Avea doar 37 de ani și era în culmea gloriei. Se mutase abia de trei luni, împreună cu soțul și cei doi copii, în blocul care le-a adus moartea. Ca o premoniție, pregătea un cântec intitulat ”Ultimul vals”.

Cutremurul din 4 martie 1977, cu o intensitate de 7,2 grade pe Scara Richter, a zguduit România. În 55 de secunde, numai în Bucureşti, s-au prăbuşit 33 de clădiri. Peste 11.300 de persoane au fost rănite, iar 33.000 de locuinţe au fost avariate. 1.570 de oameni şi-au pierdut viaţa striviţi sub dărâmături. Printre victime s-a numărat și marea voce a muzicii românești, Doina Badea. A sfârșit tragic împreună cu soțul ei, Traian Smeu, şi cu cei doi copii, Bogdan-Traian (4 ani) şi Andrei-Claudiu (1 an).

În 1977, cei patru locuiau în casă nouă: un apartament spațios, elegant, situat în blocul OD 16 din cartierul Militari. Era un bloc nou, o „plombă” între doua blocuri mai vechi. De aceea și s-a prăbușit, fiindcă proiectanți și constructorii nu au lăsat rosturi de dilatație. Apartamentul îl primise Doina Badea prin repartizare, după ce invocase că nu avea unde să stea cu doi copii mici și că îl merită, cu sute de spectacole la activ în teatrele muzicale și de revistă din țară, scrie retetesivedete.ro.

Doina Badea, ultimele clie de viață

În volumul „Secunde tragice, zile eroice”, jurnalistul Octavian Andronic a reconstituit ultimele momente dinaintea dezastrului petrecute în apartamentul de la etajul opt al familiei Smeu-Badea, în fatidica seară de 4 martie 1977:

”E vineri seara, întreaga familie se găsea acasă. Era ora la care cei mici — Andrei-Claudiu şi Traian - trebuiau să se culce. Soţul, Traian Smeu, care terminase de nici o lună cea de-a doua facultate, luându-şi diploma de inginer şi trebuia să se prezinte peste câteva zile la post, undeva în jurul Bucureştiului, răsfoia un volum de specialitate, în sufragerie.

Doina Badea, în bucătărie, îşi pregătea tocmai o cafea, rememorând întâmplările acelei zile. De dimineaţă, înregistrase în studiourile televiziunii un film folcloric, pregătit pentru a fi trimis unui post de peste hotare. Apoi, un drum pe la teatru, la „Tănase”, unde urma să se angajeze în curând şi cu care urma să plece în turneu în Belgia.

O scurtă repetiţie, cu câteva melodii noi, apoi, acasă, grijile zilnice cu cei doi copii. Căci Doina era o mamă fericită, îşi iubea cei doi copii mai mult decât orice pe lume. Poate mai mult decât cântecul. Trecu în dormitor şi îi privi cum dormeau. Apoi se uită la ceas.

Era ora 9 şi 20 de minute.

La ora 10 trebuia să fie la „Cina”, unde susţinea în fiecare seară câte un scurt recital. Ar fi trebuit să înceapă să se îmbrace. Se reîntoarse în bucătărie, să-şi termine cafeaua. Nu apucă să-şi aprindă o ţigară, când mica bucătărie a apartamentului de la etajul 8 al clădirii din str. Bibliotecii începu să se clatine. Cafeaua se vărsă pe faţa de masă, iar din rafturi începură să curgă vase, farfurii, transformîndu-se în ţăndări.

Primul său gând se îndreptă către copii. Izbită dintr-un perete în altul, nu mai putea să iasă şi mai apucă să vadă, uluită, cum apartamentul începe să se dezagrege, cu senzaţia pe care o ai când cobori cu un lift mult prea rapid… E posibil ca lucrurile să se fi petrecut astfel”.

Ultimul vals

Actrița, poeta și scenarista Flavia Buref (1934-2016), bună prietenă cu Doina Badea, a rememorat o ultimă întâlnire cu Doina Badea: „Înainte de cutremur, şi asta o spun cu un oftat foarte adânc, chiar cu două zile înainte, a venit la mine. Făceam un set complet de analize la un spital unde eram internată şi venisem acasă pentru două zile, să mai iau câte ceva. Doina m-a sunat şi mi-a spus că trece pe la mine să vorbim. Abia venise dintr-un turneu mare, din Israel, unde avusese mare succes.

Mi-a spus că a găsit nişte şlagăre internaţionale pe care voia să i le traduc. «Hai, te rog, să mi le faci! Vreau să le înregistrez foarte repede. Am un disc frumos.» «Cu cea mare plăcere, dar uite, sunt internată, peste trei zile, când vin acasă, vorbim.» «Da, sigur, iţi aduc benzile şi peste trei zile vorbim.» Aceasta a fost discuţia cu ea. Unul dintre cântecele pe care voia să i le traduc se numea «Ultimul vals». Ca o premoniţie. Şi peste trei zile a fost cutremurul. Doina nu a mai venit la mine, eu nu i-am mai tradus niciodată vreun cântec. Mi-aduc aminte doar ce mi-a spus atunci: «Flavia, sunt aşa de mulţumită! Am doi copii minunaţi, cariera mea a atins un prag înalt, vreau acum să fac lucruri din ce în ce mai frumoase, simt că acum sunt cel mai împlinită! Te rog să mă ajuţi!»”.

Ultima convorbire

Regizorul Bițu Fălticineanu (1925-2012) a povestit și el despre ultima discuție pe care a avut-o cu Doina Badea: „Am avut ocazia să lucrez la câteva spectacole cu ea. Am amintiri legate doar de munca pe care o prestam cu ea, fiind o solistă de muzică uşoară de excepţie. Am fost ultimul care a vorbit cu ea înainte de cutremur, cu un minut înaintea morţii sale.

