Decizie surprinzătoare luată de investigatori. Ce se va întâmpla în curtea criminalului

Decizie surprinzătoare luată de investigatori. Ce se va întâmpla în curtea criminalului

Ancheta în cazul crimelor de la Caracal continuă. Criminaliștii au revenit, pentru a 12-a zi consecutiv, la casa lui Gheorghe Dincă. Ei vor folosi aparatură modernă cu care vor putea radiografia solul din curte.

Pentru continuarea investigațiilor, anchetatorii au trebuit să curețe curtea de buruieni și de tonele de fier vechi, pentru a putea ridica noi probe. Investigatorii vor să spargă și gropile betonate.

Apoi, ei vor utiliza o aparatură specială cu ajutorul căreia vor putea analiza solul din curte. În această privință avocatul Tonel Pop a declarat:

În prima fază, se va intra cu o anumită aparatură pentru a radiografia solul, până la maxim 3 metri jumătate poate să vadă un astfel de aparat, e un aparat mic care se plimbă, scanează solul, poate scana și beton, dar e mai greu, mai ales dacă e mai dens, are o consistență foarte mare, se vede mai greu, un metru și puțin.

Ne puteți urmări și pe Google News

După ce vom avea acest aparat, vom vedea unde va decide dl. procuror că se va săpa. Această aparatură va sosi în cursul zilei de marți, dar  nu se știe dacă vor intra în acțiune imediat”.

Sunt așteptate și rezultatele analizelor de la IML, spre sfârșitul săptămânii, care trebuie să stabilească dacă fragmentele osoase găsite în pădurea de la Caracal aparțin sau nu Luizei, așa cum se punea problema inițial.

Polițiștii și procurorii au revenit în casa lui Gheorghe Dincă din Caracal cu un nou mandat de percheziție, valabil tot 10 zile. Ei sunt pregătiți să treacă la cercetarea amănunțită a curții imense de peste două mii de metri pătrați. Între timp, au continuat audierile de martori începute de săptămâna trecută.