rezolvat însă prea multe dileme. Cu doar câteva luni înainte de izbucnirea violentă a crizei financiare, una din marile figuri ale marxismului mondial actual, slovenul Slavoj Zizek, decreta în paginile bilunarului London Review of Books: “Una din lecţiile cele mai clare ale ultimelor decenii ne spune că sistemul capitalist este indestructibil”.
Zizek s-a înşelat. Aflăm asta mai repede decât ar fi prognozat orice adversar optimist al “pieţei libere”. Nimic nu mai pare imposibil la începutul unui 2009 în care peisajul global e mai alarmant ca niciodată. Predicţiile sunt imposibile. Problemele par irezolvabile. Gândirea occidentală trăieşte, totuşi, cu o certitudine: lumea trebuie să se reinventeze pe sine.
A spus-o chiar George Soros, într-un eseu publicat în decembrie 2008 de prestigiosul New York Review of Books: “Criza a fost generată de sistemul financiar în sine. Defectul e constitutiv mecanismului, ceea ce contrazice teoria conform căreia pieţele tind singure către echilibru. Avem nevoie de un nou mod de a gândi şi înţelege cum funcţionează economia”.
Anterior, la mijlocul lui 2008, una din cele mai importante voci ale economiei mondiale, Joseph Stiglitz, vorbea despre eşecul neo-liberalismului şi despre mitul unui reflex pavlovian puternic încrustat în conştiinţele occidentale: piaţa liberă egal mântuire. Ca din neant însă, axioma s-a defectat, iar viitorul capitalismului, al capitalismului aşa cum arată el astăzi, nu mai pare atât de sigur.
Un Cernobîl financiar
Recent, Europa a intrat în hora celor care încearcă să gândească paşii pe care statele trebuie să-i facă într-un ţinut cu totul necunoscut: acela al unei realităţi politice şi economice cu totul diferite. “Capitalismul a crezut că poate face orice, nepedepsit”, anunţa în urmă cu doar câteva zile Gunter Verheugen, comisarul european pentru Industrie, într-un interviu acordat săptămânalului Der Spiegel. Semnalul fusese deja tras: ceva trebuie schimbat!
“Criza este pentru capitalişti ce a fost Cernobîl-ul pentru susţinătorii erei nucleare. E o catastrofă. Să te gândeşti că cea mai mare putere neo-liberală din lume va începe să naţionalizeze băncile…ne frecăm ochii neîncrezători! Nu cred că e sfârşitul capitalismului, el va reuşi să se reformeze. E însă sfârşitul ideii că piaţa liberă este, intrinsec, bună”
Daniel Cohn-Bendit, parlamentar european, lider al revoltelor studenţeşti din Paris în 1968
Judecata de Apoi a lui Ion Iliescu
Ecourile şi frământările occidentale par să fi ajuns, în fine, şi la noi. Un mic război rece s-a purtat ieri, la distanţă, în secvenţe digitale, pe ediţia electronică a EVZ. În colţul capitaliştilor iluminaţi, Mihai Tănăsescu, fost ministru de finanţe al României, actual consultant la FMI. Adversar, nimeni altul decât Ion Iliescu, eternul socialist admirator al “modelului suedez” şi al butadei „în dezvoltarea economică şi socială omul trebuie să fie subiect şi nu obiect”
“Suntem la sfârşitul celor 500 de ani de capitalism” a decretat triumfător fostul preşedinte al României, anunţând o nouă ordine mondială. Sună cunoscut “faza post-capitalistă”? Poate că da, dar Ion Iliescu are meritul minim de a şti, cu subiect şi predicat, cine sunt Marx, Galbraith sau Keynes.
Tănăsescu, ceva mai puţin legat de romantismul revoluţionar leninist, a încercat să avanseze argumentele teoriilor economice clasice: “Oamenii sunt vulnerabili. Un anumit tip de lăcomie şi, poate, chiar de corupţie a dus la acest comportament şi chiar la faliment. Nu cred că întoarcerea la un alt sistem ar fi mai bună. Ce fel de capitalism urmează? Ce fel de societate vom dezvolta? Ce trebuie să facă guvernele, pentru ca principiile capitalismului să meargă mai departe? Ne place sau nu, acest sistem produce valoare adăugată, produce bunăstare, produce progres”.
În lumina celor descrise mai sus, evz.ro vă întreabă: Cum credeţi că va arăta lumea la celălalt capăt al crizei economice? Cum vor funcţiona democraţiile occidentale, dar, mai ales, cum vor arăta ţările emergente, precum România? Ce se va întâmpla cu sistemul capitalist actual? Până unde îşi pot asuma statele politica intervenţionistă? În fine, dacă asistăm la sfârşitul filosofiei neo-liberale, ce credeţi că putem pune în loc?
Recomandările noastre
