Declarație bizară făcută la adresa lui Gigi Becali. După ce moare, ar trebui ca ceva din corpul lui să fie pus ca la moaște
- Nicolae Comănescu
- 18 mai 2021, 23:43
Marin Condescu, fostul conducător al formației Pandurii Târgu Jiu, a vorbit laudativ despre Gigi Becali, dar a formulat o idee ieșită din tipare.
Marin Condescu, fost președinte al echipei Pandurii Târgu Jiu, a făcut o declarație ciudată la adresa lui Gigi Becali, finanțatorul celor de la FCSB. Vorbind în termeni apreciativi despre latifundiarul din Pipera, Condescu a spus că, după decesul lui Becali, corpul acestuia ar trebui să fie păstrat sub formă de moaște. El s-a referit la faptul că fotbalul românesc a supraviețuit datorită investițiilor pe care le-a făcut machidonul în echipa „roș-albastră”.
Marin Condescu a vrut să-i facă un compliment latifundiarului din Pipera
„După ce moare, ar trebui ca ceva din corpul lui să fie pus ca la moaște. Fotbalul românesc a supraviețuit datorită unui om ca Gigi Becali. După ce va muri, dacă nu i se vor păstra multe din faptele sale, cel puțin o mână trebuie să i se pună dacă se va face vreun mormânt al fotbalului. Trebuie să i se pună și lui o mână acolo!
Din păcate, în fotbalul românesc a mai rămas un singur om care finanțează această activitate (n.r. - Gigi Becali). A fost singurul om care a pompat lichidități în fotbalul românesc. Fără Gigi Becali, fotbalul, din punct de vedere economic, ar fi mult mai sărac. Când o să moară, ar trebui să fie luat ceva din corpul lui și pus ca la moaște. Nu e nevoie de statuie. Statuie și-o poate face și singur”, a spus Marin Condescu la emisiunea GSP Live.
CFR Cluj a devenit, din nou, campioana Ligii I. FCSB rămâne fără titlu, din anul 2015
Altfel, marți seară, CFR Cluj a devenit campioană în Liga I pentru al patrulea sezon consecutiv. Ardelenii s-au impus în deplasare, la FC Botoșani, scor 1-0. Un nou eșec pentru FCSB, echipa lui Gigi Becali, care rămâne fără trofeul de campioană a României din sezonul 2014 - 2015. Costel Gâlcă este ultimul antrenor care s-a impus la acest nivel pe banca „roș-albaștrilor”.