"Demisia lui Băsescu", un scenariu tip Fraţii Grimm
- Marius Vulpe
- 25 februarie 2012, 09:14
Ultima ipoteză vehiculată de Sebastian Lăzăroiu este contrazisă atât de analiştii politici, cât şi de liderii PDL: preşedintele nu va demisiona.
Scenariul prezentat de Sebastian Lăzăroiu, fostul consilier prezidenţial, care a prognozat demisia preşedintelui Traian Băsescu pentru a se organiza alegeri prezidenţiale anticipate în acelaşi timp cu cele parlamentare, nu are legătură cu realitatea politică. Asta susţin atât liderii democrat-liberali, cât şi analiştii consultaţi de EVZ. Voinescu, replică dură Păreri şi scenarii demne de "o Lady Gaga delirantă", a reacţionat purtătorul de cuvânt al PDL, Sever Voinescu, la aserţiunile sociologului privind o e ven tuală retragere de la Cotroceni a pre şedintelui Traian Băsescu. "Dl. Lăzăroiu nu încetează să mă uimească de când l-am remarcat în peisajul, adesea delirant, al opiniilor politice de la noi acum mulţi ani. (...) Aşa cum Lady Gaga şochează cu câte ceva la fiecare apariţie şi a devenit superstar în domeniul ei, analistul politic va trebui să propună cele mai năstruşnice şi colorate ipoteze ca să devină superstar în domeniul lui. În prezent, însă, dl Lăzăroiu pare un pic excentric", a comentat Voinescu. "Nu e mandatat de preşedinte, nu mai e purtător de cuvânt al acestuia. Dacă cineva aruncă un bolovan în lac, 100 de nebuni se apucă să-l scoată? Opoziţia, mai ales aspiranţii la preşedinţie nu mai au răbdare să aştepte alegerile din acest an. Băsescu nu se va retrage decât dacă va fi suspendat din funcţie", crede analistul Iosif Boda. "Modificarea Constituţiei presupune o dezbatere publică, nu un târg. Opoziţia speră că va câştiga alegerile cu o majoritate suficientă pentru destituirea preşedintelui. În logica asta, preşedintele Traian Băsescu nu are ce să le ofere", explică sociologul Mircea Kivu. Cât despre candidatura lui Ungureanu la Cotroceni, analistul consideră că ar fi "un pic prea devreme". Nici Opoziţia nu-l crede Şi USL priveşte cu scepticism afirmaţiile lui Lăzăroiu. "Cred că cel mai bun răspuns a fost dat de domnul Ponta, la o întâlnire cu domnul preşedinte la Cotroceni, când i-a spus că nu găseşte nici o soluţie de compromis cu Traian Băsescu. Este valabil şi acum", ne-a declarat Mihai Voicu. "Aşa cum Lady Gaga şochează cu câte ceva la fiecare apariţie şi a devenit superstar, analistul politic va trebui să propună cele mai năstruşnice ipoteze.“ SEVER VOINESCU, purtător de cuvânt PDL Citiţi şi:
- Traian Băsescu, discurs în Parlament pe 7 martie
- Sebastian Lăzăroiu: Băsescu, dispus să demisioneze. Ungureanu, posibil candidat
- Interviul d-lui Lăzăroiu