Sursa foto: EVZ Este una dintre marile minciuni ale USR, pentru că, așa cum a decis Curtea Constituțională, statul, adică legiuitorul, adică Parlamentul, o poate face.
Azi, domnul Claudiu Năsui de la USR continuă să dezinformeze opinia publică, dar această stare de fapt tinde să devină un pleonasm.
Textul proiectului legii, așa cum este prezentat de domnul arătat anterior, confirmă că pentru USR, Camera de Comerț și Industrie a României (CCIR) este “un ONG privat, scris camera de comerț cu litere mici”, minimalizând flagrant și anti-românesc, instituția înființată de statul român acum 157 de ani, mai exact prin Decret de către însuși Domnitorul Alexandru Ioan Cuza.
Ceea ce USR ascunde sunt, totodată, istoria și statutul CCIR și, deopotrivă, ale terenului de la Romexpo.
După Revoluție, CCIR a funcționat în baza unui Decret-lege, iar începând cu anul 2007 funcționează în baza unei legi speciale, prin care, același legiuitor, statul român, o definește ca fiind Camera Națională – însă pentru USR acestea nu au nici o importanță.
La fel de fraudulos, USR ascunde adevărul istoric, alegând să nu recunoască actele și faptele prezentate public de către CCIR care a arătat, fără echivoc, faptul că a avut permanent, încă dinainte de anii 1970, dreptul exclusiv și gratuit de folosință și de exploatare a terenului de la Romexpo, teren pe care CCIR a construit și operat în regim privat pavilioanele expoziționale și toate celelalte construcții astfel edificate.
Păstrând aceeași rezoluție comportamentală, USR deformează realitatea contextuală, dosind faptul că terenul se află în folosința actuală a CCIR potrivit hotărârilor de Guvern din anul 2004, folosință gratuită care continuă să existe pentru încă 32 de ani, până în anul 2053. Iată de ce ieri vorbeam despre analfabetism funcțional, în condițiile în care toată această stare de fapt și de drept este (de)scrisă în expunerea de motive a proiectului de lege – poate începe să citeze și de aici domnul Năsui.
Precizăm că hotărârile de Guvern din anul 2004 nu au făcut altceva decât să limiteze durata întinderii dreptului de folosință gratuită acordat anterior de statul român către CCIR, deoarece au impus un termen limitat, de 49 de ani, comparativ cu situația anterioară anului 2004, când dreptul de folosință gratuită fusese acordat pe o perioadă de timp nedeterminată.
Vom reveni de fiecare dată.
Recomandările noastre
