Deputata Victoria Cazacu, exclusă din PAS. Anunțul, făcut de vicepreședinta Legislativului moldovenesc
- Victoria Popa
- 10 aprilie 2024, 23:45
Deputata Partidului Acțiune și Solidaritate, Victoria Cazacu, a fost exlusă din partid, declarația a fost făcută de vicepreședinta Parlamentului, Doina Gherman, în cadrul emisiunii Rezoomat, anunță agora.md. Deputata a fost exclusă după ce la Postul Vamal de la Aeroportul Internațional Chișinău au avut loc percheziții, pe 1 aprilie curent, într-un dosar de corupție și luare de mită, unde ar fi fost vizată și fiica parlamentarei.
Există acea integritate morală și răspundere politică pe care toți ne-o asumăm atunci când intrăm în viața publică
Potrivit vicepreședintei Parlamentului, Doina Gherman, pe 10 aprilie, a avut loc ședința fracțiunii PAS, unde a fost decisă în unanimitate excluderea deputatei, Victoria Cazacu, din rândul fracțiunii politice.
Vicepreședinta Legislativului, Doina German, a declarat că „la Biroul Politic Național aceasta a fost exlusă din partidul PAS. Decizia a fost luată de membrii de partid la 3 aprilie. Nu putem face o disociere dintre partid și Parlament (...) Există acea integritate morală și răspundere politică pe care toți ne-o asumăm atunci când intrăm în viața publică.”
Amintim că, anterior, și președintele Parlamentului, Igor Grosu, a cerut demisia deputatei Victoria Cazacu.
Pe 1 aprilie, Igor Grosu a spus că printre inspectorii vamali de la Aeroportul Internațional Chișinău cercetați într-un dosar de corupție ar fi și fiica deputatei Victoria Cazacu. El i-a cerut public deputatei să renunțe la mandat.
În urma unor percheziții, în acea zi, au fost reținuți trei inspectori vamali, bănuiți că primeau de la pasageri între 50 și 1.000 de dolari mită pentru a le permite să treacă vama fără a-și declara bunurile. Alți patru inspectori, inclusiv fiul deputatului socialist Radu Mudreac, sunt cercetați în stare de libertate în același dosar.
Filiala PAS Ocnița îi cere demisia deputatei Victoria Cazacu
Mai mult, și colegii de partid din raionul Ocnița ai deputatei PAS Victoria Cazacu i-au cerut demisia din Parlament.
Aleșii locali susțin în declarația semnată că „respectă prezumția nevinovăției până la pronunțarea unei hotărâri de judecată, dar asemenea cazuri subminează eforturile de combatere a corupției, prejudiciază imaginea organizației teritoriale Ocnița a partidului”, din acest motiv semnatarii declarației își retrag susținerea politică acordată Victoriei Cazacu și-i cer demisia și depunerea mandatului de deputat.
Fiica deputatei PAS, reținută în dosarul mitei de la Aeroport, a făcut declarații
Diana Cazacu, fiica deputatei PAS Victoria Cazacu, implicată în dosarul mitei de la Aeroportul Chișinău, a vorbit despre dosarul în care e vizată. Ea a dat declarații pe această temă, în cadrul unei conferințe de presă.
„Chiar dacă sunt fiica deputatei Victoria Cazacu, nu am fost niciodată o persoană publică. E un scandal de ordin politic, cu interese ascunse. Activez în instituțiile statului de mai bine de 10 ani. În toată această perioadă, am lucrat conștient, profesionist și corect în interesul statului R. Moldova. Nu am avut până acum nici măcar o mustrare sau pedeapsă disciplinară și deodată am intrat într-un scandal artificial, cu o conotație politică, dar care are la bază interese și frustrări personale ale unor oameni.