Deprecierea leului ne va lovi şi în următoarele luni

Deprecierea leului ne va lovi şi în următoarele luni

După scăderile record ale leului de săptămâna trecută din cauza instabilităţii politice, săptămâna aceasta, în cel mai bun caz, leul se va stabiliza, spun analiştii economici.

Săptămâna trecută, moneda naţională a fost lovită grav. Miercuri, joi şi vineri, leul a înregistrat minime istorice consecutive în raport cu euro, iar vineri a marcat un nou minim şi faţă de dolarul american, pe fondul instabilităţii majore care domină politica românească.

Ce urmează? "Acum, că evenimentul aşteptat s-a produs (suspendarea preşedintelui - n.r.), cred că pieţele îşi vor păstra nivelul unde a ajuns cursul. Nu cred că se va observa o cădere mai mare a leului, dar nici nu se va întări, cu excepţia apariţiei unor veşti care pot să înrăutăţească perspectiva econonomică", prognozează analistul economic Aurelian Dochia. Vom vedea rate mai mari la creditele în euro, facturi mai mari la telefonie, dar şi scumpiri la produsele din import, în următoarele luni. BNR nu mai are putere

Valul de depreciere a fost atât de puternic, încât nu putut fi ţinut în frâu de intervenţiile BNR, după cum spun dealerii bancari. Momentele tulburi îi atrag şi pe speculatori care încep să facă pariuri pe scăderea leului şi le pot câştiga uşor, având în vedere că o piaţă de dimensiuni reduse precum România poate fi distorsionată şi cu sume relativ mici.

Analistul Aurelian Dochia nu pune, însă, un accent foarte mare pe speculatori, "pentru că piaţa românească nu este atât de importantă ca să genereze speculaţie", ci pe mişcările unor investitori din ţară şi din străinătate "care consideră că este mai bine acum să-şi mute banii în altă parte".

Costurile de finanţare a riscului de faliment al ţării, CDS-urile, au crescut de la 396 de puncte luni până la 426 de puncte vineri. Este un semnal de alarmă, mai ales că, la finele lunii iunie, Moody's a înrăutăţit perspectiva ratingului "Baa3" al României, modificând-o de la stabilă la negativă.

Stocul datoriei publice este de circa 50 miliarde de euro, iar cheltuielile cu dobânzile ajung la 2,5 miliarde de euro. O creştere a costului finanţării de la 6% la 7% poate însemna majorarea cheltuielilor cu dobânzile cu 500 milioane de euro pe an, adică peste un milion de euro pe zi, potrivit unei analize a ZF.

România va suferi şi din cauza deprecierii euro faţă de dolar, în paralel cu scumpirea petrolului. Citiţi şi:

  • Leul a scris istorie cu sângele economiei
  • Controlaţi-vă în buzunare: euro a ajuns aproape la 4,52 LEI. MINIM ISTORIC şi leul continuă să scadă!

Ne puteți urmări și pe Google News