Delta Dunării, paradisul pierdut

Adam Popescu
21 iulie 2008, 12:00

Locul în care Dunărea întâlneşte marea, unde pescarii jinduiesc la peştele prins de pelicani şi furtunile se sfârşesc cu un curcubeu se zbate între turişti şi ecologişti. Am fost în Deltă când aveam 15 ani. N-am înţeles decât că toată lumea era înnebunită să mănânce peşte şi că apa mării, în locul acela plin cu dune de nisip de la capătul Sulinei, avea un gust dulce mâlos. Atunci am învăţat şi ce înseamnă cuvântul "aluviune" şi ce rost aveau măgăoaiele de fier care scormoneau canalele Deltei, ca să nu se înfunde cu tot ce ne trimiteau ţările din amonte de Dunăre.

Ai mei au cumpărat la negru nişte peşte mare şi un borcan cu icre. În hotel, singurul din Sulina, nişte străini au vrut să stea la masă cu noi, într-o seară, dar mama s-a ferit de ei ca de dracu’. Erau anii ’80, iar magazinul din Sulina etala conserve de peşte şi atât.

Am revenit în Deltă după mai bine de 20 de ani. Lumea a rămas la fel de înnebunită după peşte, şi el, peştele, se dă tot la negru. Magazinele săteşti sunt aproape la fel de prost aprovizionate, din cauza drumului anevoios şi costisitor peste ape, dar străinii au căpătat permisiunea legală să pactizeze cu băştinaşii, chiar să se cazeze la ei. Atinse de blestemul canalelor pe care le scormoneau în trecut, dragele - ce nume nepotrivit pentru nişte măgăoaie - zac acum ruginite pe marginea râului. Nu le mai foloseşte nimeni, nu pentru că s-ar fi dat vreo directivă de prezervare a naturii sălbatice, ci din cauza modului românesc în care decurge viaţa şi aici, în Deltă.

Peştele de la Giurgeni începe

Candidatul USR la Primăria Sectorului 5 are un trecut picant, inclusiv în televiziune. Război cu familia Piedone

Eugen Teodorovici, gest nepotrivit în public. Fostul ministru, surprins alături de o doamnă blondă. Video

Ne puteți urmări și pe Google News

Abia acum, după 20 de ani, am înţeles ce înseamnă Delta. Când toată lumea zice că „nu mai e Delta ce a fost“ şi că totul se cam duce de râpă. „Natura se regenerează“ pare la fel de greu de înghiţit la faţa locului, precum i-ar fi cormoranului să mănânce un şalău sau una dintre sticlele goale de bere, aruncate de turişti în apă. Totuşi, minuni se mai întâmplă, măcar în lumea peştilor şi a păsărilor, iar pentru asta merită să faci o excursie în Deltă.

Noi am plecat într-o luni, când traficul pe autostradă nu dădea semne că ar fi vreo bătaie a peştelui prin Deltă. Nici nu era. Pe la Giurgeni, localnicii stau şi acum pe marginea drumului naţional, cu mâinile depărtate în faţă, arătând cam cât de mare e peştele pe care ţi l-ar vinde, dacă ai opri. Ne păstră m pentru „original“ şi ajungem cât ai zice... peşte la Tulcea.

Lolita şi nea Vasile

Lolita şi nea Vasile fac un „cuplu“ rupt din peisajul portului. Ea să tot aibă vreo 30 de ani, el cu mult peste. Nea Vasile şi-a modelat de fapt Lolita singur, precum Pigmalion, făcând, dintro barcă de salvare de pe un pescador, un minivaporaş de plimbat turiştii curioşi pe canalele Deltei. Are tot ce-i trebuie pe ea: o cabină de dormit, aragaz pentru ciorba de peşte şi pătrunjelul atârnat la pupa, ca un talisman care să-l apere de sirene. În cabină, coabitează cu câţiva tăuni uriaşi care nu se mai obosesc nici să bâzâie. Stau lipiţi de geamurile cabinei ca nişte mascote.

În faţa Lolitei, se deschide canal după canal. Apa e mâloasă şi nu te îmbie la scăldat, dar pe malurile cu rădăcini descărnate, de sălcii, salcâmi şi păpuriş, pescarii amatori trag speranţe să sară în apă dacă li se agaţă în cârlig vreun fraier de câteva kile. „Peştele e mai deştept ca omu’“, omoară, totuşi, speranţele Serghei Nicolai, un pescar care-şi are coliba pe malul canalului Litcov. „Că dacă ar fi fost mai prost, n-am mai fi avut acum peşte, că i-ar fi prins omu’ pe toţi, nu?!“ Nea Vasile îl aprobă, chiar dacă el e marinar. Dar în Deltă, marinarii şi pescarii fac echipă precum cormoranii cu pelicanii. „Cormoranii mănâncă numai peştele mic, şi ce-i mare aruncă în guşa pelicanului. Populaţia Tulcei e mai mică decât numărul de pelicani şi de cormorani, şi ăştia mănâncă peşte mai mult decât putem noi să pescuim“, pune lucrurile în ordine nea Vasile.

Egrete, libelule, nuferi galbeni

La asfinţit, cerul se sufocă roşiatic, înghiţind apele Dunării la un loc cu soarele care ne dogorise toată ziua prin acoperişul Lolitei. Nea Vasile acostează la malul umbros din Băltenii de Sus, îşi pregăteşte cina şi ne lasă să înoptăm în Hotelul Wels, ca nişte turişti de fiţe care nu suportă să doarmă legănaţi de valurile Dunării.

Dimineaţa se consumă în liniştea plescăită de boticurile caprelor, care smulg iarba de pe malul apei. Soarele îşi vede de treabă printre sălcii, apa îi stă nemişcată la picioare pescarului întors de la întins plasele în baltă, iar noi o regăsim pe Lolita gata să ne ducă la Mila 23.

Satul lui Patzaichin ni se arată la capătul unui coridor de frunze parfumate, de copaci înmuiaţi în apele Deltei. Ne-au fost călăuze egretele cu gâtul lung întins către cer, broaşte ţestoase lăfăite la soare, lebede ascunzându-şi puii cafenii de frica zgomotului de motor şi libelulele negre-antracit, fâlfâind în căutare de nuferi galbeni.

Prânzim în satul în care toţi copiii învaţă să vâslească înainte de a merge şi pornim spre rezervaţ iile cu nume de legendă: Furtuna, Nebunu, Tătaru, Rădăcinos.

Pe drum ne ajung din urmă nori de plumb care învolburează apa şi înegurează văzduhul. Nea Vasile priveşte egal prin geamul presărat cu tăuni. Nu-l mai impresionează o mică furtună, după câte a taversat la viaţa lui. Se face frig, miroase a lemn ud şi Lolita se balansează gata să ne arunce peste bord la prima pală mai serioasă de vânt. După câteva zgâlţâieli, însă, soarele ne încălzeşte blând spatele, cu ultimele raze stacojii. Înaintea noastră înfloreşte curcubeul printre picăturile răzleţe de ploaie. Cât vezi cu ochii e apă, pădure şi peste toate, curcubeul. „George Bush!“, strigă amuzat nea Vasile prin geamul cabinei, arătându-ne din ochi salutul de final cu care Delta Dunării ne petrece spre casă.

ELEGANŢĂ. O familie de lebede îşi ascunde puii de frica bărcilor cu motor

BĂTRÅNICĂ. Lolita a plimbat, cu nea Vasile, mii de turişti pe canalele Deltei

INTRĂ AICI PENTRU A VOTA

PESCĂREŞTI

Poveşti cu pelicani şi peşti

Peştele e mai rar în Deltă decât sticlele goale de plastic aruncate în apă. Brigitte Popescu, patroana Hotelului Wels (înseamnă „somn“ în germană) din Băltenii de Sus, crede că o să ajungem să vedem peştii numai în poze. „Nu e normal ca până şi noi, hotelierii, să alergăm să găsim peşte ca să le putem da de mâncare turiştilor“, se revoltă doamna Popescu. Deocamdată, de la bordul Lolitei, poţi vedea peştii cum sar pe canale, din calea valurilor stârnite de bărcile cu motor. Pe multe canale se iţesc, în apa scăzută din cauza căldurii, plasele interzise de lege.

„Ne-au interzis avele şi ne pun să pescuim numai cu taliene, cu vintire. Cu astea nu prindem mai nimic. Vă zic, pescăria e loterie!“, conchide amărât Serghei Nicolai, zis Colea, care, din cei 41 de ani, 20 şi i-a petrecut pe baltă, pescuind. El ştie că din bătrâni se pescuieşte cu ave şi refuză să creadă că alea ar fi de vină pentru penuria de peşte de acum. „Sunt perioade. Peştele acum e, acum nu mai e, că nu-l ţine nimeni de coadă. Azi e aici, mâine e la Caraorman“, face Colea harta de interese a bibanilor.

Apă cu vitamine, din Dunăre

Că interesele celor mari s-au văzut deja. „Ne-a făcut legea asta Adrian Năstase, primul vânător al ţării. Şi a distrus pescuitul. Că nu noi am distrus Delta şi peştele, ci braconajul şi împărţirea pe zone de interese. Ei zic că pescuitul sportiv nu dăunează, că pescarul sportiv prinde peştele, îl pupă în bot şi-i dă drumul în baltă. Îi dă drumul pe dracu’, că-l bagă la cazan“, se revoltă Colea. Nici Vasile Roşu, vecinul de colibă pescărească al lui Colea, nu e de acord cu reorganizarea Deltei.

„A venit unul de la Caţavencu şi a zis: «Ia uite, bă, nu prind io ştiucă la lansetă din cauza la pescari. Ia să le facem noi o lege să nu mai pescuiască!». Şi ne-au aranjat. Am mai rămas câţiva, că mulţi au plecat în Spania sau Italia la muncă. Nici copiii noştri nu mai vor să fie pescari“, se plânge Vasile. Între timp, soţia unuia dintre ei scoate din cuptor o plăcintă cu brânză, iar Vasile etalează pe masă nişte bucăţi mari de peşte din ceaunul cu ciorbă. „Serviţi, nu vă uitaţi, că e cu apă din Dunăre, bună, plină cu vitamine!“, râde Colea, pe care nu-l interesează câte canalizări neepurate contribuie la vitaminele alea. „Oricum e prohibiţie la raci, broaşte, caracude şi sturioni. Racii mor primii de la cianuri, aşa că, ce rămâne, mâncăm noi!“, se resemnează Colea.

Rezervaţii de pescari

Toţi oamenii Deltei au câte o poveste despre un pelican crescut de suflet pe timp de iarnă. Noi n-am văzut niciunul, pentru că apa era scăzută, iar Lolita nu putea să pătrundă în lacurile pe care-şi fac pelicanii siesta, după ce înghit la peşti în cantităţi invidiate de orice pescar. „Am crescut unul într-o iarnă şi se învăţase să bage ciocul în barcă, să se uite după peşte“, povesteşte amuzată Paula Marcov, o puştoaică de 19 ani ai cărei părinţi au o pensiune în Mila 23, satul natal al lui Ivan Patzaichin. Şi Colea a avut cândva un pelican pe lângă barcă, dar când a văzut că înghite 30 de kile de peşte în guşă l-a alungat.

„Ai naibi, înghit peşte şi după aia vin pe umărul tău şi râgâie“, povesteşte Colea, în hazul general. Când le trece umorul, oamenii revin la amărăciunea cotidiană. Sunt dezorientaţi pentru că viaţa, balta şi pescuitul nu mai sunt cum au învăţat ei că trebuie să fie. „Ne-au trimis să facem cursuri, cică să învăţăm să pescuim european. Şi degeaba. Avem diplome acuma, dar n-avem ce pescui. Măcar aşa, pentru satisfacţia turiştilor care vor să vadă cum trăiesc pescarii în Deltă, ar fi trebuit să ne lase să trăim şi să pescuim ca înainte, ca pe indienii ăia din America, băgaţi în rezervaţii“, visează Colea.

TURISM ŞI DELĂSARE

Servicii de 4 stele împart acelaşi mal cu pensiuni rurale, vile cu termopane, corturi, grătare sfărâind şi localităţi în ruină

Dacă ajungeţi în Deltă, nu vă aşteptaţi să vedeţi construcţii autentice, acoperite cu stuf şi decorate cu plase pescăreşti, că veţi fi dezamăgiţi. Pensiunile şi hotelurile se construiesc aşa cum îi trece prin cap proprietarului. Preţul terenurilor a explodat şi aici, în ultimii ani, ajungând la 80-100 de euro/mp, acolo unde se mai găseşte. Oamenii nu-şi mai acoperă casele cu stuf şi din cauza interdicţiei de a tăia stuful din baltă. Multe canale sunt blocate adesea de copaci răpuşi de bătrâneţ e sau vânt, dar zac acolo neluaţi de nimeni, de frica acuzaţiei de „furt de lemn din Deltă“. Avutul tuturor a ajuns, pe bucăţi, al unora, şi numai în acele zone autorităţile mimează controalele de mediu sau împotriva braconajului.

Maliuc: politică, alcool şi lene

Casele noi au ţigle colorate şi pereţi aşijderea, termopane şi aer condiţionat. Puţine pensiunihoteluri sunt făcute cu gust şi materiale naturale, care se potrivesc cu locul. Unitatea arhitectonică nu se simte nici aici, cum e inexistentă în restul ţării. Primarii se află la doilea-al treilea mandat, iar disputele politice se regăsesc şi în Deltă, la aceeaşi intensitate ca şi la televizor.

