Joe Biden și-a absolvit excelent marele test, rostindu-și joi persuasiv discursul de învestitură. Problema e că vorbele lui nu par în stare să reziste confruntării cu faptele, cu cariera sa și cu alocuțiunile altora.

Statele Unite sunt astăzi pradă, printre altele, a unei revoluții culturale neomarxiste, în care lupta de clasă a fost înlocuită cu lupta de rasă, scrie Petre M. Iancu pentru Deutsche Welle.

Articolul integral:

„Într-o bine pregătită și convingătoare cuvântare, contrazicând puternic imaginea sa de politician senil, distrat, perdant și îmbătrânit în relele elitei din Washington, Biden a declarat că ar vrea „să tămăduiască țara de frică și s-o unească”.

Or, de ce-ar avea America azi nevoie mai mult decât de un reset luminos și pacificator? De nimic, în condițiile în care SUA sunt pradă tenebrelor recesiunii, pandemiei, vrajbei generate de ambele și de pariurile ecologice, precum și de o revoluție culturală neomarxistă, în care lupta de clasă a fost înlocuită cu lupta de rasă.

Mesajul lui Biden

E clar că și mai-marii partidului democrat au înțeles cât de îngrijorați sunt mulți americani din rândul celor care nu s-au hotărât încă pentru cine să voteze, de diviziunile unei societăți parcă tot mai puțin capabile de un consens moral și axiologic minim.

Discursul lui Biden a oglindit pe întreg parcursul său înțelegerea acestei alarmante evidențe. „Uniţi, noi putem învinge această epocă sumbră”, a spus el, deci, în alocuțiunea care a încheiat actuala ediție, virtuală, a convenției de învestitură a partidului democrat, acceptând să intre în cursa pentru Casa Albă.

Căci locatarul ei actual ar fi „lăsat America mult timp în întuneric”, provocându-i „prea multă furie, prea multă frică, prea multe diviziuni”.

Cum e veritabilul Biden?

Imaginea lui Biden, cel mai vârstnic din toți posibilii presedinți americani, și veșnic candidat, inclusiv la presedinție, acum 33 de ani, a trecut prin faze catastrofale.

A fost prins că a mințit și a plagiat abundent și fără jenă, nu doar ca student la drept, ci și în campania lui din 1988, când a furat afirmațiile unor oameni politici și de stat precum Neil Kinnock. A fost acuzat că ar fi de el doar fațada, că e „ori prost, ori necinstit”.

Spre a contracara pericolul reirumpției acestei imagini în mentalul colectiv, Partidul Democrat încearcă să-i retușeze, să-i recompună astfel profilul, încât să-i dispară partea șifonată de gafe și ridată de bâlbe, inadecvări morale, cognitive sau intelectuale.

Iar candidatul stângii la președinția SUA să apară americanilor ca un fel de zeu al empatiei, al bunătății, al comprehensiunii, al înțelegerii pentru oricine.