Despre eternele lichele. Editorial de Simona Ionescu
- Simona Ionescu
- 22 august 2018, 00:00
Suntem oare un popor de judecători, așa cum părem a fi de câțiva ani încoace? Se spune că un judecător este un magistrat eminent dacă cântărește cu aceeași măsură fapte similiare și aplică aceeași pedeapsă sau sancțiune tuturor persoanelor care au comis acte condamnate de lege.
Dacă am fi un popor de judecători, chiar și autodidacți formați în stradă unde se dezbat Legile Justiției, cred că așa ar trebui să gândim și noi și să acționăm în consecință. Important ar fi să nu ne lăsăm prostiți, manipulați de discursuri sau oratori talentați, activiști isterici, de propagandă sau jurnaliști interesați pecuniar sau de o glorie efemeră, cu toții prezenți în ambele tabere care au inflamat România. Probabil că mulți români au înțeles treaba aceasta, fiindcă numai astfel îmi explic procentul tot mai scăzut al prezenței lor la protestele din Piața Victoriei și din alte mari orașe ale țării, mai ales la momentul revocării Laurei Codruța Kovesi din fruntea DNA, dar și ulterior.
Pe rețelele de socializare, extrem de încinse în ultimele două luni, și chiar în unele studiouri de televiziune, tonul extremist a scăzut și parcă argumentele și dovezile sunt căutate prin noianul de afirmații pro și contra. Suntem însă departe de a înțelege că duelul politic, care a divizat și societatea, duel făcut fără altă strategie decât ură și violență (fie și verbală) provoacă un rău imens României. În interiorul granițelor, dar mai ales în afara lor.
Vorbim de Justiție, foarte mulți români se cred judecători ai clipei, dar e foarte greu de înțeles de ce personaje și situații similare sunt cântărite și etichetate cu dublă măsură. O stigmatizăm și peste ani pe liberala Mona Muscă și pe pesedista Rodica Stănoiu sau pe nou alesul președinte al Academiei Române, Ioan Aurel Pop, dar acceptăm onestitatea profesorilor Andrei Marga și Mircea Dumitru, despre care fie instanța, fie CNSAS au dat un verdict clar de colaborare cu Securitatea. Cum pot președintele țării, miniștrii, președinți de partid sau alți lideri să dea de pământ cu adversari politici, numindu-i fără ezitare corupți sau penali (deși justiția nu s-a pronunțat în acest sens), iar pe cei din tabăra lor, cercetați pentru același gen de faptă, fie îi promovează, fie îi păstrează în partid. Se prezintă selectiv poporului și întregii lumi averile politicienilor, fiecare tabără susținând că acesta este supremul rezultat al sistemului ticăloșit, al corupției care a acaparat țara. Pe-ai lor, fiecare grup îi „scoate” de oameni cinstiți și capabili să strângă averi din salarii de bugetari. E asta prosteală pe față sau nu e?! Avem de-a face cu eternele lichele, care ne bântuie societatea de 28 de ani, care promit electorilor locuințe sociale atunci când se plimbă prin grădina lor din cartierul Primăverii. Ne vorbesc despre sistemul ticăloșit, despre nenorocirea pe care o aduc adversarii politici, cu care, de altfel, și-au împărțit tortul afacerilor guvernamentale, dar și bătăile cu jandarmii, atunci când balanța puterii le era favorabilă.
Lichele acestea politice, din ambele tabere, se revendică fiecare ca parteneri ai americanilor, deși nimeni din instituțiile serioase ale statului nu-i nebun ca să-și pună rușii în cap, germanii, austriecii sau francezii. Degeaba încearcă serviciile secrete să-i tempereze pe liderii politici, lichelismul lor și slaba pregătire îi împinge de la spate și merg ca tăvălugul zdrobind România.
PSD, PNL, ALDE, USR par că uită că Anul Centenarului ar fi trebuit să reprezinte măcar o fărâmă din ceea ce au construit străbunii pentru noi. Lasă să se bucure ungurii care ne-au arătat clar că sunt în doliu la 100 de ani de la Marea Unire! Suntem de desene animate cu acești Tom și Jerry ai noștri, care nu mai prididesc în a-și trage scatoalce. Dragnea și Orban au scăpat frâiele (ca să nu zic boii!). Conflictele lor au aprins România politică și socială, au generat disoluția instituțiilor și a presei, iar noi ne uităm prostiți la ce s-a ajuns sau ne războim în opinii și orgolii pe paginile de internet sau, mai rău, în stradă! Vom ajunge oare să ne trezim măcar noi, poporul, și să depășim momentul războiului româno-român generat de Marea Minciună a lichelelor?
Am citit, ieri, articolul directorului editorial al Ziarului financiar, Cristian Hostiuc, un jurnalist care știe să scrie bine și corect pe domeniul economic. I-am admirat curajul cu care vrea să ne ridice vălul de pe ochi, nepăsându-i că tabăra anti-PSD îi va sări în cap și-i va pune etichete nemeritate. Redau câteva idei, invitându-vă să citiți tot articolul lui Cristian Hostiuc fiindcă merită să știți ce se întâmplă cu țara noastră, dincolo de lichelismul despre care vorbeam.
„De patru ani, România are printre cele mai mari creşteri economice din Europa fără dezechilibre macro importante, dar percepţia pieţelor externe, a analiştilor şi agenţiilor de rating este la polul opus.(…). Această percepţie a pieţelor este dată de analişti, agenţii de rating, ziarişti, multinaţionale, ambasade, FMI, Banca Mondială şi ceilalţi mari creditori.
Gradul de încredere a acestora în PSD, în guvernarea PSD nu este deloc la nivelul rezultatelor economice atât macro, cât şi la nivelul companiilor înregistrate de România în ultimul an. Sunt ţări care „ar muri” pentru aceste rezultate dar care nu le au, dar în schimb au o imagine mult mai bună.
Din corupţie nimeni nu ne scoate. (…) Din punct de vedere economic, România merge cu o creştere economică de 4%, care nu este rea deloc. Totuşi, analiştii amendează această creştere economică, amintind că este sub creşterea economică programată de guvernul PSD la începutul anului, de peste 5%. (…)
România a avut una dintre cele mai mari creşteri pe industrie din Europa anul trecut (este bine să amintim că ponderea industriei în România este de 25% în economie, faţă de o medie de 17-18% în UE), iar în ultimele luni ale anului ritmul de creştere a accelerat pe baza comenzilor externe.”
Oare nu asta contează?