Dedicate FEMEILOR. Cu ce se ocupa cel care a prezis SFÂRŞITUL LUMII. Cine este cu adevărat NOSTRADAMUS / VIDEO
- Roxana Roseti
- 6 martie 2014, 17:30
Henry James Forman - socotit autorul celei mai documentate şi mai reputate istorii a fenomenului profetic, spunea ca Nostradamus este "profetul cel mai cunoscut care a apărut vreodată în Europa, poate cel mai cunoscut de la Biblie încoace", şi "cel mai mare profet al timpului sau şi al timpurilor care vor urma".
S-a vorbit şi s-a scris mult despre profeţiile lui. De foarte mult timp, asupra prezicerilor lui Nostradamus se “apleacă” savanţi, analişti, ori adepţi ai teoriilor conspiraţiei, încercând să le descifreze tâlcurile.
Medic, cofetar
Profeţiile despre Apocalipsă au stârnit mereu interesul oamenilor, iar când vine vorba de profeţi, numele cel mai citat este cel al lui Nostradamus. Acesta ar fi spus, printre altele, că în 2019, Soarele va începe să se răcească, iar în 2025 va fi momentul începerii Apocalipsei.
Potrivit diverselor păreri, Nostradamus ar fi ştiut despre ascensiunea lui Hitler, asasinarea fraţilor Kennedy, prăbuşirea turnurilor gemene şi despre multe altele. Presa italiană, de exemplu, încerca nu demult să pună punct "isteriei profeţiilor", notând că francezul era "un impostor talentat". Dincolo de toate acestea, puţini sunt cei care ştiu că, în afara profeţiilor, Nostradamus a avut activităţi demne de un medic, cofetar şi cosmetician priceput. La începutul anului 1520 se înscria la Facultatea de medicină din Montpellier, una dintre cele mai renumite instituţii de învăţământ din Europa. La acea vreme, astrologia se număra printre disciplinele fundamentale în pregătirea unui medic. Exista pe atunci credinţa unei relaţii stranse între macrocosmos şi microcosmos, între Univers şi corpul uman. Epidemia de ciumă care izbucneşte în 1526 în Languedoc releva virtuţile de vindecător ale lui Nostradamus.
Va fi şters
Spre deosebire de medicii timpului, care recomandau, indiferent de boală, "luarea de sânge", Nostradamus aplica un tratament bazat pe igienă şi pe preparate din ierburi bogate în vitamina C. Rezultatele înregistrate într-o maladie considerată la acea vreme fără leac îi vor aduce notorietatea. Trei ani mai târziu, îşi reia studiile la Montpellier. La scurt timp va fi şters din registrul studenţilor, fiind acuzat de practicarea meseriei de spiţer fără a avea diplomele necesare. În plus, îi "vorbise de rău" pe medici şi intrase în vizorul Inchiziţiei.
Între 1530 şi 1540 călătoreşte prin ţară, iniţiindu-se în diferite leacuri populare. Sunt anii formării lui Nostradamus, anii unor întâlniri importante cu personalităţi ale timpului, medici şi erudiţi. În anul 1529, Franţa a fost zguduită de cel mai mare flagel, ciuma bubonică, adusă de navigatori din Asia Centrală. Medicii tremurau de teama contaminării, refuzând să-i mai ajute pe bolnavi. Unul singur străbătea drumurile, neezitând să intre în casele celor loviţi de năpastă. Acesta era Nostradamus, care timp de trei ani şi-a asumat riscul de a pune capăt înspăimântătorului flagel.
În secret
În scrieri din 1614 este menţionat faptul că Nostradamus descoperise, în secret, un oţet aromatic cu calităţi antiseptice şi un misterios praf "împotriva oricărei contagiuni". Prima sa soţie a murit în 1539, la trei ani de la căsătorie. Savantul se va recăsători în 1547, cu o tânără văduvă, care a adus pe lume opt copii. În 1554 se stabileşte la Marsilia şi mai târziu se mută în Salon-de-Croux (Salon-de-Provence), unde va rămâne până la sfârşitul vieţii, şi continuă întocmirea unor reţete, „dedicate” în special femeilor, cum ar fi cele pentru farduri, parfumuri şi dulceţuri cu efecte terapeutice sau pentru întreţinerea corpului, dovedindu-se un precursor al medicinii naturiste. Dar preocuparea principală va fi astrologia…
Almanahurile lui anuale - calendare însoţite de observaţii astrologice, difuzate de librari ori vânzători ambulanţi în oraşe şi sate, îi aduc celebritatea. Colindând din oraş în oraş, Nostradamus culegea plantele medicinale care creşteau de-a lungul drumurilor şi amesteca prafuri obţinute din organe, ţesuturi şi excremente de animale. Rezultatul era vândut sub formă de poţiuni şi creme, la o tarabă de piaţă unde Nostradamus îşi "striga" marfa în gura mare, precum precupeţele.
Nostradamus datora cunoaşterea aprofundată a botanicii străbunicului său, Jean de Siant-Remy, care studiase medicina în tinereţe, şi chiar o practicase o vreme. În prezent, laboratoarele de cercetări ştiinţifice din SUA studiază carnetele de medicină ale prezicătorului. Puţini ştiu că el a “inventat” somniferele, iar după un studiu aprofundat asupra sucului de laptucă, a izolat enzimele esenţiale şi a făcut o mixtură bună pentru insomnii. Prin 1560, după luni de munca asiduă, reuşeşte chiar sa realizeze un medicament împotriva scorbutului.
Un afrodisiac violent
Nostradamus şi-a demonstrat cu succes talentele de cofetar şi expert în conservarea la rece a fructelor şi legumelor. Era specialist în glazuri de zahăr ars, în diverse culori. Mai ştia să prepare şi un muştar deosebit, după o concepţie proprie.În 1555, editorul sau avea să-i editeze "Tratatul de farduri şi dulceturi" - "Traite des fardements et des confitures", care s-a bucurat de un succes enorm.
Nu, nu a fost pasionat de arta culinară şi nici de cosmetică, tratatul respectiv fiind unul pur medical. Pasionat de alchimie, mai exact de alchimia vegetală, el a pus la punct o serie de reţete pentru "prăjituri medicamentoase"! Nu în ultimul rând, spiritul inventiv şi comercial al maestrului s-a indreptat şi asupra afrodiziacelor.
Chiar avea o reţetă secretă, pe care mulţi o vânau, fără succes însă. Era bazată pe mătrăgună, ambră, mosc, totul dizolvat într-un vin special, de Creta. Preferatul lui era un afrodisiac violent, numit "Filtrul amorului pentru Medeea". Nostradamus se pare că îi avertiza pe cei care îl utilizau: "Este bun doar pentru cei cu contract matrimonial, nu pentru amor fraudulos şi libidinoşi"!
Deci, Nostradamus a avut cunoştinţe superioare de matematică, astronomie şi istorie. A fost medicul curţii şi consilier personal al regelui Henric al II-lea. A scris profeţii despre război, foamete, ciumă, conflicte sociale, revoluţii, cutremure, inundaţii şi alte calamităţi. În mod intenţionat, nu a respectat ordinea cronologică a profeţiilor, pentru a îngreuna interpretarea evenimentelor viitoare. Ironia sorţii: în 1566 moare, grav bolnav de gută şi artrită!
<iframe src="//www.youtube.com/embed/kSrXSDKumyw" width="620" frameborder="0" height="418"></iframe>