Demisionarul Nicolae Dică îi dă replica lui Gigi Becali: „Cu mine echipa a făcut 20 de milioane”. Ce i-a reproșat patronul FCSB

Demisionarul Nicolae Dică îi dă replica lui Gigi Becali: „Cu mine echipa a făcut 20 de milioane”. Ce i-a reproșat patronul FCSBsursa foto. Facebook

Gigi Becali a câștigat în jur de 20 de milioane de euro cu Nicolae Dică pe banca FCSB. Este replica pe care antrenorul demisionar i-a dat-o fostului patron care a afirmat că-și dorește să câștige bani din fotbal. Nicolae Dică a demisionat de la echipă, după înfrângerea cu Universitatea Cluj, la cererea lui Becali, care l-a criticat pentru prestația ca tehnician.

Nicolae Dică i-a dat replica lui Gigi Becali, patronul FCSB care a spus că își dorește să câștige bani din fotbal. Antrenorul demisionar a reacționat ca urmare a criticilor pe care i le-a adus fostul patron din cauza prestației sale ca tehnician.

„Puteți să puneți mâine un titlu frumos în ziar: «Nicolae Dică: 1 ani și 8 luni la Steaua, 20 de milioane de euro». În primul mandat am jucat în play-off-ul Champions League, grupe Europa League și în primăvara europeană. Adică 13-14 milioane. Acum, grupe Conference League, 6-7 milioane de euro. Adică vreo 20. Puneți titlu «Dică, slab, 20 de milioane de euro». Patronul a spus că vrea să câștige bani, iar cu Dică a câștigat bani. Asta înseamnă că nu sunt așa slab. A zis că vrea bani. Am adus bani? Cu mine echipa a făcut 20 de milioane!”, a replicat Nicolae Dică.

Nicolae Dică și-a apărat prestația de antrenor la FCSB, prezentâdu-și propriul bilanț. El a spus că a reușit să ducă echipa, în actualul mandat, în Conference League, cu 12 jucători noi, dar este considerat un antrenor slab, de patron, în vreme ce alții tehnicieni care nu au rezistat mai mult de 10 – 12 etape sunt lăudați.

„Văd că Nicolae Dică, care a dus echipa în grupele Europa League, în primăvara Europa League și s-a luptat până în ultima etapă la campionat, vine acum, are 12 jucători noi, duce echipa în grupele Conferece League și o duce pe locul 7, dar e considerat e slab. Alții, care au stat 10-12 etape la echipă, sunt buni. Cum facem?”, a spus Nicolae Dică la Orange Sport.

George Becali

Sursa: arhiva EVZ

Demisia lui Dică după înfrângerea de la Cluj

Nicolae Dică a demisionat de la FCSB după eșecul suferit luni, în fața Universității Cluj, scor 2 -1. El a luat această decizie după ce patronul Gigi Becali l-a criticat pentru prestația sa de pe banca echipei. Antrenorul explicat că era hotărât să plece de la echipă, indiferent de declarațile lui Becali, după meciul cu Rapid, programat pentru duminică.

„Din ambiție, nu am plecat după înfrângerile cu Silkberog. Voiam ca echipa să aibă rezultate. Aseară am pierdut după 4 meciuri câștigate în campionat și nu am pierdut nici cu Anderlecht, nici în Cupă. Eu am încercat să fac lucrurile să meargă bine. Dacă Becali nu spunea nimic aseară (n.r după 1-2 la U Cluj), rămâneam până duminică și câștigam cu Rapid, iar apoi plecam. Aveam  ambiția de pleca după o victorie. Voiam să las echipa în zona de play-off. De ce să mai stau? Am zis ok, eu sunt vinovatul, e mai bine așa”, a spus antrenorul.

Nicolae Dică a declarat că a simțit că atmosfera s-a deteriorat în ultima perioadă, la echipă, și nu avea rost să mai continue.

„Am vrut să plec pentru că simțeam că nu sunt OK acolo. Da, am simțit. Nu mai contează în ce fel. Nu am simțit lucrurile la fel ca atunci când am intrat în grupele Conference League. Nu, nu din partea patronului. Relațiile cu MM Stoica sunt foarte bune”, a spus Nicolae Dică la OrangeSport.

FCSB ocupă locul 7 în Liga I, cu 20 de puncte, la 3 puncte distanță de Petrolul Ploiești, formație care se află pe ultimul loc care duce în play-off. Echipa patronată de Gigi Becali are două meciuri disputate în minus. În competițiile europene, însă, FCSB nu mai are șanse de calificare în primăvara europeană și va ieși din faza grupelor Conference League.

Sursa foto: Agerpres

Gigi Becali a contestat prestația lui Nicolae Dică

După înfrângerea de luni, cu Universitatea Cluj, Gigi Becali l-a criticat dur pe Nicolae Dică, spunând că acesta este responsabil pentru că echipa sa nu joacă. El a a spus că nu-l va da afară pe antrenor, însă a dat de înțeles că îi acceptă demisia.

„Nu îl dau afară pe Dică, dar dacă vrea să plece, nu îl mai țin. De data asta nu îl mai țin. Eu ce răbdare să mai am? Nu vreau să fac rău oamenilor, nu vreau să dau eu oamenii afară, să îi supăr, dar nu am ce face. Trebuie să spun adevărul, să mă ușurez. Îi supăr familia, copiii. Dar îi spun de atât de mult timp că vreau posesie. Uite la Hagi ce face, vezi acolo. Gică mi-a zis că îi antrenează cu mingea până vomită. Noi facem static”, spunea Gigi Becali la Prima Sport.

Patronul a afirmat că Nicolae Dică nu are nici o metodă de antrenament și nici o tactică. El a afirmat că echipa nu joacă, iar acest lucru se datorează lipsei de competență a lui Nicolae Dică, pe care l-a găsit responsabil.

„E chestiune de antrenor! Poate să se supere. Cum adică, să uite jucătorii fotbalul? Nu ai nicio tactică, nicio noimă. Eu nu înțeleg. E doar vina antrenorului. Până acum n-am zis, dar nu au cum să uite toți fotbalul. Se supără, nu se supără… e om bun, dar degeaba. Cum să uiți fotbalul? Aș putea să mă iau de jucători. Dar știți de ce nu o fac? Pentru că nu sunt doar 2 – 3, echipa nu leagă pase. Eu zic de 5 – 6 meciuri că nu avem viitor”, a declarat Gigi Becali.