Aveam planificată o repetiţie cu ea a doua zi la ora 11:00 şi mi-a telefonat ca să mă roage, să mă convingă să amân repetiţia cu vreo două ore, pentru că avea o imprimare la Radio. Aici a fost o discuţie între noi, eu am spus nu, ea a spus da. Până la urmă m-a convins şi tocmai îmi mulţumea şi nu a putut să termine cuvântul «Mulţumesc!», că s-a produs dezastrul care a fost. Eu am rămas cu receptorul în mână şi simţeam cum se zguduie.

Nu mi-am închipuit că voi fi ultima persoană cu care a vorbit în seara respectivă. Din păcate, a avut un deznodământ fatal. Am rămas uluit a doua zi, când am aflat că Doina Badea, cu care eu vorbisem în ultima clipă, a avut acest nenoroc de a se găsi în blocul acela care s-a prăbuşit.

Ultima aniversare

De-a lungul timpului, apropiații artistei au povestit crâmpeie din viața familiei Smeu-Badea, înainte de cutremur: ”În ziua de 10 februarie 1977, micuţul Andrei-Claudiu împlinea importanta vârstă de un an. Momentul se cerea celebrat cu toată seriozitatea. Drept care au „fost „invitați” naşii — familia Giroveanu şi fratele, Ştefan Badea, împreună cu soţia. „A fost adus tortul cu o singură lumânare, dar Andrei-Claudiu nu a vrut nici în ruptul capului să sufle în ea. Apoi —conform tradiţiei — i s-a pus în faţă o tăviţă pe care erau mai multe obiecte: o carte un stilou, o brăţară, un aparat de fotografiat… Acela pe care sărbătoritul ar fi pus mâna urma să fie un indiciu referitor la viitoarea profesie a celui mai tânăr membru al familiei Smeu-Badea. Dar, spre surprinderea tuturor, Andrei-Claudiu nu a vrut să atingă nimic, izbucnind în hohote de plâns”

Familia Smeu-Badea a fost înmormântată la Cimitirul Izvorul Nou din sectorul 3, București. După câțiva ani, sicriul Doinei Badea și al familiei sale a fost deshumat și mutat la Craiova.

Cine a fost Doina Badea

Pe 6 ianuarie 1940, la Craiova, se năștea Doina Badea, cea care avea să devină una dintre cele mai îndrăgite interprete de muzică ușoară, „un fenomen, o voce unică, inimitabilă, profundă, emoţionantă, în care se furişa mereu o notă de dramatism”.

A debutat la numai 20 de ani, sub pseudonimul Retta Marga la Teatrul de Stat de Estradă din Deva, acolo unde celebrii Mihai Puiu Maximilian și Vasile Veselovski au contribuit, la începutul anilor ’60, la succesul și lansarea secției de Revistă. Tot ei au fost aceia care au insistat ca Doina Badea vină la Bucureşti, unde, în foarte scurt timp a cunoscut consacrarea.

Toamna lui 1963 a marcat debutul laTeatrul de Revistă ”Constantin Tănase”, în spectacolul ”Pagini alese din Revista de altădată”, în regia directorului de atunci, Nicolae Dinescu, și care s-a jucat de peste 400 de ori. Atunci a debutat și marea actriță Stela Popescu, interpretând două cuplete memorabile, ”Peltica” și ”Eu sunt mică”. Un an mai târziu, solista Teatrului “Tănase”, Doina Badea, era premiată la Mamaia pentru piesele ”Tu” de Vasile Veselovski și ”Nimeni” de Henri Mălineanu, iar în 1967 cucerea Trofeul Festivalului cu piesa ”Dintotdeauna pe acest pământ” și Premiul II la Festivalul de muzică uşoară de la Sopot (Polonia); în 1968 și 1971, strălucea pe scena Festivalului ”Cerbul de Aur”.

Doina Badea a jucat în zeci de spectacole de Revistă, iar aparițiile sale pe scena celebrei săli ”Olympia” din Paris, la Friedrichstadt Palast din Berlin sau la Trieste, în Italia, au fost un succes. Despre colega sa, regretata Stela Popescu povestea: „Am făcut cu Teatrul două turnee mari la Paris, în 1965 și 1967 (…) Avea un glas cu totul ieşit din comun și nişte mâini superbe, pe care nu am să le uit niciodată. Vasile Veselovscki spunea că are o ureche muzicală perfectă şi un glas extraordinar! (…) aveam să realizez ce fenomenal cânta Doina!”.

A lansat pe scena de la “Tănase” numeroase șlagăre compuse de Temistocle Popa, Vasile V. Vasilache, Eli Roman, Vasile Veselovski, Gherase Dendrino, George Grigoriu, Henri Mălineanu, Nicolae Kirculescu și cânta cu mare plăcere cântece populare și romanțe.

„Nu semăna cu nimeni şi nimeni nu va putea să o imite, fiindcă DOINA BADEA a fost o apariţie singulară, căreia până şi cei indiferenţi îi recunosc unicitatea sa de nerepetat”, nota muzicologul George Sbârcea. Devenise o prezență constantă în spectacolele și emisiunile de divertisment ale Televiziunii Române, vocea sa ”gravă, puternică și cu un ambitus puternic” se auzea deseori la Radio și pe L.P.-uri-le lansate la ”Electrecord”.

Cutremurul devastator din 4 martie 1977 avea să pună capăt brusc vieții acestei mari artiste.