Cercetătorii americani şi britanici au creat din întâmplare o enzimă capabilă să distrugă plasticul - PETaza. Munţii de peturi vor avea un duşman redutabil

"Norocul joacă adeseori un rol important în cercetarea ştiinţifică fundamentală, iar descoperirea noastră nu a făcut excepţie de la această regulă", a declarat John McGeehan, profesor la Facultatea de ştiinţe biologice din cadrul Universităţii Portsmouth.

Cercetătorii de la universitatea britanică din Portsmouth şi cei de la Laboratorul naţional pentru energii regenerabile din cadrul Ministerului Energiei din Statele Unite şi-au concentrat eforturile asupra unei bacterii descoperite în Japonia în urmă cu câţiva ani: Ideonella sakaiensis.

Aceste bacterii se hrănesc doar cu un tip de plastic, politereftalat de etilen (PET), care intră în compoziţia unui număr foarte mare de sticle din plastic.

Cercetătorii japonezi cred că această bacterie a evoluat destul de recent într-un centru de reciclare, întrucât masele plastice au fost inventate abia în anii 1940.

Obiectivul echipei americano-britanice era acela de a înţelege funcţionarea unei enzime, denumită PETază, descoperindu-i structura.

"Însă ei au mers puţin şi mai departe, creând dintr-un accident o enzimă care este încă şi mai eficientă pentru dezagregarea plasticelor PET", potrivit concluziilor unui studiu, publicat luni în Proceedings of the National Academy of Sciences (PNAS) din Statele Unite.

Oamenii de ştiinţă britanici au tratat enzima mâncătoare de plastic cu raze X, de 10 milioane de ori mai puternice decât cele ale Soarelui, şi au creat o moleculă mutant.

Cercetătorii de la Universitatea South Florida şi de la Universitatea Campinas din Brazilia au participat şi ei la o serie de experimente care au condus la o mutaţie, din întâmplare, a unei enzime care este mult mai eficientă decât PETaza naturală.

Oamenii de ştiinţă încearcă de acum înainte să îmbunătăţească performanţele acesteia în speranţa că vor putea să o folosească într-o bună zi într-un proces industrial de dezagregare a maselor plastice.

Munţii de sticle şi ambalaje care contaminează solul şi apele ar putea avea în viitor un duşman redutabil: o enzimă care se hrăneşte cu plastic.

Peste 8 milioane de tone de produse plastice ajung în oceanele planetei noastre în fiecare an, determinând îngrijorări tot mai mari legate de toxicitatea acestui material derivat din petrol şi de impactul său asupra sănătăţii generaţiilor viitoare şi asupra mediului înconjurător.

În pofida eforturilor făcute în ceea ce priveşte reciclarea, cele mai multe dintre aceste produse plastice pot să reziste în natură timp de sute de ani. Oamenii de ştiinţă caută de multă vreme o metodă mai bună de eliminare a plasticului din mediul înconjurător.

"Deşi progresele sunt modeste, această descoperire neaşteptată sugerează că există încă loc pentru a îmbunătăţi şi mai mult aceste enzime, pentru a ne apropia şi mai mult de o soluţie de reciclare a cantităţii tot mai mari de deşeuri din plastic", a mai subliniat John McGeehan, mai scrie AGERPRES