Ultimul film din seria ecranizărilor după cărţile autoarei K.J. Rowling, "Harry Potter şi Talismanele Morţii", i-a făcut pe actori să plângă la final.
"Paradoxul în poveştile cu Harry Potter este că adolescentul sortit să-l ucidă pe maleficul Lord Voldemort este, în mod repetat, salvat de la moarte de intervenţiile în timp util ale prietenilor lui" - scrie "The Independent" cu câteva zile înainte de multaşteptata lansare a dublei părţi - anunţată de producători drept finală - a seriei, "Harry Potter şi Talismanele Morţii" ("Harry Potter and the Deathly Hallows").
Franciza, devenită cu timpul cea mai eficientă serie a tuturor timpurilor din punct de vedere al încasărilor, pare să fi ajuns la o concluzie, care va fi "enunţată" în două părţi, una lansată internaţional pe 19 noiembrie, şi una care va fi lansată în luna iulie a anului viitor.
De altfel, cu recordul de opt filme în zece ani, seria "Harry Potter" este şi cea mai lungă făcută vreodată. Chiar dacă i-a adus companiei Warner Bros încasări- record de un miliard de dolari, echipa - actorii Daniel Radcliffe, Emma Watson, producătorul David Heyman şi regizorul David Yates - este de părere că acesta ar trebui să fie cu adevărat finalul.
O continuare "ar fi absurdă"
Actorul Daniel Radcliffe, cel care l-a jucat pe Potter încă de la vârsta de 11 ani, a declarat pentru Sky News că, dacă "prin absurd" s-ar pune la cale încă un film după această parte finală, are îndoieli că ar mai prelua rolul care l-a consacrat. Micul vrăjitor, devenit între timp un bărbat în toată firea, a declarat că, dacă autoarea JK Rowling va mai scrie un volum din celebra serie - din care a vândut până acum 450 de milioane de exemplare în întreaga lume -, cel mai probabil o să evite să apară în noua ecranizare.
Recent, celebra autoare anunţa la emisiunea nu mai puţin celebrei Oprah că mai are energie şi imaginaţie pentru încă un episod din aventurile micilor vrăjitori. "Cred că zece ani în care am jucat acest personaj au fost suficienţi", a răspuns actorul, acum în vârstă de 21 de ani, la întrebarea dacă va duce mai departe rolul pe care îl interpretează aşa de bine. Acesta s-a mulţumit să promoveze ultima parte a filmului care, împotriva tradiţiei, va fi lansată în două părţi.
În "Harry Potter and the Deathly Hallows", toţi adulţii protectori dispar, lăsându-i pe Harry, Hermione şi Ron singuri în faţa forţelor răului, în aventurile pe care le va prilejui încercarea de a da de urma misteriosului Horcruxes, cheia nemuririi lui Voldermort. "Cu toţii am plâns la finalul filmărilor", spune Emma Watson. "M-a făcut fericită în măsura în care a schimbat în întregime viaţa mea, dar nu ştiu dacă m-ar face fericită şi de acum încolo. Mi-aş dori să explorez şi alte lucruri", a declarat ea.
Partea a doua a seriei finale "Harry Potter and the Deathly Hallows" va fi lansată în Marea Britanie în iulie 2011.
<object height="340" width="560"><param name="movie" value="http://www.youtube.com/v/_EC2tmFVNNE?fs=1&hl=ro_RO" /><param name="allowFullScreen" value="true" /><param name="allowscriptaccess" value="always" /><embed src="http://www.youtube.com/v/_EC2tmFVNNE?fs=1&hl=ro_RO" type="application/x-shockwave-flash" allowscriptaccess="always" allowfullscreen="true" height="340" width="560"></embed></object>
FRANCIZĂ PERFECT MANAGERIATĂ
O serie de succes pe care şi-au dorit-o mulţi producători
Seria "Harry Potter" le-a adus producătorilor respectul, iar rivalilor, invidia. "Fără nicio îndoială a fost cea mai bine manageriată franciză pe care am văzut-o vreodată", a spus fostul director al studiourilor Walt Disney, Dick Cook.
"Filmele au fost extrem de bine poziţionate, iar Warner Bros a reuşit să se ocupe de fiecare eveniment de lansare din lume. Fiecare film a fost unic şi a fost construit pe precedentul. Ideea de anticipare nu a fost niciodată mai bună. Au onorat textul original şi tot ce-au făcut, au făcut bine", a declarat acesta.
"Interesant este că, dincolo de magie, efecte speciale, ceea ce face cu adevărat aceste poveşti sunt personajele. Elementele fantastice sunt minunate, dar oamenii îşi amintesc mai degrabă personajele", a adăugat acesta.
Warner Bros şi-a rezervat dreptul de a ecraniza primele patru dintre cărţile "Harry Potter" pentru aproximativ două milioane de dolari încă de la lansarea primului volum în Marea Britanie.
Odată ce cărţile au căpătat notorietate, primul film din serie a devenit o prioritate pentru Warner Bros, în timp ce studioul lui Steven Spielberg, DreamWorks, a propus un parteneriat pe care, însă, deţinătorii minei de aur l-au refuzat cu eleganţă.
"Dar m-am gândit că ar merita să-l regizeze Spielberg", spune Alan Horn, preşedintele celebrelor studiouri. Chris Columbus, regizor al unor filme precum "Singur acasă" sau "Mrs. Doubtfire," a preluat această sarcină, ceea ce nu i s-a părut tocmai în regulă autoarei J.K. Rowling. Columbus a regizat primele două filme din serie, "Harry Potter şi Piatra Filozofală" (2001) şi " Harry Potter şi Camera Secretelor" (2002).
Următoarele filme "Harry Potter şi Prizonierul din Azkaban" (2004), "Harry Potter şi Pocalul de Foc" (2005), au fost regizate de Alfonso Cuarón, respectiv Mike Newell.
Ultimele trei filme din serie, "Harry Potter şi Ordinul Phoenix" (2007), "Harry Potter şi Prinţul Semipur" (2009) şi "Harry Potter şi Talismanele Morţii" (2010), poartă semnătura lui David Yates.
În România, filmul "Harry Potter şi Talismanele Morţii" va fi lansat pe 26.11.2010.