Maliucul, de exemplu, localitate-vedetă în anii ’80, pare acum încremenit în nesimţire. Totul e în paragină, mormane de gunoi zac pe uliţe şi în gura canalului pe care sunt legate bărci cu motor. Câţiva bărbaţi beau la cârciuma din apropierea pontonului, într-o bătătură dogorită de soarele amiezii. La magazinul lipit de ruina singurului hotel din localitate vinde doamna Angelica Bădărău.

„Trăiesc 100 de familii aici, dar oamenii sunt puturoşi şi negospodari!“, descrie sumar situaţia doamna Angelica. Ochii albaştri, ca ai tuturor lipovenilor din Deltă, îi scapără când povesteşte despre cât de greu îi e fiicei dumneaei (consilier liberal la primărie) să găsească mână de lucru pentru Hotelul Salcia, pe care tocmai l-a achiziţionat şi vrea să-l refacă. „Femeile de pescari preferă să stea acasă şi să ia ajutorul social, decât să lucreze la hotel pe zece milioane. Oamenii preferă să bea. L-au ales pe primar, care e la al patrulea mandat, şi n-a făcut nimic până acum. Dar l-au ales că e din PDL şi li s-a spus că, dacă nu-l aleg, pierd fondurile europene. Ce fonduri, doamnă, la paragina care e aici?“, conchide supărată femeia.

Mila 23: ca la mama acasă

Situaţia arată altfel la Mila 23. Fostul sat al lui Patzaichin nu debordează de prosperitate, dar nici părăsit nu-i. Primarul e tot din PDL şi tot neputincios pare, de vreme ce staţia de apă s-a stricat acum un an şi nici azi nu-i reparată. Dar oamenii s-au descurcat cum au putut, cu hidrofoare şi puţuri în curte.

Doamna Elena Marcov îşi pune casa la dispoziţie turiştilor care ajung la Mila 23, recomandaţi de cunoscuţi sau de biroul de turism din Tulcea, cu care are contract. Femeia nu-şi recomandă afacerea ca pe o pensiune, de altfel nici nu e. E doar casa familiei, în care din străbuni a primit oaspeţi. Bărbatul îi e pescar şi fiica, Paula, acum studentă la Drept, serveşte la masă pe timpul vacanţei. Locul e curat şi amenajat cu grijă, mâncarea e ca la mama acasă, iar servirea mai caldă ca ciorba de peşte. „Noroc că bărbatul pescuieşte şi avem barca noastră, că altfel nu era rentabil să facem asta. Peştele a ajuns scump şi bărbatu

l n-are voie să vândă ce prinde decât la cherhana, la concesionarul zonei, iar surplusul trebuie păstrat pentru nevoile casei“, explică doamna Elena Marcov secretul celor 100 de lei pe care-i percepe pe zi unui turist, pentru cazare şi trei mese.

În Băltenii de Sus, un hotel de 4 stele, construit cu gust, la poalele căruia se aşterne o pajişte până în buza apei, pare locul perfect pentru o săptămână de linişte îmbibată de zumzetul păsărilor şi clipocitul valurilor. Familia Popescu a construit iniţial Wels pentru ea, apoi s-a gândit să-l împartă şi cu alţii. Clientela se selectează prin preţurile asortate la numărul de stele, dar serviciile merită banii.

PLEDOARIE

Ivan Patzaichin: „Aici poţi vedea mai multe minuni la un loc“

„Delta e deja împărţită pe zone de influenţă, dar cred că nu e prea târziu să recuperăm din ce a mai rămas. Măcar pentru turism să rămână ceva. Delta Dunării nu e doar o minune, e un loc unde poţi vedea mai multe minuni la un loc. Natura e superbă, stuful, sălciile, nuferii, florile rare, speciile de peşti şi păsări pe care nu le găseşti în altă parte. Lebede, pelicani.

Din păcate, sunt din ce în ce mai puţini. Nu trebuie să uităm nici oamenii, că nici ei nu au cedat în faţa invaziei banilor sau intereselor. Din păcate, mulţi nu înţeleg că Delta e un bun al nostru, al tuturor, al copiilor noştri. Poate dăunează şi turismul ăsta care se face haotic acum, şi dacă s-ar face o educaţie a turiştilor înainte să vină în Deltă poate ar fi mai bine. Să nu mai arunce gunoi în apă. Să aibă grijă de natură. Pescarii au dreptate să fie supăraţi.

