Filosoafa Chantal Delsol face o necruțătoare radiografie a mentalităților contemporane, a „orientalizării” Occidentului, în care un pui de găină devine mai vrednic de milă decât un fetus uman. Un text excepțional în Valeurs Actuelles.

Leul Cecil a devenit o vedetă internațională. Acest splendid animal, care aparținea unei rezervații din Zimbabwe, a fost cu perfidie momit în afara spațiului rezervației (într-o zonă unde vânătoarea era permisă) de către un vânător care l-a hăituit până la epuizare, apoi l-a ucis și l-a fotografiat.

Peripeția a creat un uriaș scandal. Aventura leului Cecil, vedetă și victimă a oamenilor răi, transmite un mesaj despre o întreagă filosofie a contemporaneității. Indignarea și protestele opiniei publice, după aceasta întâmplare exprimă credințele momentului cu mult mai bine decât ar putea-o face mulți analiști.

Vânătorul respectiv, un dentist american amator de safari, a comis un delict, pentru că animalul era protejat de rezervație. De aici până la a-l trata ca pe un mare criminal este o distanță.

Opinia publică s-a ridicat împotriva lui cu o vehemență ridicolă. A primit amenințări cu moartea și și-a găsit locuința vandalizată, în timp ce rețelele de socializare îl descriu, nici mai mult, nici mai puțin, decât ca pe un fel de Hitler contemporan. Aceste minți ar face bine să se răcorească!

O evoluție a mentalităților, mai degrabă binevenită, ne incită să nu mai privim animalele ca pe niște bunuri nobile, ci ca pe niște creaturi sensibile și suferinde, meritând deci toate atenția, respectul și compasiunea noastră.

Dualismul cartezian, care culmina cu animalele-mașini, este mult în urma noastră. Progresul biologiei al etologiei se conjugă pentru a ne face să înțelegem că avem datorii față de animalele care suferă.

Această certitudine nu este nouă în cultura occidentală (e de ajuns să o citești pe Hildegarde von Bingen, de pildă), însă ea cunoaste astăzi un aspect particular, care o apropie de culturile orientale - nu mai zicem „animalele trebuie respectate ca niște ființe simțitoare”, ci „animalele sunt la fel de demne ca și oamenii și au aceleași drepturi”, și în curând vom zice „animalele sunt mai respectabile decât oamenii, pentru că nu ucid decât pentru a mânca”.

Acest delir nu se sprijină pe nici un raționament și pe nici o dogmatică, ci izvorăște direct din indignare și din sentiment: este o credință care se răspândește peste tot și care creează excese.

Unii inventează teorii despre „drepturile animalelor”, fără să știe prea bine ce este acela un drept și pe ce se bazează el. Mulți nu văd nici o diferență între demnitatea umană și cea a animalelor. Majoritatea nici nu s-au gândit măcar cât de vast este regnul animal și că nici un raționament coerent nu îi determină să-l prefere pe leul Cecil unui țânțar pe care tocmai l-au zdrobit, în afară de frumusețea lui Ceci, ceea ce constituie un argument debil...

Ceea ce se întâmplă acum sub ochii noștri este un linșaj mediatic, o răzbunare pe cât de violentă, pe atât de irațională.

Un semn, printre multe altele, al „orientalizării” culturii noastre occidentale, egalizarea tot mai evidentă dintre demnitatea umană și cea a animalelor, exprimă respingerea de către noi a supremației Omului și a măreției sale intrinseci - și, concomitent, o devalorizare a conștiinței de a aparține Umanității.

Când vezi hărmălaia mediatică iscată în jurul leului Cecil, îți spui că nu suntem departe de o civilizație în care mai degrabă ucizi un om decât o vacă. Și, în sfârșit, refuzul supremației Omului ascunde o antropofobie latentă.

Contemporanii noștri se emoționează când puii de găină prea numeroși sunt uciși, însă nu și când sunt uciși embrionii umani. Și îi sacralizează pe lupi, despre care nu mă pot împiedica să cred că sunt mai puțin importanți decât copilul ciobanului...

Punând semnul egal între orice și orice, nimic nu mai are importanță și nu mai contează decât emoția.

Putem să regretăm că leul Cecil a fost ucis ilegal de către un vânător arogant și mitocan. Totuși, nu reușesc să mă indignez la fel de mult ca pentru sutele de mii de copii care în fiecare zi în lume sunt vânduți, violați, uciși de către adulți fără scrupule.

Iertați-mă că o spun atât de direct pentru contemporanii noștri: cred că acești copii au un suflet, o conștiință și, deci, o demnitate, ceea ce leul nu poate pretinde.