Am rămas mut în fața imaginilor useriștilor și liberalilor care depundeau jurământul, și care au refuzat să atingă Biblia, dar mai uluit, în fața textului unui (ciudat fel de) ziarist care ne numea pe noi, cei credincioși ”vite”.

Dragoș Paul Aligică avertizează că „atacurile la adresa BOR sunt emise de personaje puțin spus dubioase, a căror carieră nouăzecistă a presupus aplaudarea minerilor, apologia crimelor și a amplelor violențe declanșate de Ion Iliescu și FSN, dar și boicotarea alinierii României pe axa Euro-Atlantică.

Să nu ne auto-amăgim cu privire la semnificația, importanța și miza atacului la adresa Bisericii Ortoxode Române, Patriarhului în particular și Religiei în general, atac în plină desfășurare în România”. M-au bucurat, deasemenea pozițiile d-lor Mirel Curea, Dan Andronic, Cozmin Gușă, Mihai Gâdea, actanți în același război care acum îmbracă forme din ce în ce mai agresive.

„Căci degeaba veți cuceri lumea, dacă vă veți pierde sufletul”, spune Apostolul Pavel, iar Zweig face o observație cutremurătoare, de parcă ar fi scris-o cu ochii la televizor, zilele acestea: „Nu trebuie să fii foarte tînăr, foarte lipsit de experiențe și decepții pentru a putea să-ți cunoști adevărata valoare, și tocmai unei generații ca a noastră aruncată de soartă într-o lume care se prăbușea în cascadă, îi vor aduce ajutorul cel mai prețios libertatea și rectitudinea gîndirii. Numai cel care, în tulburarea sufletului său, este constrîns să trăiască într-o epocă în care războiul, violența, tirania ideologiilor amenință viața însăși a fiecăruia și, în această viață, substanța ei cea mai prețioasă, libertatea sufletului, poate ști de cît curaj, simț al dreptății, energie, este nevoie,  ca să rămâi credincios eului tău profund, în acest timp în care nebunia pune stăpânire pe mase”.

Căci, ce e mai important pentru noi ca popor, ca națiune, decît să ne păstrăm ”eul nostru profund”, creștin, pe care l am moștenit de la înaintași?

Marxism Cultural, neomarxism, corectitudine politică, multiculturalism împotriva naționalismului românesc: se dorește ca Istoria predată copiilor să formeze „mecanisme intelectuale care să prevină orice forme de naționalism”, dascălii  să nu mai predea și operele scriitorilor clasici ai literaturii române.

Profesorii trebuie „să stimuleze asumarea multiculturalității și multiperspectivității”, „să prevină orice forme de naționalism” și să vegheze la crearea unui „comportament empatic intercultural”. Să admirăm tot ceeace vine din afara țării, să nu mai dăm doi bani pe ceeace înseamnă bun și valoros în ethos-ul balcanic, amestecat, zic eu, în bune proporții cu ceeace am moștenit de la părinții noștri de sorginte romană.

Zilele trecute am citit/recitit cîțiva din marii gînditori ai europei. Am văzut cel puțin îngrijorare cu privire la alegerile din SUA, mai precis cu ceea ce ar urma, dacă ele ar fi cîștigate de Joe Biden. Cu o Mare Britanie dezlipită de Europa, aceasta ar rămâne, cumva, la discreția hotărârilor venite din Germania. Adevărul e, chiar dacă o spun cu voce tare sau în șoapta, că cei mai mulți se tem.

În 1974, cu cîteva zile înainte de demisia cancelarului Willy Brandt, generată de descoperirea unui informator STASI printre funcționarii Cabinetului Cancelariei, Brandt a rostit o frază care atunci nu a fost luată în seamă, dar care acum merită valorizată: ”Dacă în viitor se va înfăptui unificarea celor două germanii, acest fapt va fi un lucru delicat pentru Europa.”

Eu, ca admirator al Germaniei lui Thomas Mann și Goethe, văd cum la noi, sub spectrul grotesc al oamenilor, al politicienilor fără Dumnezeu, lucrurile se simplifică și se degradează drastic. Vrem o țară ”ca afară”, chiar dacă asta presupune să-l răstignim din nou pe Iisus.

Probabil vom fi obligați să anulăm Sfintele Sărbători și să punem capăt pelerinajelor, cu gîndul la iluzoriii bani care or să vină de la U.E.  Dar nu vedem că Europa își dă, încet-încet seama că, totuși, suntem o adunare de națiuni, că eul dogmatic german pune la baza vieţii spiritul format în ”atelierele” lui  Luther şi Calvin, doar munca bine făcută a  meseriașului-gospodar tembel, singura virtute pe pămînt care asigură iertarea după moarte.

Leneșii păcătoși, ”sclavii” aduși la sparanghel din sud și est nu contează decît să le salveze lor capitalul. În rest, vom dispărea, cum e și firesc,  find  excluşi, oricum, de la iertarea divină. Nu văd, în Romînia viitoare condusă la nivel de Speissburgeri, semnîndu-ne frumoase Urkunde de bună purtare. Incet-încet, fiindcă n-am mai avut adevărați intelectuali, fiindcă o bună parte a lor s-au pus în slujba unor politicieni abjecți, am ajuns să ni se poată ordona, din interior sau din exterior, orice, să acceptăm vocile otrăvite care scuipă pe tot ce ne-au lăsat mai sfînt înaintașii: istoria și credința.

”Cine își pune nădejdea în Răsărit și Apus – spunea arhimandritul Ioanichie Bălan, de la Mînăstirea Sihăstria -,  se înșeală amarnic. Numai în Dumnezeu, în smerenia, răbdarea și deviza părinților noștri, a romînilor dintotdeauna, ne putem pune speranța. Nu ne-au scos de aici nici turcii, nici tătarii, nici nemții, nici austro-ungurii, și nici de-acum înainte nu ne va scoate nimeni. Doar Dumnezeu, dacă ne vom îndepărta de El.”