Deputata care a INTERZIS fumatul REVINE! În ce situații propune Aurelia Cristea să nu se mai fumeze în mașină

Deputata care a INTERZIS fumatul REVINE! În ce situații propune Aurelia Cristea să nu se mai fumeze în mașină

Deputatul PSD Aurelia Cristea a anunţat astăzi că a depus un amendament la proiectul de modificare a legii privind interzicerea fumatului în spaţiile publice, care prevede că nu va fi permis fumatul în maşina proprietate personală dacă se află în ea copii sau femei însărcinate.

"Aceste amendamente pe care le-am susţinut atunci când iniţiativa legislativă a ajuns la Comisia de buget din Cameră se referă în primul rând la anularea amendamentelor pe care le-a depus Comisia de sănătate din Senat şi care se refereau la actuala lege de interzicere a fumatului în spaţiile publice închise. Suplimentar, am corectat nişte lucruri care ni s-au cerut din partea societăţii civile şi a cetăţenilor şi care se referă, în primul rând, la introducerea interzicerii ţigărilor electronice la spaţiile de joacă pentru copii în aer liber, cât şi în spaţii închise, care a fost omisă în Legea 15. De asemenea, suplimentar, astfel încât este în concordanţă şi cu decizia CCR şi cu Convenţia ONU privind drepturile copilului, interzicerea fumatului în maşina proprietate personală dacă se află copii sau femei însărcinate", a explicat Aurelia Cristea la Palatul Parlamentului, potrivit Agerpres. 

Ea a adăugat că, în cazul fumatului în maşina în care se află copii sau femei însărcinate, poliţiştii vor putea aplica amenzi asemănătoare celor date şoferilor care vorbesc la telefon, de maximum 500 de lei. Cristea a spus că astfel de reglementări există şi în legislaţia altor ţări, cum ar fi Marea Britanie. 

"În Comisia de buget a fost acceptat acest amendament care se referă la fumatul în autoturism, comisii raportoare sunt Comisia de industrii, Comisia de sănătate şi Comisia juridică pentru această iniţiativă legislativă şi sper să fie adoptat şi în celelalte comisii. Acest amendament este în concordanţă cu decizia CCR din 27 ianuarie, prin care se specifică clar că dreptul la sănătate este cel care primează şi, de asemenea, este în concordanţă cu principiile care stau la baza Convenţiei Internaţionale a Drepturilor Copilului. Copilul nu se poate apăra, noi trebuie să fim cei care legiferăm astfel încât drepturile lui să nu fie încălcate. Cred că prin această reglementare se va produce o conştientizare mult mai mare la nivel public, la nivelul tuturor celor care fumează, astfel încât să nu pericliteze în niciun sens sănătatea celor de lângă ei şi în special a copiilor. Este o consecvenţă în această iniţiativă legislativă tocmai pentru a ajunge ca în anul 2035 să avem prima generaţie de copii care să nu mai fumeze", a menţionat deputatul PSD.