Evenimentul Zilei > Opinii > Invitatii EVZ > Detaliul de care îmi pasă | DISTANȚE, DEMONI, AVENTURI
Detaliul de care îmi pasă | DISTANȚE, DEMONI, AVENTURI

Detaliul de care îmi pasă | DISTANȚE, DEMONI, AVENTURI

De câte ori se apropie alegerile în România, primul lucru la care mă gândesc sunt condițiile pe care le vor avea în viitorul imediat tinerii talentați care se nasc în țara asta.

 Indiferent dacă talentul lor ar fi pentru handbal sau matematici, la atletism sau pictură, întrebarea fundamentală ar fi ce context politic i-ar putea ajuta cel mai mult pe cei talentați să-și împlinească potențialul. Dar, în fond, cum recunoaștem noi pe cel talentat? Am putea aminti aici apariția senzațională a lui Gheorghe Țițeica, care nu avea termen de comparație în mediul academic românesc al epocii sale, sau talentul uriaș al lui Constantin Brâncuși, în aceeași perioadă istorică. Generația din aur din fotbalul românesc a avut parte de susținere și de un mediu care a făcut posibilă strălucirea din vara lui 1994. Dar pentru a ilustra cel mai bine ideea de talent, să povestim aici un episod întâmplat în Franța. E vorba despre Jean-Baptiste-Marie Meusnier (1754-1793). Nimic nu l-ar fi recomandat pentru performanță în cultură matematică: nu a mers niciodată la școală. A studiat acasă, cu tatăl său. Pe vremea dinastiei Bourbon, singura instituție unde se putea studia ingineria în Franța era École Royale du Génie Militaire, de la Mézières. În perioada 1771-1773, pentru a se pregăti pentru această școală, Meusnier a luat lecții particulare la Paris. Momentul apariției sale, când Meusnier avea 21 de ani, a fost consemnat în 1811 de viitorul lui profesor, Gaspar Monge (1746-1818), astfel: „În ziua sosirii sale […] a venit să mă vadă către seară și și-a exprimat dorința să-i propun o problemă care să mă facă să apreciez cât știa și să-i pot judeca aptitudinile. Ca să-l mulțumesc, i-am vorbit despre teoria lui Euler despre raza de curbură minimă și cea maximă pentru suprafețele curbe. I-am descris concluziile principale și i-am propus să încerce să le demonstreze. În dimineața următoare, în camerele comune, el mi-a dat o pagină conținând demonstrațiile, dar, ceea ce era încă și mai remarcabil, argumentele pe care le-a folosit erau mai directe decât cele ale lui Euler, iar drumul pe care l-a urmat, mai natural. Eleganța soluțiilor lui și scurtul timp de care a avut nevoie ca să le obțină mi-a dat o idee despre perspicacitatea lui și despre simțul extraordinar asupra naturii lucrurilor care l-au ajutat în studiile pe care le-a făcut mai târziu. I-am arătat volumul Academiei din Berlin care conținea memoriul lui Euler despre suprafețe. Și-a dat seama repede că mijloacele pe care le-a întrebuințat el erau mai directe decât cele ale modelului său; uneltele sale aveau să fie încă și mai fructuoase, pentru că a ajuns la rezultate pe care Euler nu le-a obținut.“ Pe scurt, tânărul Meusnier era atât de talentat încât a atins o mai mare profunzime decât Euler însuși cu reflecțiile sale dintr-o noapte! Opera matematică a lui Meusnier constă dintr-o singură lucrare, un memoriu prezentat în fața Academiei de Științe din Paris în 1776 și publicat nouă ani mai târziu. Pe baza acelui memoriu, Meusnier a fost primit ca membru corespondent în Academie. Meusiner avea să devină membru plin al academiei la 29 de ani, deși nu avea să mai scrie nimic în domeniul care l-a consacrat. Avea să facă în schimb o carieră spectaculoasă în armata lui Napoleon, unde în 1792 avea să devină mareșal. Câteva luni mai târziu a fost rănit la Kassel, în timpul asediului de la Mainz. Dar să privim în perspectivă: dacă mâine apare un copil cu un asemenea talent în România, ce mediu i se oferă? Va avea el parte de o carieră militară, sau de una în care să-și cultive calitățile? Și, dintre ofertele politice de azi, cine sunt cei care ar fi cei mai potriviți pentru asta?

Publicat in categoriile: Invitatii EVZ
Ne puteți urmări și pe pagina noastră de Facebook sau pe Google News
Accesează: