Definiția traseismului politic după interesul PNL: De ce Frunzăverde este bun de racolat și Falcă nu!

Definiția traseismului politic după interesul PNL: De ce Frunzăverde este bun de racolat și Falcă nu!

Liberalii nu ştiu de nici o ofertă făcută primarului PDL de Arad, Gheorghe Falcă care a reclamat, astăzi, că ar fi fost curtat de către PNL după modelul Sorin Frunzăverde. Viceliderul grupului parlamentar al PNL de la Camera Deputaţilor Eugen Nicolăescu susţine că i-ar părea rău ca acesta să vină în rândul formaţiunii liberale, mai ales pentru că edilul are probleme cu actuala Putere, aluzie la dosarele în care Falcă este implicat.

“N-am auzit, dar mie mi-ar părea rău dacă ar veni la PNL, pentru că locul lui e la PDL. (...) Dacă ar fi avut mai puţine vulnerabilităţi şi mai puţină expunere în cadrul greilor susceptibili de corupţie din PDL, atunci, într-adevăr, am fi putut să ne întoarcem la prima afirmaţie pe care am făcut-o: da, se pleacă de la putere către opoziţie din cauza faptului că a avut probleme cu acea putere. Dar când eşti în centrul puterii şi ai acces la fonduri şi te bucuri de ele, după aceea să te trezeşti cu două luni înainte de alegeri că eşti nemulţumit şi că ţi se pare că acea putere este abuzivă şi nu e conformă cu principiile tale, mi se pare puţin cam mult", a spus Nicolăescu, trecând sub tăcere faptul că noul său coleg de partid Sorin Frunzăverde a procedat chiar după această metodă acuzând “statul poliţienesc". El a susţinut că Gheorghe Falcă este un primar despre care are o părere “deloc bună".

Referindu-se la traseismul politic, deputatul liberal a afirmat că este primul critic al acestuia, dar l-a definit ca fiind plecarea politicienilor de la opoziţie la putere, şi nu invers.

“Traseismul politic din punctul meu de vedere înseamnă să pleci întotdeauna de la opoziţie la putere, că numai puterea corupe. A pleca de la putere şi a te duce la o opoziţie mi se pare de fiecare dată un lucru de atitudine ideologică, de atitudine morală, comportamentală. Cât timp constaţi că puterea devine autoritară, absurdă, ilegală, coruptă, atunci, dacă vrei să faci politică, mai bine o părăseşti", a susţinut Eugen Nicolăescu, justificând astfel şi primirea cu braţele deschise a lui Frunzăverde în rândurile PNL.

Ne puteți urmări și pe Google News