Deputatul PC Florentin Gust părăseşte USL: alţi 5-10 parlamentari vor pleca, stupefiaţi de ceea ce se întâmplă
- Marius Vulpe
- 23 noiembrie 2011, 13:13
Deputatul Florentin Gust îşi va anunţa, lunea viitoare, în plenul Camerei Deputaţilor părăsirea acestui partid şi a grupului parlamentar al USL, nemulţumit de modul în care conducerea PSD a înţeles să gestioneze problema excluderii lui Mircea Geoană din PSD. Gust a declarat că gestul său va fi urmat în perioada următoare şi de alţi 5-10 parlamentari ai USL.
"Luni la Camera Deputaţilor îmi voi anunţa demisia din USL. Adevărat Opoziţie nu există astăzi în România. Ceea ce se numeşte astăzi Opoziţie nu se preocupă de realităţile românilor, de problemele lor, ci de apărarea scaunelor. Sunt mai mult tipuri de management. Domnul Ponta a înţeles că atunci când cineva este mai bun trebuie să-l decapiteze, nu să-l ţină lângă el în echipă", şi-a explicat deputatul decizia de părăsire a USL. El a estimat că în perioada urmatoare în jur de 5-10 parlamentari USL îi vor imita gestul, nemulţumiţi de modul de activitate al actualei Opoziţii. "În perioada următoare, situaţia se va amplifica. Sunt mai mulţi parlamentari şi primari din Oltenia şi din toată ţara stupefiaţi de ceea ce se întâmplă. Săptămâna viitoare or să fie reacţii mult mai a amplificate în teritoriu", crede Gust. El a precizat că în USL există mulţi oameni care nu sunt de acord "cu tâmpeniile care se întâmplă" în interiorul acestei alianţe, dar care nu au curajul să reclame public această situaţie.