Situație fără precedent în SUA. Începe procedura de destituire a lui Donald Trump

Donald Trump

Cu 10 zile înaintea învestirii preşedintelui ales, Joe Biden, democraţii forțează nota și iniţiază procedura destituirii lui Donald Trump, preşedintele în exerciţiu, în urma asaltului susţinătorilor săi asupra Capitoliului. Acuzațiile sunt de instigare.

O rezoluţie în acest sens ar urma să fie introdusă luni în Camera Reprezentanţilor. Preşedintele Comisiei privind reglementarea, Jim McGovern, spune că articolul cu privire la destituirea lui Donald Trump ar putea fi supus miercuri votului Camerei Reprezentanţilor. Acesta preconizează că articolul urmează să fie adoptat.

Vârful de lance al ofensivei anti Trump este Nancy Pelosi, președinta Camerei Reprezentanților. Se iau în calcul mai multe scenarii privind procedura de destituire a președintelui în exercițiu.

Donald Trump. Ce acuzații i se aduc

Democrata a trimis o scrisoare parlamentarilor în care îl descrie pe Donald Trump ca fiind o amenințare imediată la adresa națiunii. În ecuație este prins și Mike Pence, vicepreședintele SUA.

În Camera Reprezentanților va fi introdusa o rezoluție în care i se va cere lui Mike Pence să invoce amendamentul 25 din Constituția SUA. Amendamentul permite revocare unui președinte considerat inapt să-și îndeplinească atribuțiile.

Ulterior, legislația asupra procedurii de destituire va fi adusă în fata Congresului, a scris Nancy Pelosi. Potrivit Reuters, Mike Pence va avea la dispoziție 24 de ore că să dea un răspuns, apoi va avea loc votul.

Există un sprijin puternic în Congres pentru procedura de destituire a preşedintelui, pentru a doua oară.

Un proiect al rezoluției circulă în Congres. Lui Mike Pence i se cere să mobilizeze executivul pentru activarea amendamentului 25, care în urma unui vot duce poate duce la preluarea atribuțiilor de vicepreședintele SUA.

Donald Trump, acuzat de incitare la insurecție

Principalul cap de acuzare pentru Donald Trump este incitarea la insurecție. El a mai fost vizat de o procedură de destituire în decembrie 2019. Aceasta avea legătură cu presiunile exercitate asupra Ucrainei pentru a deschide o anchetă referitoare la Hunter Biden, fiul lui Biden, notează stiri.tvr.ro.

Donald Trump a fost achitat în februarie de Senat, unde republicanii dețineau majoritatea.