Criză în România. Deficitul bugetar crește fără oprire, la fel cheltuielile cu salariile bugetarilor

Criză în România. Deficitul bugetar crește fără oprire, la fel cheltuielile cu salariile bugetarilor Sursa foto: Răzvan Vălcăneanțu

Deficitul bugetar a crescut considerabil, arată datele oficiale din execuția bugetară publicate de Ministerul Finanțelor, în condițiile în caare cheltuielile cu salariile bugetarilor au crescut mult, în loc să scadă.

Deficitul bugetar a crescut considerabil, arată datele oficiale din execuția bugetară publicate de Ministerul Finanțelor. La finalul lunii august, deficitul bugetar era de 2,65% din PIB. Veniturile totale au fost de 368,03 miliarde de lei în primele nouă luni. Încasările din TVA au crescut mai lent.

Cheltuielile bugetului general consolidat după primele nouă luni au fost de 424,49 miliarde de lei. Ele au crescut în termeni nominali cu 13,7% comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut. Cheltuielile pe primele nouă luni ale anului 2023 au înregistrat o creștere cu 0,2 puncte procentuale față de aceeași perioadă a anului 2022, de la 26,5% din PIB la 26,7% din PIB.

Cheltuielile de personal, în creștere

Cheltuielile de personal au însumat 96,69 mld lei, în creștere cu 10,8% comparativ cu aceeași perioadă a anului precedent.Cheltuielile cu bunuri și servicii au fost 53,99 mld lei, în creștere cu 9,4% comparativ cu aceeași perioadă a anului precedent.

Ne puteți urmări și pe Google News

Și cheltuielile cu dobânzile au crescut

Cheltuielile cu dobânzile au fost de 23,56 mld lei, cu 2,61 mld lei mai mult față de aceeași perioadă a anului precedent, respectiv 12,5%. Cheltuielile cu asistența socială au fost de 145,11 mld lei în creștere cu 9,9% comparativ cu aceeași perioadă a anului precedent. Evoluția cheltuielilor cu asistența socială a fost influențată de majorarea, de la 1 ianuarie 2023, a punctului de pensie cu 12,5%.

Ministerul Finantelor, deficit bugetar

Deficitul bugetar a crescut. Sursa foto Arhiva EVZ

Cheltuielile pentru investiții, care includ cheltuielile de capital, precum și cele aferente programelor de dezvoltare finanțate din surse interne și externe, au fost în valoare de 54,33 mld lei, în creștere cu 40,2% comparativ cu aceeași perioadă a anului precedent când au fost în valoare de 38,76 mld lei, potrivit G4media.

Guvernul a pregătit un proiect de ordonanță prin care să nu crească foarte mult cheltuielile bugetare la final de an prin reducerea cheltuielilor bugetare din noiembrie și decembrie la media primelor 10 luni din 2023.

Deficitul bugetar a speriat Ministerul Finanțelor

Guvernul a pregătit un proiect de ordonanță prin care să nu crească foarte mult cheltuielile bugetare la final de an prin reducerea cheltuielilor bugetare din noiembrie și decembrie la media primelor 10 luni din 2023.

Anul acesta, primăriile nu vor putea finanța din fonduri publice, cu excepția celor provenite din donații și sponsorizări, organizarea de evenimente comunitare cum ar fi festivaluri, concerte, competiții locale, festivități, sărbători tematice. Sunt exceptate cheltuielile cu evenimentele ocazionate de zilele declarate ca fiind zile oficiale ale unităților administrativ teritoriale.