Înainte era o formă de organizare mult mai bună. Aveau dreptul să pescuiască şi trăiau din pescuit. Delta s-a stricat în ultimii 20 de ani, când democraţia a adus plase şi alte scule interzise, s-a pescuit şi cu curent, ceea ce mie mi se pare o crimă, şi s-au împărţit zonele de interese. Ca să salvăm Delta, ne-ar trebui o întoarcere de 180 de grade, să se facă legi mai aspre. E un paradis pe care putem să-l salvăm, nu e mort încă, dar e în comă.“

"Delta are ceva aparte, care te face să te îndrăgosteşti iremediabil de ea. Aerul, apa, vegetaţia. Deşi suntem născuţi eu în Vatra Dornei şi soţul la Arad, aici ne simţim mai mult acasă ca oriunde.", Brigitte Popescu patroană Hotel Wels

VOX POPULI

Elena Marcov, Mila 23: „Cât e lumea asta de mare, credeţi că mai sunt delte? Eu nu cred că mai sunt. De aceea trebuie s-o protejăm pe a noastră. Ce avem noi aicea nu se mai găseşte în toată lumea.“ Vasile Folea, marinar: „Din 1973, am cărat de toate, de la stuf, materiale de construcţie, până la pasageri. Am încercat să plec şi în lume, să câştig bani, dar Delta m-a tras înapoi. Cum spunea primul meu şef: «Vasile, tot în spatele bărcii o să vii să bei apă!». Delta e viaţa mea şi nu cred că e în altă parte o viaţă mai frumoasă.“. CASETA TEHNICĂ

AMPLASARE. Delta Dunării este cea mai mare şi mai bine conservată dintre deltele europene, intrând în patrimoniul mondial al UNESCO în 1991, ca rezervaţie a biosferei. Ocupă peste 3.000 de kmp, mare parte în Dobrogea şi parţial în Ucraina, şi e formată din gurile prin care Dunărea se varsă în Marea Neagră, după ce traversează zece ţări Europene şi patru capitale. Suprafaţa Deltei creşte anual cu 40 m, prin depunerea celor peste 60 de milioane de tone de aluviuni aduse de fluviu.

TRASEE. Principalele trasee turistice pornesc de la Tulcea, oraşul aflat la intrarea în Deltă, şi ajung pe diverse braţe şi canale prin rezervaţii naturale, lacuri izolate, localităţi aşijderea, până la vărsarea în mare, la Sulina sau Sfântu Gheorghe.

CAZARE. Localităţile unde găsiţi cazare în hoteluri şi pensiuni: Tulcea, Sulina, Sfântu Gheorghe, Samova, Partizani, Murighiol, Mila 23, Mila 35, Mila 47, Maliuc, Mahmudia, Nufărul, Jurilovca, Gorgova, Dunavăţu, Crişan, Chilia, Caraorman, Colina, Ilgan, Bestepe, Bălteni de Sus, Uzlina. Cazarea costă de la 100 de lei camera/noapte la pensiuni până la câteva sute de lei camera/ noapte la hoteluri mai de lux.

TRANSPORT. Legătura între Tulcea şi restul localităţilor se poate face parţial cu maşina, dar mai ales cu barca. Închirierea unei ambarcaţiuni costă între 150 de lei/oră şi 200 de euro pe zi. Cine vrea să folosească transportul public are la dispoziţie, de două ori pe zi, „Pasagerul“, o navă care pleacă la 6.00 dimineaţa din Tulcea şi de la 13.30 din Sulina. Biletul costă 20 de lei pentru localnici şi 35 de lei pentru turişti.

GSM. Telefonul mobil funcţionează în general bine, pe câteva canale mai izolate semnalul se pierde, însă nu pentru multă vreme.

PREŢURI. Viaţa e scumpă în Deltă, şi pentru localnici, şi pentru turişti. Transportul pe apă adaugă procente importate la preţurile tuturor mărfurilor, iar o explicaţie a faptului că singurul produs autohton e peştele ar fi aceea că apa şi hidroforul fac prea scump grădinăritul legumelor, mai scump decât dacă sunt aduse cu barca de la Tulcea.

SFATURI. Nu omiteţi din bagaje: cizme de cauciuc, pălărie şi manta impermeabile, haine călduroase, pătura (toamna), pânză şi tifon (împotriva ţânţarilor), lanternă, binoclu, briceag, trusă medicală. Nu încercaţi să petreceţi noaptea sub cerul liber mai ales în lunile maiiunie, când ţânţarii sunt în plină activitate. Nu beţi apă din Dunăre, iar în cazuri extreme, decantaţi şi fierbeţi apa. Nu exploraţi zonele necunoscute fără un însoţitor bun cunoscător al locurilor.

DE CAPUL LOR. Pescuit + cort + grătar = vacanţă ieftină în Deltă