Deputatul PSD Daniel Ghiță: „Șefii Transelectrica SA și Smart SA s-au găsit să organizeze un bairam de 50.000 de euro din banii contribuabililor”

Deputatul PSD Daniel Ghiță: „Șefii Transelectrica SA și Smart SA s-au găsit să organizeze un bairam de 50.000 de euro din banii contribuabililor” Daniel Ghita. Sursa foto: Arhiva EVZ

Fostul luptător de K1 și deputat PSD, Daniel Ghiță, le-a cerut explicații premierului României și ministrului Energiei cu privire la o întâlnire-petrecere organizată la Sibiu de șefii a două importante companii naționale cu profil energetic.

Deputatul PSD, Daniel Ghiță, a declarat că în timp ce populația se pregătește pentru o iarnă grea, în condițiile în care prețul la energie s-a majorat nejustificativ, „șefii și șefuleții” de la Transelectrica SA și Smart SA, ambele societăți cu capital integral de stat, au organizat o întrunire-petrecere la hotelul Hilton din Sibiu pentru care a fost alocată suma de 50 000 de euro.

Bairamul trebuia să dureze trei zile și trei nopți, în perioada 8-11 septembrie, dar s-a spart a doua zi, toți participanții fugind ca potârnichile după ce angajați din cele două companii au sesizat anumite televiziuni, care au trimis reporteri la fața locului”, a spus Daniel Ghiță.

Deputatul PSD a solicitat verificările de rigoare și să-i fie comunicate constatările măsurile dispuse. Mai mult, Daniel Ghiță a cerut să i se răspundă la câteva întrebări privitoare la acest eveniment.

Ne puteți urmări și pe Google News

Mii de euro cheltuiți pentru un bairam la care au participat șefii celor două societăți cu capital integral de stat

În interpelarea sa, deputatul PSD a cerut să i se transmită care a fost obiectul și scopul întrunirii-petrecere convocate in perioada 8-11.09.2022, pentru care s-a plătit suma de 50.000 de euro și cum explică alocarea și plata a unei sume atât de mari, în contextul în care prețurile la energie a explodat.

De asemenea, Daniel Ghiță vrea să afle dacă aceasta intrunire-petrecere au participat si directorul general al Transelectrica SA, Constantin Nodulu, si directorul general al Smart SA, Gheorghe Bolintineanu și câți șefi din de la cele două societăți de stat au participat la această întrunire-petrecere, cu nume, prenume și funcția acestora.

„Daca la aceasta intrunire-petrecere au participat si directorul general al TRANSELECTRICA SA, Constantin Nodulu, si directorul general al SMART SA, Gheorghe Bolintineanu? Ce pregatire superioara au acestia si ce experienta in domeniul energetic si in domeniul managerial aveau la data numirii in funcțiile susmenționate? Care este valoarea contractelor atribuite, in ultimii 15 ani, de catre TRANSELECTRICA SA si SC SMART SA firmelor SC PRELCHIM SRL Râmnicu-Vlcea (patron Tudora Octavian), SC  ELEMO SRL   Constanța (patron Gârdea Pavel) si SC CRIȘENI SRL si SC DRAGSIL SRL din comuna Vama județul Satu Mare (patron Crian Mihai)? Ce oferte de preturi au făcut aceste firme comparativ cu altele? Daca aceste firme  au executat integral lucrările atribuite? Cum explicați că pentru aceste firme au fost efectuate recepții fictive pentru lucrări neexecutate? Cum explicați favorizarea acestor firme? Daca au fost efectuate intervenții in favoarea acestor firme de către foști si actuali demnitari ai statului român (miniștri, parlamentari, șefi din SRI, DGIPI sau IGP, ca, de exemplu, chestorul Popa Gheorghe, fost șef al IGP)? Cum comentati afirmațiile unora dintre patronii acestor firme (anchetați si chiar arestați și condamnati pentru fapte de corupție, evaziune fiscală sau violență) în sensul că au achitat sume de ordinul zecilor sau sutelor de mii de euro, cu titlu de mit, unor directori generali si directori  de la TRANSELECTRICA SA si SMART SA? Solicit răspuns scris si oral”, se arată în interpelarea trimisă de Daniel Ghiță premierului Ciucă și ministrului Energiei, Virgil Popescu.