NASA a încercat să oprească un asteroid simulat, dar nu a reușit

Un grup de oameni de știință și experți, la comanda NASA, au petrecut o săptămână încercând să oprească un asteroid simulat să nu se prăbușească pe Pământ dar a eșuat. 

Oamenii de știință au încercat să oprească un asteroid, dar, din păcate au eșuat total în experimentul lor, ceea ce înseamnă că omenirea este expusă pericolelor de acest gen.

Oamenii de știință au fost provocați  la un exercițiu care a durat o săptămână, condus de NASA, în care au fost instruiți să utilizeze toate progresele tehnologice ale Pământului, care erau ipotetic la dispoziția lor, pentru a opri roca spațială să lovească planeta noastră.

Asteroidul fictiv, numit 2021PDC, avea șanse de 5% să lovească Pământul pe 20 octombrie, la șase luni de la data descoperirii sale, conform ipoteticei misiuni.

Exercițiul a început pe 26 aprilie. În simulare, când a fost descoperit pentru prima dată asteroidul, s-a estimat că se află la aproximativ 35 de milioane de mile distanță. Oamenii de știință au petrecut apoi următoarele „săptămâni fictive” cartografind traseul și probabilitatea impactului asteroidului.

Dovada că nimeni nu este pregătit să ne apere: Asteroidul ar fi lovit Europa de Est

De-a lungul timpului, au ajuns la concluzia că asteroidul avea o certitudine de 100% de a lovi Pământul. Oamenii de știință au descoperit în cele din urmă că pur și simplu nu au avut suficient timp pentru a opri asteroidul și, în cele din urmă, a lovit Europa de Est.

Unele planuri de urgență pentru a proteja Pământul de iminenta amenințare includeau desfășurarea unei arme nucleare și a unei nave spațiale de recunoaștere pentru a „perturba” calea asteroidului, dar niciuna dintre intervenții nu s-a dovedit eficientă.

Deși a rămas neclar ce tip de distrugere ar provoca asteroidul fictiv, oamenii de știință au estimat că raza daunelor ar putea varia pe o suprafaţă de câţiva kilometri.

„Dacă ne vom confrunta vreodată cu scenariul ipotetic 2021PDC în viața reală, nu am fi în măsură să lansăm nicio navă spațială cu un preaviz atât de scurt cu capacitățile actuale”, au spus participanții.

Participanții la exerciții au spus că, deși nu au reușit să evite criza într-o perioadă atât de scurtă de timp, i-au ajutat să înțeleagă cum să îmbunătățească apărarea Pămâtului.

„De fiecare dată când participăm la un exercițiu de această natură, aflăm mai multe despre cine sunt jucătorii cheie într-un  dezastru și cine trebuie să știe ce informații și când”, a declarat Lindley Johnson, ofițerul de apărare planetară al NASA.

Asteroidul Apophis, coșmarul oamenilor de ştiinţă

Din fericire pentru majoritatea oamenilor, unul dintre cele mai periculoşi asteroizi, Apophis, despre care se credea că se află pe un potențial curs de coliziune cu Pământul, nu va mai fi o problemă pentru marea noastră planetă albastră timp de mulţi ani, spun oamenii de știință.

După descoperirea lui în 2004, roca spațială masivă, cât Empire State Building,  ar trebui să se apropie la  23.441 mile deasupra suprafeței Pământului la 13 aprilie 2029, precum și în 2036, informează ktvu.com.