

Femeia a vrut să se încălzească peste noapte, când temperaturile au coborât sub zero grade. Casa i-a fost însă cuprinsă de flăcări și bătrâna nu a mai avut nicio șansă.
Bătrâna de 96 de ani locuia singură. Vecinii au fost cei care au dat alarma după ce au văzut fumul gros și flăcările. Deși pompierii au ajuns rapid la fața locului cu două autospeciale și un echipaj SMURD, pentru femeie a fost prea târziu.
Bătrâna a fost găsită carbonizată de echipajul de pompieri care a intervenit.
În urma incendiului au ars mobilierul, electrocasnicele și lucrurile aflate în dormitor, acolo unde a fost găsită și femeia.
Din primele verificări, cauza probabilă a producerii incendiului ar fi jarul căzut din sobă direct pe materiale combustibile. Cadavrul a fost preluat de SML, informează cancan.ro.